Categorie: Actualitate

De Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

O bună parte a clasei politice, cu guvernanții și președintele în frunte, jubilează: Roșia Montana a intrat pe lista protejată a UNESCO, canci exploatare auriferă de aici încolo! În numele grijii pentru mediu, România dă cu piciorul la profituri de miliarde de dolari și deschide larg, în schimb, poarta plății de despăgubiri de miliarde de dolari. De la plus la foarte minus în doi timpi și trei mișcări. Totul în numele unui joc care nici măcar nu e al ei, ci al unor oameni foarte influenți. Care cîștigă indiferent de rezultat; singuri care pierdem suntem noi, românii.

Să facem un exercițiu de imaginație. Să ne închipuim că deșerturile din Arabia Saudită sunt declarate de patrimoniu cultural mondial, pentru că pe acolo s-au întîmplat cîndva faptele din Coran. Și toată lumea iese în stradă de fericire, neîngrijorată că de aici încolo nu se va mai extrage petrol și gaze din pămînt. Importantă e ideea de patrimoniu și prezervarea deșerturilor în forma de acum un mileniu.

Da, și noi am rîs imaginîndu-ne prostia asta.
Multe țări ale lumii înapoiate sunt așa pentru că nu au capacitatea, nu vor sau nu sunt lăsate să-și exploateze resursele lăsate de Dumnezeu.

Printre ele, și România. Țară în care, de cîte ori apare perspectiva unor exploatări bănoase – gaze de șist, aur, argint, gaze off-shore șamd – apare și cîte un segment social brusc îngrijorat de pericolele pentru mediu și care iese în stradă urlînd contra. M-am întrebat nu o dată dacă vreunul dintre sătenii vasluieni care protestau la Pungești, acum cîțiva ani, contra gazelor de șist, aveau măcar habar ce sunt ele.

În spatele unor asemenea mișcări de protest se regăsesc, desigur, mari interese financiare și, în secundar, politice.
Iar Roșia Montana nu a făcut excepție. Am avut partide, președinți, premieri, miniștri, parlamentari care, de-a lungul vremii, s-au pronunțat public pro sau contra exploatării din Apuseni. Băsescu a fost acuzat că, de cîte ori anunța public începerea exploatării, explodau la bursă acțiunile Gabriel Resources(GR). Isar era acuzat de Ponta că a cerut șpagă investitorilor de la Roșia Montana ca să le deblocheze proiectul. Isar spunea invers. UDMR se conforma strict indicațiilor de la Budapesta, care dorea blocarea exploatării. Și tot așa.

Să expunem faptele foarte succint, pentru că povestea completă ar acoperi, probabil, volume întregi.

Pe exploatare se bat vîrtos două imense cercuri internaționale de putere financiară și e firesc, pentru că numai aurul de acolo ar cvadrupla zestrea de metal prețios a BNR, fără a mai vorbi de argint și metale rare.
Un cerc e al lui George Soros și altul al lui Benny Steinmetz, miliardari, adversari tradiționali, care s-au ciocnit în mai multe businessuri internaționale. Primul a vrut să exploateze el însuși Roșia Montana, avînd chiar acțiuni la Gabriel Resources. Dar s-a mișcat mai repede Steinmetz, ajutat de românul canadian Frank Timiș. Un alt mare acționar al Gabriel Resources e John Paulson, consilierul economic și prietenul lui Donald Trump, cel care l-a și împins spre președinție.
Pierzînd partida, Soros a schimbat strategia: dacă nu poate el, atunci nici altul să nu poată.
Așa s-au născut celebrele proteste, de-a lungul anilor, contra exploatării, creația sorosistilor autohtoni.

În anul 2013, bunăoară, directorul SRI, George Maior, declara la finalul audierii în Comisia SRI că serviciul a trimis peste 500 de informări în perioada ianuarie 1999 – septembrie 2013 privind proiectul minier de la Roşia Montană, iar informările au cuprins şi „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest” pe acest subiect.

Clasa politică s-a aliniat și ea, după caz, în spatele uneia dintre tabere.
Iată, spre exemplu, o informație bombă livrată pe Facebook, acum trei ani, de însuși actualul păpușar al premierului, bancherul liberal Lucian Isar:

”Pentru cei care au uitat, PNL a rupt USL pentru ca nu l-a sustinut pe Ponta in planurile pentru Rosia Montana. Poate il intreaba aceleasi institutii ale statului pe domnul Ponta cam ce a stat la baza deciziilor pe care le-a luat pe subiectul Rosia Montana” scria Isar pe 28 iunie.

Pe 2 octombrie, el relua tema, ca să se asigure că e bine înțeles:

”Un “șmen” PSD similar cu Roșia Montana și o rupere a coaliției ca în 2013? Puțin probabilă a doua parte, deși prima parte este valabilă”.

Cea mai mare alianță politică post-decembristă s-a rupt din cauza Roșia Montana, conform spuselor unui liberal de top???

Anul 2016 a debutat cu un guvern neomarxist, cabinetul Cioloș, compus la greu din sorosiști. Una dintre misiunile majore ale sale era demersul oficial pentru înscrierea Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO, operațiune care ar fi lichidat, practic, șansele de exploatare, pentru că nu ar mai fi fost permise cianurile, iar fără ele nu se poate extrage aurul în cauză.
Dacian Cioloș s-a văzut, însă, prins între Scylla și Caribda. Presiunile lui Soros pentru trimiterea dosarului erau dublate de perspectiva ca România să plătească miliardele de dolari despăgubiri cerute în instanță de Steinmetz & comp. De aici, ezitări maxime ale premierului.

