Cazul generalului francez arestat la Calais pentru un miting anti migranți

Generalul Christian Piquemal, 75 de ani, un fost comandant al Legiunii Franceze, care a fost reținut în timpul unui miting anti-migranți sâmbătă în Calais a fost internat în spital, a declarat avocatul său. Astfel procesul împotriva sa pentru participarea la miting a fost amânat pentru luna mai.

” Am stat în custodia poliției două zile. Am avut de gând să îmi  petrec această după-amiază la Înalta Curte de Boulogne, dar am fost internat în spital „, a declarat Piquemal.

„Medicul a explicat procurorilor că starea mea de sănătate nu mi-a permis, iar detenție mea a fost ridicată „, a mai declarat generalul.

Luni, zeci de activisti au organizat un protest în orașul francez Boulogne-sur-Mer cerând eliberarea lui Piquemal și a altor patru protestatari reținuți.

Arestarea acestora a avut drept motiv participarea sâmbătă la mitingul PEGIDA în Calais  unde au avut loc ciocniri  între grupul „anti-islamizare” și poliția din orașul-port francez.

În vârstă de 75 de ani generalul este considerat a fi jucat „rolul principal” la protest.

Piquemal a declarat că nu a fost implicat în organizarea protestului de sâmbătă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare