Categorie: Externe

  • Prăbușirea actorului-președinte – Flux24.ro


    Circa 55 la sută dintre cetățenii ucraineni intervievați în cadrul unui sondaj de opinie realizat de Centrul sociologic „Socis”, consideră că garantul Constituției Ucrainei, Volodimir Zelenski, este un președinte incompetent (diletant), potrivit glavcom.ua.

    În același timp, 12,9 la sută au apreciat activitatea președintelui, iar 16,9 la sută cred că Volodimir Zelenski duce o politica populistă.

    Dintre persoanele chestionate, 66.5 la sută consideră că Volodimir Zelenski nu a îndeplinit promisiunile electorale din 2019.

  • Biden: Soluţia cu două state este ”singurul răspuns” posibil la conflictul israeliano-palestinian


    Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat vineri, în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, că soluţia cu două state este „singurul răspuns” posibil la conflictul israeliano-palestinian, notează AFP conform Agerpres.

    „Nu există nicio schimbare în angajamentul meu faţă de securitatea Israelului, punct. Niciun fel de schimbare”, a dat asigurări Joe Biden, exprimându-se cu ocazia vizitei preşedintelui sud-coreean, Moon Jae-in.

    „Schimbarea este că avem în continuare nevoie de o soluţie cu două state. Aceasta este singura soluţie”, a continuat preşedintele democrat, la o zi după anunţul unui fragil armistiţiu punând capăt temporar celor 11 zile de ciocniri între statul evreu şi mişcarea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza.

    Preşedintele american a mai anunţat intenţia sa de a pune în aplicare un ajutor financiar „major” cu sprijinul comunităţii internaţionale pentru „reconstrucţia Fâşiei Gaza”, dar „fără a oferi Hamas posibilitatea de a-şi reface sistemul de armament”.

    „Le-am făcut cunoscut israelienilor că eu consider foarte important să pună capăt acestor ciocniri de la Ierusalim dintre comunităţi care sunt opera extremiştilor din ambele părţi”, a adăugat Joe Biden.

  • Ministrul israelian al apărării despre bombardamentele în Gaza: E doar începutul


    Tensiunile dintre israelieni şi palestinieni au escaladat marţi, în timp ce militanţii palestinieni din Gaza au tras sute de rachete către Israel, care la rândul său a intensificat atacurile aeriene asupra enclavei de coastă, pe măsură ce tulburările s-au răspândit din oraşe în afara Ierusalimului, anunţă CNN conform news.ro.

    Bombardamentele israeliene din Gaza au ucis cel puţin 28 de persoane, inclusiv 10 copii şi au rănit încă cel puţin 152, potrivit oficialilor de sănătate palestinieni.

    Armata israeliană a declarat că a ucis peste 15 militanţi.

    Ministrul israelian al Apărării Benny Gantz a prevenit marţi că bombardamentele israeliene către Fâşia Gaza nu sunt „decât începutul” după ce a avut loc un atac cu rachete trase din enclava palestiniană guvernată de Hamas, către metropola israeliană. 

    „Sunt încă multe ţinte vizate, nu este decât începutul”, a declarat Gantz la televiziune. Raidurile israeliene în Gaza au provocat moartea a 30 de palestiniaeni în atacurile cu rachete. 

  • Marine Le Pen nu îi mai sperie pe francezi


    Imaginea Reuniunii naţionale (fostul Frontul naţional) şi a liderei sale, Marine Le Pen, se ameliorează faţă de anul trecut. Mişcarea de extremă dreaptă îi sperie tot mai puţin pe alegătorii francezi. Alegători care sunt tot mai numeroşi în a fi de acord cu ideile lui Le Pen. Iată principalele învăţăminte ale ultimului sondaj anual realizat de cabinetul Kantar pentru ziarul Le Monde şi Franceinfo, transmite RFI.

    RELATAREA RADIO FRANCE INTERNATIONALE:

    „Reuniunea naţională este astăzi într-o fază de recucerire”. Iată, într-o frază, concluzia politologului Emmanuel Rivière, director internaţional pentru studii politice la Institutul de sondaje Kantar.

    Recucerire electorală, mai întâi. Tot mai mulţi francezi spun că ar putea vota cu acest partid extermist de dreapta. In total, 27% din electorat spun că „ar putea vota cu Reuniunea naţională”. E de asemenea în creştere procentul celor care împărtăşesc ideile partidului – 29%, plus 3 puncte faţă de anul trecut.

    Ce este bine şi interesant cu acest sondaj referitor la percepţia pe care o are lumea despre partidul fondat de Jean-Marie Le Pen este că el e realizat an de an, de aproape 4 decenii încoace. Perioadă ce permite analize şi perspective mai profunde.

    Astfel, în privinţa nivelului de aderare la temele lepeniste, cifra este stabilă. In 1984, 26% dintre francezi erau de acord cu ideile partidului Frontul national; azi procentul este de 29% dar e încă mult sub maximumul de 33%-34% atins în anii de dinaintea scrutinului prezidenţial din 2017.

    Acum 4 ani, prestaţia mediocră a lui Marine Le Pen la turul doi al alegerilor – în faţa lui Emmanuel Macron – a provocat o degringoladă a simpatiei pentru partidul candidatei extremiste. Treptat însă, an de an, Marine Le Pen şi-a recâştigat electoratul. Nu e deci de mirare că partidul li se pare francezilor tot mai puţin periculos pentru democraţie. 49% dintre francezi – adică mai puţin de jumătate – consideră că e un pericol în timp ce 42 de procente estimează că nu reprezintă niciun pericol pentru democraţie. Acest scor 49-42 este cel mai strâns înregistrat din 1983 încoace, anul când a fost creat sondajul. Semn că strategia lui Marine Le Pen de „dediabolizare” a partidului a dat roade.

    Dacă 55% dintre francezi sunt siguri că într-o bună zi Reuniunea naţională va ajunge la putere, partidul are mai departe o problemă de credibilitate. Doar 33% din persoanele interogate cred că partidul este capabil să guverneze. Cu alte cuvinte, credibilitatea partidului lui Marine Le Pen de a conduce Franţa este mai departe foarte slabă. Insăşi lidera mişcării este creditată doar cu 24% din oameni care sunt de părere că o să fie „o bună preşedintă a Republicii”. In plus, chiar dacă Marine Le Pen are o capacitate mai mare de a atrage noi alegători, aceasta rămâne limitată. Procentul simpatizanţilor de dreapta – conservatori – care ar vrea o alianţă cu Reuniunea naţională, a scăzut faţă de precedentele anchete de opinie.

    Concluzia analiştilor de la Kantar este clară: dinamica lui Marine Le Pen este mai dificilă în perioada 2017-2022 decât a fost în perioada 2012-2017. „Inscrierea ei în peisajul politic este însă într-atât de reală încât scenariul cel mai probabil al unui tur doi Macron-Le Pen, anul viitor, pare a fi o noua normalitate în politică” spune Emmanuel Rivière. Un politolog care reaminteşte că acum două decenii, când Jean-Marie Le Pen ajunse în turul doi al prezidenţialelor, acest lucru a fost o uriaşă lovitură. Azi, faptul că fiica acestuia se califică în finală, e o ipoteză cu care lumea pare că s-a obişnuit.

  • Netanyahu: Israelul va reacţiona cu forţă. Organizaţiile teroriste din Gaza au trecut o linie roşie


    Mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a trecut o ”linie roşie” după ce a lansat rachete luni seara asupra Israelului, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a promis un răspuns puternic din partea statului evreu, relatează AFP conform Agerpres.

    „Organizaţiile teroriste din Gaza au trecut o linie roşie în seara ‘Zilei Ierusalimului, lansând rachete până în zona Ierusalimului”, a spus premierul Netanyahu.

    ”Israelul va reacţiona cu forţă (…), oricine atacă va plăti un preţ mare. Vă spun, cetăţeni ai Israelului, conflictul actual ar putea dura ceva timp”, a adăugat el.

    Mişcarea Hamas, dar şi alte grupuri armate palestiniene din Gaza au intensificat luni seara tirurile de rachete către sudul Israelului, apropiindu-se de Ierusalim, potrivit armatei israeliene.

    Situaţia din Cisiordania şi Ierusalimul de Est a fost tensionată de la începutul Ramadanului, luna sfântă de post şi rugăciune a musulmanilor. Numeroşi palestinieni sunt furioşi întrucât poliţia israeliană a restricţionat accesul în unele zone din Oraşul Vechi.

    Există temeri că violenţele s-ar putea intensifica luni, când Israelul celebrează Ziua Ierusalimului, care marchează cucerirea jumătăţii de est a oraşului în timpul Războiului de Şase Zile din 1967.

  • Ruperea Regatului Unit: De la scoțienii divizați la mândria galeză


    Scoţia este încă indecisă dacă ar trebui sau nu să rămână parte a Regatului Unit, în timp ce un referendum în Ţara Galilor asupra independenţei este puţin probabil în următorii câţiva ani, au declarat experţi politici britanici, citaţi luni de DPA, transmite Agerpres.

    La alegerile de săptămâna trecută, formaţiunea pro-independenţă Partidul Naţional Scoţian a câştigat încă două locuri în parlamentul local şi îşi menţine poziţia de cel mai mare partid, dar nu ajunge la majoritate.

    În Ţara Galilor, cel mai mare partid, Welsh Labour, a câştigat un loc suplimentar, dar de asemenea fără o majoritate.

    Alegerile au arătat că scoţienii sunt divizaţi 50:50 dacă ar trebui să părăsească Marea Britanie, în timp ce în Ţara Galilor, în jur de 10-15% din populaţie consideră că provincia ar trebui să fie independentă.

    „Ne uităm la o ţară (Scoţia) care este profund divizată, ceea ce se simte intens de ambele părţi (…) şi acesta este acum punctul de plecare pentru următoarea fază a acestui proces”, a declarat John Curtice, profesor de ştiinţe politice, pentru DPA.