În martie 2016, are loc un eveniment care stupefiază opinia publică: DNA anunță începerea urmăririi penale a patronului GR, Benjamin Steinmetz, la pachet cu Shimon Shevez, Tal Silberstein și Moshe Agavi, în dosarul fermei Băneasa. Cu toții, oameni foarte bogați și influenți, atît în Israel, cît și în România.
Ca să sară la niște beregăți atît de înalte, trebuie ca DNA să fi avut un ”stimulent” foarte solid în spate.

Ctîteva săptămîni mai tîrziu, explodează marele scandal Black Cube, compania israeliană de spionaj care o avea în vizor pe Laura Kovesi.
Este foarte greu de eliminat legătura de cauzalitate între cele două acțiuni sus pomenite.

Steinmetz a reacționat foarte dur la mutarea lui Soros, care viza însăși arestarea lui.

Răstimp, Cioloș continua să ezite cu trimiterea dosarului Roșia Montana la UNESCO.
Pe 29 decembrie, purtătorul de cuvînt al guvernului, Liviu Iolu, anunță că dosarul nu va mai fi trimis, pentru că executivul a devenit interimar, după alegerile parlamentare, și nu mai are asemenea atribuții.
”În mod normal, asemenea dosare pot fi depuse şi doar cu semnătura ministrului de resort, însă în ceea ce priveşte dosarul Roşia Montană statul român se află într-un litigiu. Din această cauză, premierul Cioloş ar putea semna un act pentru depunerea dosarului la UNESCO doar după o procedură formală prin decizia întregului Guvern. Din păcate, un guvern la final de mandat nu mai are autoritatea să facă acest lucru”, explica Iolu.

Incredibil, dar adevărat: doar cîteva zile mai tîrziu, în ULTIMA zi a guvernului Cioloș, pe 4 ianuarie, dosarul Roșia Montana era, totuși, trimis la UNESCO de către ministrul Culturii, Corina Șuteu.
Trebuie că de undeva, de sus și din afara țării, venise un telefon foarte nervos.

Noul guvern pesedist s-a trezit cu cartoful fierbinte în brațe, adică riscul de a plăti cele 4,4 miliarde de dolari despăgubiri către GR dacă susține demersul pe lîngă UNESCO.

Problema retragerii dosarului a fost analizată de guvernele pesediste care s-au perindat în anii următori dar, culmea, și de premierul Cîțu, zilele trecute, ceea ce a provocat furia unor ONG-uri.

Presiunile cele mai mari au venit dinspre formațiunea cea mai apropiată de George Soros, am numit USRPLUS, cea care și-a impus punctul de vedere și acum triumfă pe toate canalele.

George Soros a cîștigat, deocamdată, în meciul cu Steinmetz.
USRPLUS, parte a PNL, ONG-uri și influenceri au cîștigat și ei.
Singura care pierde e România.

Exploatarea a 300 de tone de aur, peste o mie de tone de argint, plus platină, wolfram, molibden și alte metale scumpe se amînă pe termen nedefinit.
Vom plăti mai mult ca sigur miliardele de dolari cerute de GR.
Oamenii din regiune își văd visurile spulberate; în loc de marea exploatare și de locurile de muncă visate, vor trebui să se orienteze spre un turism care există doar în căpățînile înfierbîntate ale lui Iohannis, Barna, Cioloș și alții ca ei, care își închipuie Apusenii drept noul St.Moritz ori Baden Baden.
E un concept inteligent să blochezi o exploatare minieră modernă în numele dreptului unora de a vizita ruinele unei explotări miniere antice.

S-a invocat mereu riscul contaminării cu cianuri a zonei, dacă, spre exemplu, un cutremur ar afecta bazinul de acumulare.
După acest principiu, nu înțelegem de ce eram atît de fericiți recent că ne dau americanii bani să facem centrale nucleare noi?
Ele nu prezintă riscuri imense în caz de, Doamne ferește?
Dacă în Germania a explodat azi o mare uzină chimică trebuie interzisă industria respectivă?

Istoria modernă ne-a servit o lecție: marile economii – SUA, Germania, Marea Britanie – s-au construit cu industrii poluante. Cînd au ajuns puternice și bogate, statele respective și-au permis și luxul de a se preocupa de ecologie și de industrii mai puțin poluante. Smogul londonez – ceață plus fum – nu e o amintire chiar atît de veche.

Așa cum am mai scris, e ridicol să te bați cu pumnul în piept contra gazelor de șist ori a mineritului cu cianuri într-o țară care descoperă cantități uriașe de uraniu uitat în buricul capitalei, importă deșeurile toxice ale întregii Europe, otrăvește și poluează tot ce prinde și care are decizii de condamnare la CJUE pentru toxicitatea aerului.

De azi, avem ”motive” să fim la fel de veseli ca oamenii lui Soros din politica mioritică: rămînem și săraci, și buni de plată.

