Categorie: Cultură

  • Proteste la Opera din Iași – Flux24.ro


    Aproximativ 50 de părinţi şi copii din corul Juniorii Operei Naţionale Române Iaşi au protestat luni seara pe treptele Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, nemulţumiţi că managerul instituţiei, Beatrice Rancea, a decis să o demită din funcţia de dirijor pe Raluca Zaharia, cea care a înfiinţat şi condus în ultimii opt ani corul.

    În timpul protestului, o parte dintre copiii din Corul Juniorii au cântat două piese din repertoriu iar părinţii acestora au venit cu un banner pe care era inscripţionat mesajul „Redaţi demnitatea Operei din Iaşi!” sau afişe pe care scria „Lăsaţi în pace postul de dirijor cor pe care l-aţi acceptat în 2017”, „Corul Junior = Raluca Zaharia”, „Nu schimbaţi organigrama după bunul plac”.

    „Fiica mea chiar s-a dezvoltat aici şi a învăţat foarte multe. Ea s-a dezvoltat şi a evoluat vocal. Datorită Ralucăi, Maia nu face ore de canto. Ea are voce pentru că a venit la Operă şi a făcut ore şi repetiţii aici cu Raluca Zaharia. Ştim că nimeni nu este de neînlocuit, dar Raluca are ani de experienţă. Să lucrezi cu copii este foarte greu. E foarte greu să vină acum alt dirijor fără experienţă la lucrul cu copiii şi să le facă faţă”, a declarat Carmen Mălăncuş, mama unei copil din corul Juniorii Operei.

    Până pe 17 februarie, Raluca Zaharia este în preaviz pentru funcţia de dirijor, în urma reorganizării organigramei, managerul Beatrice Rancea oferindu-i postul de sufleor cu contract şi totodată posibilitatea de a lucra în continuare ca dirijor al Juniorilor Operei, însă pe baza unui contract de colaborare

  • Secretul ”Fecioarei între stânci” a lui da Vinci


    Pânza lui Leonardo da Vinci ”Fecioara între stânci”, una dintre celebrele sale lucrări, ascunde o altă imagine dedesubt, cea a unei schiţe a lui Iisus copil, cu aripi, conform unei noi examinări cu raze-X, informează vineri Live Science.

    Acesta nu este primul semnal că pânza „Fecioara între stânci” ascunde nişte schiţe mai vechi ale maestrului renascentist.

    O examinare cu lumină infraroşie realizată în august 2019 a dezvăluit existenţa şi a unei schiţe a Fecioarei Maria în partea superioară a tabloului. Această nouă examinare a pânzei a fost realizată folosind o tehnică denumită macro-fluorescenţă cu raze-X (MA-XRF) – precum şi un nou algoritm de interpretare a datelor – şi a dus la descoperirea capului şi aripilor unui copil Iisus.

    „A fost ca şi când am fi căutat acul în carul cu fân, dar sentimentul pe care l-am avut când am văzut aripile şi capul a fost extraordinar”, a comentat Pier Luigi Dragotti, profesor la Departamentul de Inginerie Electrică şi Electronică din cadrul Imperial College of London.

    Tehnica MA-XRF funcţionează prin excitarea unor elemente chimice individuale din pictură, care capătă o strălucire slabă ce poate fi identificată de un scanner cu sensibilitatea ridicată. Această tehnică este folosită de mai bine de un deceniu pentru a studia vechi picturi, conform unui articol publicat în martie 2018 de Microchemical Journal.

  • Taxi lansează „Despre Nimic” – Flux24.ro


    De-a lungul timpului, trupa Taxi a reușit să puncteze prin versurile sincere și emoționante intensitate și originalitate. Prima melodie pe care trupa o lansează anul acesta este o piesă despre… Nimic. Single-ul „Despre nimic” este însoțit de un videoclip alb negru, în regia lui Mihai Avanu, care completează starea melodiei și accentuează prin simplitatea sa nimicurile de zi cu zi. Muzica și versurile sunt compuse de către Dan Teodorescu, solistul trupei, iar producția este realizată de către Roland Kiss, transmite Rador.

    „Ce-aş putea spune despre o piesă intitulată «Despre nimic»? Absolut nimic”, spune Dan Teodorescu.

    Cu peste 20 de ani de activitate muzicală, trupa Taxi a surprins publicul cu numeroase hituri, mesaje sincere și inedite, cu videoclipuri emoționante, dar și savuroase, fie că e vorba despre viața socială și politică precum „Strada mea cu-n singur bec”, „Criogenia salvează România”, fie că este vorba despre piese de dragoste precum „Jumătatea mea”, „Cele două cuvinte”, „Ești iubibilă”, „Atât de trist” (alături de Delia) și „Supradoză de dor” (alături de Irina Rimes).