    Programele politice pentru fiecare dintre partide în alegerile din 2016 erau mult mai „ambigue” în ceea ce priveşte intenţia de a organiza un referendum, în timp ce în acest an au abordat subiectul pe larg, a adăugat Curtice.

    Alistair Jones, profesor asociat în ştiinţe politice la Universitatea De Montfort din Leicester, a declarat că există o mulţime de „divizări serioase” între Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia, dar un referendum galez este puţin probabil.

    „Ceea ce aţi văzut în Ţara Galilor este un imens naţionalism galez, mândria de a fi galez, faţă de limbă şi cultură, şi o antipatie faţă de engleză, dar nu există o apetenţă reală pentru o Ţară a Galilor independentă aşa cum stau lucrurile în prezent”, a notat el.

  • Nou scandal pentru Boris Johnson: Vacanțele de lux în Caraibe


    Premierul britanic Boris Johnson face obiectul unei anchete în legătură cu vacanţele de lux pe care le-a petrecut în Caraibe după victoria la alegerile legislative de la sfârşitul lui 2019, a transmis luni pe site-ul său autoritatea însărcinată cu monitorizarea respectării regulilor parlamentare, potrivit AFP transmite Agerpres.

    Liderul conservator şi logodnica sa Carrie Symonds au petrecut Noul An pe insula privată Moustique, în Arhipelagul Grenadine din Caraibe.

    În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, Boris Johnson a scris că aceste vacanţe în valoare de 15.000 de lire (17.400 de euro la cursul actual) i-au fost oferite de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.

    Însă Ross a stârnit confuzie atunci când, într-o primă fază, a negat că a oferit o astfel de sumă, după care a revenit şi a spus, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că este vorba de „un beneficiu în natură”.

    Downing Street a subliniat anterior că totul a fost declarat în documentele oficiale.

    Dezvăluirea survine în contextul în care Boris Johnson este implicat în mai multe cazuri care au evidenţiat legăturile extrem de strânse între putere şi interesele private, în cauză fiind în special luxoasa renovare a apartamentului său de la Downing Street, aflată în centrul unei anchete a comisiei electorale britanice.

    În ciuda acestor scandaluri, Partidul Conservator a ieşit întărit de la alegerile locale de la 6 mai din Anglia, învingându-i pe laburişti la Hartlepool, unul dintre bastioanele istorice ale acestora din nord-estul Angliei.

  • Criza politică din Bulgaria duce la anticipate

    Bulgaria va merge la urne în iulie după ce sâmbătă socialiştii au devenit al treilea partid politic care a refuzat să conducă un guvern după alegerile parlamentare de luna trecută, informează Reuters conform Agerpres.

    Socialiştii, care şi-au pierdut aproape jumătate din mandate la alegerile din 4 aprilie, au spus că ar fi imposibil să se construiască o majoritate de lucru într-un parlament fragmentat şi vor preda mandatul imediat imediat după preluare pe 5 mai.

    Preşedintele Rumen Radev se confruntă cu necesitatea de a dizolva parlamentul, de a numi o administraţie interimară şi de a convoca alegeri în cel mult două luni – cel mai probabil pe 11 iulie.

  • Merkel vrea vaccinul chinezesc – Flux24.ro

    Cancelarul german Angela Merkel a chemat la angajarea unui dialog cu China asupra aprobării reciproce a vaccinurilor pentru a contracara pandemia de coronavirus, în timpul unor discuţii online cu premierul Li Keqiang, informează miercuri DPA conform Agerpres.

    „Nu putem stăpâni această pandemie decât în comun”, a declarat Merkel la Berlin după ce a început conferinţa online. „China şi Germania pot juca un rol semnificativ aici”, a adăugat ea.

    Ea a cerut discuţii deschise privind producţia de vaccinuri şi o aprobare bilaterală acolo unde este posibil, „cel puţin cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a câştiga lupta împotriva virusului”.

  • Percheziții la Rudolph Giuliani, avocatul lui Trump: S-au confiscat dispozitive electronice

    Investigatori federali au percheziţionat miercuri apartamentul din New York al fostului primar Rudolph Giuliani, devenit ulterior avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, şi au confiscat dispozitive electronice din locuinţă, transmite Reuters, preluând un articol din New York Times, transmite Agerpres.

    Procurorii din Manhattan anchetează afacerile lui Giuliani în Ucraina.

    Punerea în executare a mandatului de percheziţie este o măsură extraordinară a procurorilor împotriva unui avocat, cu atât mai mult a avocatului unui fost preşedinte, şi constituie un punct de cotitură major în ancheta care îl vizează pe Giuliani, scrie NYT.

    Doi foşti asociaţi ai lui Rudy Giuliani, Lev Parnas şi Igor Fruman, sunt inculpaţi pentru că s-ar fi folosit de o firmă fantomă pentru a face o donaţie ilegală de 325.000 de dolari pentru realegerea lui Donald Trump.

    Lev Parnas şi Igor Fruman au lucrat cu Giuliani pentru a-l ajuta pe fostul primar al New York-ului să caute informaţii compromiţătoare despre Joe Biden, pe când acesta era candidat prezidenţial, şi despre fiul acestuia Hunter.