Și ca bîlciul să fie complet, mai vine un eveniment ciudat, cu puțin înaintea ședinței de la UNESCO cu dosarul Roșia Montana pe masă: un mare ziar unguresc, Magyar Nemzet, controlat de Viktor Orban, scrie despre exploatarea minieră ridicînd, în premieră, o cu totul altă chestiune decît riscurile unei poluări care să afecteze și Ungaria, ca pînă acum.
”De când aparţine Roşia Montana de România?” se întreabă, fățiș, ziarul unguresc.
Deci, problema nu e că Ungaria s-ar teme de poluare, ci de disputa asupra posesiei regiunii. Ne amintim acum că, încă din 2007, Alan Hill, PDG-ul Gabriel Resources, spunea în clar că țara lui Orban ”vrea aurul Ungariei de la Roșia Montana”. Erau vremurile în care la protestele împotriva exploatării se defila cu pancarte cu „Păstrați aurul Ungariei pentru Ungaria!”.

Pînă la această oră, niciun oficial al statului român nu a catadicsit să dea vreo replică gravei afirmații. ”Jó napot kívánok, Iohannis!”, să parafrazăm și noi o zicere celebră.

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consideră nefondat protestul lansat de un grup de intelectuali față de un eveniment al instituției in care Nicolae Paulescu a fost elogiat pentru inventarea insulinei în urmă cu 100 de ani. Paulescu este acuzat de antisemitism.

La evenimentul Academiei Române au fost invitați și au participat doi membri importanți ai comunității evreiești, Aurel Vainer, președinte onorific la Federației Comunităților Evreiești, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat și fiica lui Nicolae Cajal, presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiești între 1994 si 2004 și fost academician. Pentru că a girat un astfel de eveniment, Irinei Cajal i se solicită acum demisia din Guvern, gest necesar văzut de un grup de intelectuali care și-au exprimat public revolta.

Potrivit lui Ioan Aurel Pop, din relatările primite de la evenimentul la care el nu a participat din motive de sănătate, atât Aurel Vainer, cât și Irina Cajal au rostit cuvinte „extraordinar de elogioase” la adresa românului care, „pentru lumea științifică, a făcut o descoperire epocală acum 100 de ani”.

 Un grup de intelectuali a solicitat luni demiterea subsecretarului de stat Irina Cajal Marin, acuzată că a participat la manifestarea organizată de Academia Română în onoarea lui Nicolae Paulescu, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inventarea insulinei.

Semnatarii solicitării de demitere a Irinei Cajal din funcția sa guvernamentală sunt: Liviu Antonesei, Laszlo Alexandru, Péter Bányai, Horia Bozdoghinǎ, Maria Bucur, Michael Cernea, Iurii Chişinevski, Vera Cîmpeanu, Emanuel Copilaş, Andrei Cornea, Mihai Demetriade, Smaranda Enache, Alexandru Florian, Mihai Dinu Gheorghiu, Manole Iosiper, Werner Kremm, Elena-Irina Macovei, Norman Manea, Lucian Nastasă-Kovacs, Irina Nastasă-Matei, Cristian Pârvulescu, Florin Poenaru, Costi Rogozanu, Maria Roth, Liviu Rotman, Michael Shafir, Mariuca Stanciu, William Totok, Daniel Vighi.

De Adriana Stoicescu, judecător, Tribunalul Timiș

Bizonul si Delta

Ani de zile, bizonul mioritic a fost pios. Si-a descoperit latura profund crestina, motiv pentru care a navalit constant la Prislop, pentru o doza sfanta de mici si manele.
Asaltat, bietul locas manastiresc s-a transformat, fara voia lui, intr-un festival al ipocriziei si prostului gust.
Nevoia de a fi in trend l-a determinat pe bizon sa o chinuie pe ma-sa mare, care a fost silita sa mute mobile prin bucatarie, sa traga frigiderul, doar-doar gaseste chipul calugarului pe patratica murdara si uleioasa de faianta.
Intre timp subiectul a cazut in desuetudine, asa incat era nevoie de alt hobby.
Si ce poate fi mai cool decat sa fii ecologist. Asa ca, ce si-a zis bizonul, hai in Delta, la Sfantul.
Pentru ca sunt altruista iti spun, bizonule, ca nu e de tine.
Crede-ma…
Nu ai sosele, deci nu poti sa iti plimbi bolidul pe acolo.
Plaja e la vreo 2 km de pensiune si mergi numai pe nisip, asa ca Iubi nu isi poate exhiba nici sandalale Jimmy Choo nici papuceii cu blanita. Nisipul nu faca bine blanitei….
Sun tantari, bizonule, asa ca mi-e teama ca silicoanele lui Iubi sunt in pericol, nu stii ce pot face fiarele astea…
Pe plaja, bizonas drag, nu iti vinde nimeni porumb fiert si nu are cine sa ii faca masaj la talpi lui Iubi.
Nu urla manelele. Mai mult, la una din cele doua terase se asculta (ce oroare, stiu…) jazz in surdina.
Ce sa vezi, bizonas, uneori, pe plaja salbatica, vin sa se odihneasca vacile satului. O companie total nepotrivita, nu-i asa? (cred ca si pentru Iubi ar fi greu, nu doar pentru vacute…)
Ce mai tura vura, eu te rog, bizonas, sa ne lasi Sfantu noua, fraierilor care muncim tot anul, cu gandul la bucata asta de rai, in care singura muzica ce se aude este a marii.
Vrem sa stam linistiti, bizonule, sa citim carti, carti adevarate, cu pagini si coperti (repede la “goagal” sa vezi ce sunt alea).
Nu vrem sa te auzim cum urli la ma-ta la telefon, povestindu-i ce ai mancat aseara si cat de mult ai baut.
Nu vrem sa vedem rochiile mulate ale lui Iubi, nici pedichiura atent conceputa, ce reproduce Rapirea din serai.
Cand ajungem acolo noi, fraierii, care platim impozite (stiu, stiu, te cutremura acest cuvant) vrem sa stam linistiti, cu gandurile noastre, cu oboseala noastra si cu marea.
Si, mai ales, bizonule drag, nu vrem sa te vedem cum distrugi totul in jurul tau, cum arunci pet-uri in mare si tigari in nisip, cum scuipi pe unde apuci, cum urli la restaurant in timp ce infuleci mici si bei bere, ca dupa aceea sa ragai satisfacut de viata de ecologist.
De aceea, bizonasule, nu vrei sa te duci tu……unde ti-e locul?
La Mamaia?
“Gen”…