  • Edward Sanda și Lidia Buble, colaborare surpriză


    Edward Sanda și Lidia Buble au pregătit fanilor o surpriză și colaborează pentru prima oară! Cei doi lansează „Vintage”, o declarație de dragoste spusă pe note muzicale.

    Desprins parcă dintr-un film romantic, videoclipul piesei a fost filmat în regia lui Ionuț Trandafir într-un cadru de poveste la Palatul Mogoșoaia. Deși cuvântul „vintage” reprezenta stilul și caracteristicile unei ere trecute, are un farmec aparte, și spune o poveste. Piesa este o suită de metafore prin care doi oameni își exprimă iubirea, o frumoasă promisiune a unor îndrăgostiți, că se vor iubi și peste ani și ani, la bătrânețe, atunci când dragostea lor va fi… Vintage. Piesa este compusă în studiourile Famous Production, de către Sandor Biro, producător muzical cunoscut pentru piese de succes precum „Dansează amândoi”(Nicole Cherry), „Ce are ea” (Delia), Tu (Lidia Buble) și multe altele.

    „Colaborarea cu Lidia mi-am dorit-o dintotdeauna. «Vintage» vorbește despre felul în care se completează sufletele pereche, despre dragostea sinceră și eternă. Cred că această piesă reflectă povestea fiecărui om care iubește și sper că vă veți regăsi în ea”, declară Edward Sanda.

    „Acum doi ani, mi-am dorit prima oară să colaborez cu Edward Sanda, însă n-a fost să fie. De atunci, am crescut amândoi și am creat foarte multă muzică. Acum deschidem luna îndrăgostiților cu o piesă „Vintage”, dar mai actuală ca niciodată”, adaugă Lidia Buble.

    Edward Sanda a debutat cu piesa și clipul „Doar pe a ta”, un featuring cu Ioana Ignat, ce a cucerit topurile de specialitate. Au urmat piese precum „Haine scumpe”, „Nicio zi fără tine”, dar și „În palma ta” (alături de Ioana Ignat), care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. De-a lungul timpului, Edward Sanda a colaborat cu artiști precum AMNA și Cleopatra Stratan.

    Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesa „Noi simțim la fel“, iar în același an a câștigat premiul „Best New Act“ la Romanian Music Awards. Au urmat apoi single-uri ca „Inima nu știe“, „Le-am spus și fetelor“ (feat. Amira), „Mă cerți“ (feat. Adi Sînă) și „Mi-e bine“ (feat. Matteo), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube. În octombrie 2017, artista a lansat „Cămașa”, apoi și-a surprins bublișorii cu „Sub apă”. În 2018 a lansat „Tu”, iar în martie 2019, „Asta sunt eu”, o piesă sinceră și prima colaborare dintre artistă și What’s UP. A urmat „Undeva la mijloc”, iar în octombrie, Lidia a lansat alături de Descemer Bueno, unul dintre cei mai iubiți artiști latino din lume, „Margarita”. În urmă cu două luni, artista a lansat „Lacătul și femeia”, single ce a cucerit topurile de specialitate și a adunat peste 6 milioane de vizualizări pe YouTube.

  • Madrigal caută artiști lirici – Flux24.ro


    Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” organizează, în luna martie, o preselecţie naţională pentru artişti lirici (sopran, alto, tenor şi bas).

    Potrivit unui comunicat al organizatorilor, preselecţia se adresează candidaţilor care cunosc limba română, sunt absolvenţi sau urmează cursurile unei facultăţi de muzică şi va avea loc pe 9 martie la Iaşi, 11 martie – Chişinău (Republica Moldova), 13 martie – Bucureşti şi 25 martie – Cluj-Napoca.

    Înscrierea pentru preselecţie se face prin transmiterea pe e-mail, la adresa comunicare.madrigal@gmail.com, a unui dosar care să conţină CV-ul candidatului (cu contactele actualizate) şi a unei scrisori de intenţie, în care să se regăsească motivele pentru care doreşte să participe la preselecţie şi oraşul unde poate fi prezent la întâlnirea cu specialiştii Madrigal. Data limită pentru transmiterea dosarului de înscriere este 1 martie.

    În urma analizei dosarelor de înscriere, vor fi contactaţi numai candidaţii selectaţi. Candidaţii notificaţi după analiza dosarelor vor primi detaliile organizatorice ale audiţiilor.