În ultimii 10-11 ani, guvernul ungar a reunificat cu eforturi comune naţiunea maghiară, în consecinţă a fi maghiar înseamnă mai mult un avantaj decât dezavantaj peste tot în Bazinul Carpatic – a declarat Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului, vineri, la Sátoraljaújhely, la evenimentul intitulat Universitatea Liberă de Vară din Bazinul Carpatic, transmite agenția maghiară de știri MTI.

RELATAREA MTI:

La întâlnirea care a fost organizat în locul Universităţii
Libere şi Taberei Studenţeşti de la Bálványos – anulată din cauza
epidemiei de coronavirus -, János Árpád Potápi a subliniat:
comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic pot fi puternice dacă
Ungaria este puternică din punct de vedere economic, moral şi
politic. 

În ultimii 100 de ani nu a existat niciun interval de timp de
10-11 ani care să fi fost la fel de productiv ca perioada începută
în 2010 – a declarat. 

Vorbind despre politica de sprijinire din ultimii ani,
secretarul de stat al Cancelariei Prim-ministrului a evidenţiat că
nu există nicio aşezare locuită de maghiari în tot Bazinul Carpatic
care să nu fi primit sprijin sub o formă sau alta. 

În cursul convorbirii intitulate “Peisaj în timpul bătăliei –
Masa rotundă a preşedinţilor de partid de peste hotare”, László
Brenzovics, preşedintele Asociaţiei Culturale Maghiare din Ucraina
Subcarpatică, a declarat că Ucraina a devenit cea mai săracă ţară
din Europa, unde drepturile minorităţilor naţionale au dispărut ca
urmare a modificărilor legislative din ultimii ani. 

El a subliniat: “punctele de sprijin internaţionale”, de la
care mai demult se spera ajutor pentru apărarea drepturilor
minorităţilor, dau semne de slăbire în ultima perioadă. Totodată,
László Brenzovics a mulţumit guvernului ungar pentru sprijinul
acordat maghiarilor de peste hotare. 

István Pásztor, preşedintele Uniunii Maghiare din Voivodina
(VMSZ), a spus că epidemia de coronavirus a dovedit: nu este
adevărat că se poate trăi şi prospera fără politică. Oamenii şi-au
dat seama că “opţiunea politică maghiară” le poate fi de mare
ajutor în treburile zilnice şi, ca urmare, VMSZ a obţinut la
alegerile din Serbia un rezultat fără precedent în ultimii 30 de
ani – a explicat Pásztor, adăugând că organizaţia are 9 membri în
Parlament şi 7 secretari de stat. 

Krisztián Forró, preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare
(MKP) din Slovacia, a relatat: în ultima perioadă au cerut degeaba
guvernului slovac să îmbunătăţească situaţia minorităţilor, acest
lucru nu s-a întâmplat, în pofida oportunităţilor care au existat.
El a menţionat exemplul dublei cetăţenii (slovacă-maghiară), care
nu este încă garantată pentru comunitatea maghiară din Slovacia. 

István Csomortányi, preşedintele Partidului Popular Maghiar din
Transilvania, a subliniat: partidul său susţine referendumul
maghiar privind protecţia copilului şi vor face tot posibilul
pentru a asigura ca transilvănenii cu dublă cetăţenie să participe
în număr cât mai mare posibil şi să răspundă “nu” la toate cele 5
întrebări. El şi-a exprimat de asemenea speranţa ca, în termen de
câteva luni, Uniunea Maghiară din Transilvania va putea lua fiinţă
şi din punct de vedere juridic, prin fuziunea Partidului Popular
Maghiar din Transilvania cu Partidul Civic Maghiar. 

Barna Tánczos, ministrul mediului din România, politician UDMR,
a apreciat că anul trecut a fost unul de succes pentru maghiarii
din Transilvania. În guvernul român “nu ne pierdem în fundal” – a
spus el, afirmându-şi încrederea că actualul cabinet poate rămâne
în funcţie pe termen lung.

De la începutul lunii iulie, transportatorii români de mărfuri care nu sunt vaccinați și vin din zonele de risc ale Uniunii Europene ar trebui să intre în carantină 14 zile. Comisia are alte recomandări, transmite Deutsche Welle.

Comisia Europeană așteaptă lămuriri de la autoritățile din România după ce transportatorii români s-au declarat îngrijorați de măsurile de carantinare a șoferilor de tir care vin din țări covid-19 roșii sau galbene ale spațiului comunitar.

Într-un răspuns la o întrebare Deutsche Welle și Digi FM, Comisia admite că măsurile epidemiologice sunt apanajul fiecărui stat în parte dar sugerează aplicarea recomandărilor privind liberul transport al mărfurilor, care este o activitate esențială.

Executivul de la Bruxelles amintește că, dincolo de nevoia de a opri răspândirea noilor variante ale virusului corona și de protecție a propriilor cetățeni, statele membre trebuie să înțeleagă că transportul de mărfuri este fundamental pentru întreaga Uniune Europeană.

„Orice măsură care nu corespunde sistemului de culoare verzi pune în pericol funcționarea pieței unice. Testarea și carantinarea muncitorilor din transporturi ar trebui evitate pentru a asigura că lanțurile de aprovizionare nu sunt întrerupte”, se arată în răspunsul primit de Digi FM.

Amintim că Guvernul României a decis că de la 1 iulie, șoferii de tir nevaccinați care se întorc din zonele roșii sau galbene ale Uniunii Europene intră în carantină. Odată reveniți din țări cu risc epidemiologic ridicat, vor fi obligați să intre până la 14 zile în carantină. Iar patronii firmelor de transport spun că vor avea pierderi uriașe și se gândesc să apeleze la instanță. 

În urmă cu aproximativ 10 zile, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România a cerut guvernului să revadă măsurile adoptate, având în vedere că șoferii de camioane lucrează și se odihnesc în cabină și sunt în general izolați. UNTRR a cerut exceptarea de la carantinare pentru conducătorii de camioane cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone și pentru cei care conduc mașini cu mai mult de 9 locuri pe scaune.

Un angajat al Termocentralei Mintia și-a pus capăt zilelor. Bărbatul urma să fie concediat, în cadrul procesului de disponibilizare colectivă de la Complexul Energetic Hunedoara, scrie Ziar de Hunedoara.

Președintele Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara, Cristian Iștoc, a fost cel care a anunțat despre sinuciderea energeticianului, cu trei zile înainte de încetarea termenului de preaviz. 

Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, locuia în comuna Bretea Mureșană. Miercuri seara, în 21 iulie, a vorbit cu un coleg de-al său, cu care a stabilit să vină să-l ia cu mașina de acasă pentru a-l duce la locul de muncă să semneze decizia de concediere. În noaptea dintre 21 spre 22 iulie, bărbatul și-a pus capăt zilelor, fără să lase un bilet de adio, în care să explice de ce a recurs la acest gest. Odată cu concedierea, energeticianul ar fi beneficiat de o primă de 9.000 de euro și plăți compensatorii pe o perioadă de doi ani. 

Colegii săi sunt șocați după aflarea veștii și nu își explică de ce M. C. a recurs la acest gest. 

„Miercuri, de la ora 11.30, angajații secției noastre au fost programați să semneze deciziile de închidere a contractelor de muncă. Am fost, am semnat și, după aceea, l-am sunat pe Mihai și i-am spus că și el trebuie să vină să semneze. M-am oferit să mă duc după el cu mașina să-l aduc la Mintia. Mi-a zis că nu vrea să vină miercuri. La care eu i-am zis «hai, vino, te rog, să rezolvi». La care el mi-a zis «nu, nu vin astăzi, ci mâine». Atunci, a rămas ca joi, la 08:00, să merg la Bretea ca să-l aduc să semneze hârtiile, după care să-l duc înapoi. Miercuri seara l-am sunat, din nou. I-am spus că nu pot merge la 08:00, ci pe la 10:00. «Da, nicio problemă și vineri putem merge, nu-i bai», a zis el. La care eu i-am spus că vineri e ultima zi și nu trebuie să lăsăm pe ultima sută de metri și să mergem joi. Așa a și rămas, ca eu să merg joi după el la Bretea, apoi, să-l duc acasă. Dimineață m-a sunat un alt coleg și mi-a spus că a făcut ceea ce a făcut…”, a declarat G.B.. Acesta a mai spus că nu știe de ce fostul său coleg s-a sinucis. Bărbatul nu avea probleme financiare, mai ales că, urma să beneficieze de prima de concediere de 9.000 de euro. În septembrie, datorită legii care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru energeticieni, ar fi putut depune dosarul de pensionare. 

Toți angajații Termocentralei Mintia se află în procedură de concediere colectivă, perioada preavizului urmând să se încheie în data de 26 iulie. Unitatea producătoare de energie a fost oprită din data de 5 mai, deoarece cărbunele livrat de la minele din Valea Jiului a fost direcționat către Termocentrala Paroșeni. 

Fostul premier și lider pesedist Adrian Năstase atrage atenția, într-un interviu acordat postului Canal 33, asupra unui fenomen extrem de serios, și anume schimbarea paradigmei de conducere la nivelul Uniunii Europene în raport cu momentul înființării ei, ceea ce face ca la ora asta să dicteze ”interesele personale” ale anumitor state, transmite Inpolitics.

”UE la care am aderat nu mai este acum aceeași structură. Între timp, multe dintre țări și-au re-naționalizat politica externă. Noi (românii n.n.) nu înțelegem, avem un anume romantism care nu ne ajută la absolut nimic. 
Eu aș folosi acum, dacă aș conduce un partid partid politic, lozinca ”Să ne luăm înapoi porția de suveranitate”. 
Noi avem acum o altă situație geopolitică și suntem printre puținii în Europa de răsărit care nu înțeleg acest lucru. Ungurii, polonezii, cehii, bulgarii, slovacii, slovenii au înțeles acest lucru, dar noi rămînem ancorați în UE ”unită și liberă”….Nu mai este așa. Criza economică din 2008-2009 a fost cea care a declanșat aceste egoisme naționale, care au mers împotriva a ceea ce era suveranitatea partajată” a spus Năstase, adăugînd, ironic, că ar trebui modificată Constituția României, cu art 148-149 (referitoare la integrarea europeană și cea în NATO) ”pentru a fi introdusă în noua filosofie a Europei de acum care, prctic, în loc să se lărgească, s-a împuținat, iar interesele proprii ale statelor sunt cele care conduc în momentul de față, în mare măsură”. 