  • Un portret de mari dimensiuni de la Banca Franței despre care s-a crezut că îl înfăţişează pe Marele Delfin al Franţei este de fapt al altcuiva


    Un portret de mari dimensiuni, despre care s-a crezut că îl înfăţişează pe Marele Delfin al Franţei, fiul Regelui Ludovic al XIV-lea, şi care a fost expus timp de un secol pe un coridor al Băncii centrale de la Paris, s-a dovedit că este de fapt al unui britanic.

    Personajul care este pictat cu elemente ale regalităţii şi purtând o sabie montată în perle nu este fiul Regelui Soare, ci primarul Londrei de la sfârşitul secolului XVII. Tabloul care are trei metri înălţime este acum expus, pentru prima dată, pentru public la galeriile Tate Britain, în cadrul expoziţiei care spune istoria perioadei baroce britanice, despre care istoricii spun că este una din cele mai neglijate epoci din istoria artei din Regatul Unit. Curatoarea expoziţiei de la galeriile Tate, Tabitha Barber, a spus că pânza a fost cumpărată de Banca Franţei în anii 1920 din cauza presupusei legături cu regii francezi şi abia de curând au fost iniţiate cercetările privind tabloul, aflându-se adevărul. Pictura este semnată de John Closterman.

  • Scandalul concertului Lara Fabian la București


    Organizatorii concertului de la Bucureşti al Larei Fabian anunţă că vor intenta proces artistei şi managementului ei având în vedere că „a anulat unilateral” spectacolul de la Sala Palatului.

    „În seara de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susţină un concert la Sala Palatului. Pentru a doua oară consecutiv, artista a anulat spectacolul. Acest lucru este inacceptabil şi noi nu acceptăm acuzaţia falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media. Biletele au fost vândute în proporţie foarte mare şi noi, organizatorii, am pregătit spectacolul până la ultimul detaliu”, susţin organizatorii într-un comunicat transmis marţi presei.

    Ei spun că luni, la ora 16,00, artista „a decis să părăsească Sala şi să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului”.

    „Nu a oferit nicio scuză validă, lăsându-i uimiţi atât pe cei din echipa ei, cât şi pe organizatori. În postarea ei de pe conturile de social media, artista spune că este în camera ei de hotel, menţionând că nu a fost plătită pentru a putea să îşi plătească echipa, aşadar fiind nevoită să anuleze concertul. Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în Bucureşti. Absenţa ei vătămează promoterul şi pe toţi cei implicaţi în organizarea evenimentului. Ne cerem scuze pentru publicul afectat, care împărtăşeşte cu noi această problemă. Lara Fabian a anulat şi spectacolul pe care ar fi trebuit să îl susţină în Atena pe 1 februarie. (…) În orice caz, în acest moment vom înainta un proces împotriva artistei şi managementului acesteia pentru a primi dreptate în cadrul acestei situaţii dureroase. Suntem încrezători că autoritatea competentă va da un verdict corect”, mai arată sursa citată. 

  • EFECTUL SUPER BOWL: Shakira şi Jennifer Lopez și-au crescut vânzările cu 893%


    După performanţa aclamată a artistelor Shakira şi Jennifer Lopez de la finala NFL Super Bowl din Miami, duminică seară, vânzările la toate albumele lor au înregistrat o creştere de 893% doar în Statele Unite, transmite News.ro.

    Vânzările au avut un salt de 893% doar în Statele Unite. În total, 21.000 de descărcări online au fost înregistrate pe 2 februarie, faţă de 2.000 pe 1 februarie. 

    Doar Shakira a înregistrat o creştere de 957%, cu 13.000 de descărcări. Este de notat şi o creştere de 80

  • Delirul lui Funeriu – Flux24.ro


    ”Îmi cer iertare față de oamenii luminoşi ai acestei țări, dar şi față de cei mai puțin norocoşi care cad în capcana emoțională a canaliei talentate Tudor Gheorghe şi a altora ca el(…)Sunt mai convins ca oricând că am făcut bine să denunț acum, necruțător, plastografii identității noastre naționale, patriotarzii de cavernă, cuibul de viespi-gardieni ai imposturii. Cred că, acum, societatea noastră e pregătită să-i elimine democratic din viața publică pe aceşti urmaşi culturali ai criminalilor securişti.(s.n.) Dragii mei, români luminoşi, aveți cuvântul. Şi ştampila.
    PS: rezumat pentru analfabeții funcțional: am făcut bine că am atacat frontal impostura naționalistă reprezentată de Tudor Gheorghe, îmi cer iertare că nu am făcut mai mult pentru a-i învinge pe politicienii tudorgheorghişti” scrie azi pe Facebook fostul ministru băsist al Educației, Daniel Funeriu conform Inpolitics.