Deraierile de le Fetești, produse la un interval de 24 de ore, au scos la iveală amatorismul și dezinteresul față de calea ferată al celor care conduc Ministerul Transporturilor și CFR Călători. Mii de oameni au fost batjocoriți în drumul lor dinspre sau spre litoral, iar ministrul Cătălin Drulă nu numai că nu s-a deplasat la fața locului, așa cum impunea o asemnea situație de criză, dar nici măcar nu și-a cerut scuze pe Facebook. Pe de altă parte, operatorul feroviar de stat, condus de Ovidiu Vizante, coleg de partid (USR) cu ministrul și pus în funcție de acesta, a comunicat defectuos și a luat decizii greșite, punând la încercare nu numai nervii călătorilor, ci și abilitățile lor fizice, scrie Club Feroviar.

CE SUSȚINE CLUB FEROVIAR:

Să luăm pe rând greșelile care s-au făcut după deraierile de la Fetești.

1. Cătălin Drulă nu s-a dus la locul accidentului și nu și-a cerut scuze

Vom începe de la vârf. O succesiune de accidente feroviare grave, așa cum au fost cele două deraieri produse într-un interval de 24 de ore, ar fi impus, în orice țară, deplasarea la fața locului a ministrului Transporturilor, oricare ar fi fost el.

Ei bine, Cătălin Drulă nu numai că nu a făcut acest lucru, dar pentru el accidentele nici măcar nu au existat. Până la ora publicării acestui articol, pe contul său de Facebook, mediul său preferat de comunicare (este foarte prezent atunci când este vorba de lucruri pozitive), nu apare nicio referire la cele două deraieri de la Fetești, darămite să le prezinte scuze călătorilor din trenurile care au avut întârzieri record și au fost umiliți.

2. Comunicarea, o necunoscută pentru Ovidiu Vizante în ce privește deraierile de le Fetești

Evident, a fost vorba de un caz de forță majoră, care nu-i poate fi imputat operatorului feroviar de stat. Ce-i poate fi reproșat însă șefului CFR Călători, Ovidiu Vizante, numit în funcție de Cătălin Drulă, este lipsa de comunicare post-eveniment. Călătorii care se aflau în trenurile ce circulau pe Magistrala 800 au fost în permanență într-o stare de  incertitudine și nesiguranță. Asta pentru că nu au fost informați când și cum vor ajunge la destinație. De exemplu, unul dintre controlorii trenului IRN 1945 Mangalia-Oradea nu a știut ce să le spună pasagerilor care-și cumpăraseră bilete cu destinația finală Ciulnița sau București Băneasa. Și asta pentru că nici lui nu i s-a comunicat de către șefii săi ierarhici.

Într-un final, le-a spus să coboare la Fetești, unde va veni  un tren să-i preia. Nu a știut însă să răspundă la întrebările legate de când va veni trenul respectiv și pe ce traseu se va deplasa spre București. Nici la întrebarea legată de ora sosirii la Ploiești Vest nu a știut să răspundă. Trenul a fost deviat pe la Țăndărei-Făurei-Buzău, probabil singura decizie înțeleaptă luată de CFR Călători pentru ca pasagerii cu destinația Ardeal să ajungă la destinație cu o întârziere cât mai mică.

4. Contorsionism în stația Fetești. De ce nu s-a făcut transbordarea la Cernavodă sau Medgidia?

Cum spuneam, călătorilor li s-a spus să coboare la Fetești. O misiune de grea încercare pentru oamenii în vârstă sau cu mobilitate redusă, dar și pentru cei însoțiți de câini, pentru care au plătit bilet de tren.

Și asta pentru că la Fetești nu există peroane. Stația a fost ”uitată” la modernizarea Magistralei 800 și abia recent autoritățile au dat undă verde pentru începerea lucrărilor. În consecință, distanța de la scara trenului și până la dalele de beton ce țin loc de peron este foarte mare, făcând foarte dificilă coborârea.

Transbordarea ar fi putut fi făcută la Cernavodă Pod sau la Medgidia, stații în care sunt europeroane. Sau, și mai bine, trenul special ar fi putut fi format din gara Constanța și să nu mai fie deloc nevoie de transbordare, decât pentru cei care  veneau de la Mangalia sau din stațiunile din sudul litoralului.

4. De ce nu s-a făcut transbordare auto?

Rămânând la problema transbordării,  conducerea CFR Călători a ales soluția complicată în locul  celei simple.

Concret, călătorii au fost preluați de o garnitură care a circulat pe ruta Fetești-Țăndărei-Slobozia Veche-Ciulnița-București Nord. Tot pe aici au fost deviate și trenurile care se îndreptau spre București Nord. Un traseu ocolit și pe care se află multe porțiuni cu restricții de viteză.

Soluția mult mai simplă ar fi fost transbordarea auto, adică CFR Călători să le pună la dispoziție autocare care să-i ducă direct la București, pe Autostrada Soarelui. Cum era vorba de un caz de forță majoră, se putea face rapid un contract prin încredințare directă cu o firmă de transport rutier de persoane care să furnizeze acest serviciu.

5. Cauza deraierii de miercuri, în ograda lui Mihai Frăsinoi

Până acum am vorbit despre efectele deraierilor, dar să vedem și  cauzele. În deraierea de miercuri a fost implicat un tren al Rofersped, casa de expediții a CFR Marfă, societate condusă de Mihai Frăsinoi, și el coleg de partid cu Cătălin Drulă.

Cauzele exacte ale accidentului feroviar grav vor fi stabilite după finalizarea investigației derulate de AGIFER, însă tot mai multe surse din domeniul feroviar indică o osie ruptă. Deci, din primele informații, ar fi vina operatorului feroviar. Sigur, nu este exclusă nici in fluența negativă a infrastructurii aflate în stare de degradare, căci, așa cum am menționat mai sus, sistemul de linii din stația Fetești nu a fost inclus în modernizarea M800 București-Constanța.

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

În timp ce America se întreabă în acest moment, furioasă, nu ce au fost retrase trupele din Afganistan, ci de ce au fost duse și ținute acolo două decenii, cu imense costuri și rezultate nule, în România s-a ajuns la absurdul unei mari parade militare la Arcul de triumf, azi, fără a fi clar care e rostul ei. A repurtat România vreo victorie pe frontul din Afganistan ori comandantul suprem Klaus Iohannis e doar fericit că am plecat de acolo?

Scurt remember.

Primii soldați români au ajuns în Afganistan în ianuarie 2002, în numele angajamentelor internaționale asumate în perspectiva aderării la NATO. Cîteva luni mai tîrziu, în toamnă, senatorul regizor Sergiu Nicolaescu, membru al Comisiei de Apărare, efectua o vizită la fața locului, pe care o descria într-un discurs parlamentar, veritabil reportaj de front:

”Dacă se pretinde că aselenizarea ar fi fost (doar) o filmare, pur şi simplu atunci sigur a fost făcută acolo. Este un loc absolut lunatic. Zbori o oră deasupra munţilor, care nu au decât umbră şi lumină, stânca este acoperită cu 10-30 cm de praf şi nimic, nimic altceva. Din când în când, o urmă, urma unui râu, posibil de acum câteva mii de ani. Îmi aduc aminte că un profesor de istorie, cândva, îmi spunea că probabil dacii au plecat, cândva, cam din acele locuri. Nu ştiu dacă este adevărat, oricum, de dovedit nu poate să dovedească nimeni. Cert este un lucru, aveau toate motivele să plece. 
Pe aeroportul de la Khandahar, care este în acelaşi timp şi tabără, am aterizat şi am intrat într-o lume extrem de ciudată. Soldaţi americani sunt cam 2.000. Soldaţi români, vreo 500. Este o tabără în care se mănâncă la aceleaşi mese, ofiţeri, soldaţi americani sau români se spală în aceleaşi corturi, se doarme în corturi asemănătoare, toată lumea are un regim egal. O tabără militară nu o disciplină aşa cum eram obişnuit poate în copilăria mea, care era mai mult o disciplină aparentă, de data aceasta cu o formă democrată absolut impresionantă – soldaţi, ofiţeri, toată lumea la fel, toţi mănâncă la fel. Am constatat că cele trei mese, cea de dimineaţa şi seara, care se mănâncă în corturi comune, care au aer condiţionat, la prânz există pachete, nu este masa în corturi, este pachet care are 24 de meniuri, la alegere, cam 4.500 de calorii pe zi, numărul de calorii necesare unui sportiv de performanţă. 
Ca să trec într-o altă notă a lucrurilor – prin tabără nu se poate circula decât cu arma în mână, indiferent că e puşcă, sau revolver, sau pistol. Ceea ce este impresionant este starea morală, psihică a acestor oameni tineri, foarte tineri, comandanţii au 30-32 ani, maiori, cel american, locotenent-colonel, care e şi comandantul taberei, foarte, foarte tineri, am simţit în ochii lor acea lumină de optimism şi de încredere. 
Am zburat într-un avion militar – Hercules 130 – în condiţii îngrozitoare, adică cu genunchii la gură din cauza încărcăturii, deci uniformele cu care trebuia să le înlocuim pe cele ale trupei din Khandahar. Ai noştri au plecat cu acele uniforme de camuflaj verde-maro şi le-am înlocuit cu cele galben-deşert. Vă asigur că şi cele verde-maro, după primele 10 minute petrecute afară din cort, erau perfect camuflate. Praful era cel care completa ceea ce uniformele noastre nu aveau, camuflajul. 
Spuneam că ceea ce m-a impresionat era optimismul acestor tineri. 
De asemenea, o curăţenie absolut exemplară. Sunt duşuri zi şi noapte, apă caldă, apă rece. Sigur că apa e rece numai noaptea. Apa rece ziua are 45ź. 
Aceste condiţii materiale care aş putea spune că sunt condiţii excelente, de sportivi, sunt, totuşi, într-un teren care e un adevărat iad. Tabăra este formată din corturi şi din rămăşiţele taberelor sovietice din perioada 1979-87. 
Tancuri, avioane, elicoptere, toate zac la marginea drumului, treci mereu printre ele. N-ai voie să calci în stânga sau în dreapta, n-ai voie să intri în nici o clădire, n-ai voie să ieşi din tabără din cauza minelor. Minele sunt acolo mai dese decât pietrele. 
Totuşi, am întâlnit – şi revin pentru a treia oară acel optimism şi încredere. De la ce venea acest lucru? 
După 48 de ore de nesomn, am intrat în cortul meu ca să mă culc şi am ajuns la următoarea concluzie: aceşti oameni pe care noi i-am trimis acolo fac istorie şi că au pătruns poate, de multe ori, înaintea oamenilor politici, în înţelegerea şi înfăptuirea unui deziderat naţional de care România are nevoie. 
500 de soldaţi români sunt alături de cea mai bună armată a lumii şi au o misiune importantă, nu de armată de ocupaţie, aşa cum a fost armata sovietică între 1979-87, ci o armată care să aducă pace acelor locuri. 
Spun acest lucru pentru că am ieşit, am văzut populaţia şi pot să spun că soldaţii noştri sunt priviţi cu simpatie. În general, acei terorişti care formează aşazisele rămăşiţe ale talibanilor nu sunt de etnie afgană sau din triburile numeroase din Afganistan. Majoritatea sunt voluntari veniţi din alte ţări, islamici fanatici”.