    Desigur că un artist, oricît de mare ar fi, nu e scutit de critici pe latura morală, pentru că arta și caracterul sunt, dintotdeauna, două lucruri distincte. Așa că Tudor Gheorghe poate fi, și el, taxat oricînd pentru opiniile politice ori de altă natură. Numai că fostul ministru băsist nu se mulțumește cu critici, el vrea lichidarea artistică a bardului oltean, atunci cînd spune că acest ”urmaș cultural al criminalilor securiști” trebuie eliminat din viața publică. Iar un artist eliminat din viața publică e anihilat, practic, ca artist. Pentru că viața publică e tot ce aparține spațiului public, deci inclusiv manifestările artistice.

    De aici, trei posibile explicații ale ieșirilor furibunde ale lui Funeriu la adresa unuia dintre cei mai iubiți artiști ai românilor:
    1) Funeriu e și el client al ”clinicii” lui Gelu Oltean.
    2) Funeriu a decis să aplice metoda ”Caramitru” de ieșire din anonimat, prin declarații exaltate care să provoace valuri în media
    3) Funeriu are un contract cu firma care-l impresariază pe Tudor Gheorghe, avînd în vedere că atacurile sale deșănțate se produc fix în pregătirea unui mega-turneu prin țară al artistului, iar publicitatea maximă de care beneficiază acesta în ultimele zile e mană cerească pentru vînzarea biletelor.

  • CONCERTELE LUNII FEBRUARIE LA BUCUREȘTI: Lara Fabian, trupele Leprous şi Tonbruket


    Cântăreaţa Lara Fabian, trupele Leprous şi Tonbruket se numără între artiştii care vor concerta în luna februarie în Bucureşti, transmite News.ro.

    Cântăreaţa de origine belgiană Lara Fabian are programat un concert la Sala Palatului din Bucureşti pe 3 februarie, de la ora 19.30. Spectacolul face parte din „50 World Tour”, început anul trecut, prin care artista îşi promovează cel de-al 14-lea album de studio, „Papillon”. 

    Trupa rock alternativ The Mono Jacks îşi va lansa al treilea album de studio, „Gloria”, printr-un concert care este programat pentru 8 februarie, la Arenele Romane.

    În aceeaşi seară, violoncelistul Luka Šulić, membru al grupului 2Cellos, va prezenta la Sala Palatului din Bucureşti, alături de o orchestră, „Anotimpurile”, compuse de Vivaldi. Biletele sunt puse în vânzare în reţeaua iabilet.ro.

    Bruce Dickinson, solistul trupei britanice Iron Maiden, va fi prezent pe 8 februarie, la Sala Radio, pentru un dialog cu fanii. „What Does This Button Do? An Evening With Bruce Dickinson” va dura două ore, timp în care muzicianul va discuta cu fanii despre cariera lui, despre perioada petrecută departe de Iron Maiden, despre pasiunea pentru avioane, bere, scrimă şi, nu în ultimul rând, despre autobiografia lui. Biletele pentru eveniment pot fi cumpărate de pe iabilet.ro şi au preţuri cuprinse între 90 şi 250 de lei.

    Grupul italian Chat Noir va concerta în clubul Control pe 12 februarie, parte din seria de concerte Jazz Nouveau. Michele Cavallari (clape), Luca Fogagnolo (bas) şi Daniel Calvi (chitară) vor prezenta pe scena bucureşteană cel mai nou album, „Hyperuranion”, al şaptelea al grupului, dar şi compoziţii anterioare. Bilete, disponibile pe eventbook.ro, costă 35 de lei.

    Pe 17 februarie, grupul progressive rock Leprous va susţine un concert în clubul Quantic. El face parte din turneul „Pitfalls”, prin care trupa norvegiană îşi promovează cel de-al şaselea album de studio. Biletele, disponibile pe iabilet.ro, costă 74 de lei, la care este adăugat comisionul de emitere.

    În aceeaşi seară, la clubul Control va concerta unul dintre cele mai spectaculoase grupuri scandinave de jazz, Tonbruket. Concertul trupei suedeze înfiinţate în urmă cu un deceniu face parte din seria Jazz Nouveau. La Bucureşti, va fi prezentat cel mai recent album, „Masters of Fog”. Biletele, disponibile pe eventbook.ro, costă 50 de lei.