Sergiu Nicolaescu, bun cunoscător al istoriei, făcea cu acel prilej o remarcă interesantă:

”Sigur că se poate pune întrebarea şi sunt convins că s-a pus: ce rost avem acolo? România a luat parte la două războaie, a luptat contra şi alături de cele mai bune armate ale lumii, Germania, Rusia, au murit două milioane de români 

şi, cu toate acestea, în istorie, ţara noastră nu apare nici la învinşi, nici la invingători. 

Oare acest lucru cărui fapt se datorează? Sacrificiul de două milioane n-a fost suficient? Oare nu ne-am ridicat la înălţimea momentelor când am avut atâtea sacrificii şi ţara a trecut prin atâtea greutăţi? 
Nu! Este lipsa de consecvenţă în politică, lipsa de loialitate în politică care a adus după sine neîncrederea şi suspiciunea faţă de ţara noastră, pe care nu le merităm. Trebuie să fim, doamnelor şi domnilor, consecvenţi. Trebuie să înţelegem că, atunci când ai un aliat, într-adevăr, trebuie să te supui unei discipline şi unor măsuri care trebuie luate împreună”.

Reputatul regizor oferea în discursul său cheia înțelegerii participării României la o acțiune cu care nu avea absolut nici cea mai mică legătură: nevoia de a respecta o alianță și angajamentele asumate în cadrul ei.

O poziție corectă, am spune.

Și totuși, nici măcar asta nu explică triumfalismul absurd de azi, de nimeni înțeles.
De ce face România mare paradă militară, ca de Ziua Națională, după o retragere fără glorie a trupelor occidentale de pe teritoriul Afganistanului?

Soldații români, americani șamd nu au cîștigat nimic pe frontul respectiv. Au luat în primire o țară cu mari probleme și o lasă cu încă și mai mari probleme.

Președintele Băsescu a fost de șapte-opt ori în Afganistan. Iohannis, doar o dată, în 2016, prilej pentru a transmite soldaților noștri:

„Noi, creștinii, suntem învățați, de la vîrste fragede, să ajutăm pe cel care are nevoie de noi. Afganii au nevoie de prezența voastră aici. Voi știți foarte bine că Misiunea Afganistan nu este încheiată. Afganistanul este, pentru NATO, principalul front de luptă împotriva terorismului internațional. Reconstrucția Afganistanului reprezintă un efort de durată, asumat de comunitatea internațională”.

Iată că ”frontul anti-terorist” și ”reconstrucția” și-au găsit brusc sfîrșitul, după ce Vestul s-a plictisit de acțiune.

În SUA, în loc de parade, se analizează în prezent, în termeni duri, bilanțul operațiunii Afganistan: 20 ani de ședere de pomană, două mii de miliarde de dolari cheltuiți pentru așa-zisa reclădire a țării care arată azi oricum, numai reclădită nu, 241.000 de afgani morți, inclusiv 71.000 de civili, 2.448 de soldați americani căzuți.
Și trei sferturi dintre americani care au aprobat anul acesta, conform sondajelor, decizia lui Biden de părăsire a Afganistanului de către trupele țării lor. Alte țări din coaliție, cu britanicii în frunte, plecaseră deja fără să mai aștepte semnalul lui Biden.

Și se mai analizează la fel de tăios peste ocean consecințele pe care le va avea marea retragere americană: talibanii vor prelua categoric puterea deplină, civilii vor suferi grave încălcări ale drepturilor omului, comerțul cu droguri – Afganistan fiind lider mondial al producției – va exploda, terorismul va primi o nouă șansă, fenomenul imigrației se va amplifica dramatic șamd.

Sunt toate aceste aspecte firesc să fie inventariate, dezbătute, criticate, în condițiile în care vorbim de vieți omenești și de banii contribuabililor. E firesc să se analizeze ce a adus bun ori rău implicarea occidentului în Afganistan.

România nu se înscrie în acest peisaj. La noi, retragerea trupelor – peste 30.000 rulate  în 19 ani – nu a dus discuții serioase la nivelul clasei politice ori al societății civile legate de avantajele ori dezavantajele acestei experiențe. De învățămintele care s-ar putea trage.
În România există doar un triumfalism stupid și găunos, încununat cu singura paradă militară a unei țări dintre cele 11 implicate în bătăliile din Afganistan. La americani a existat o singură modestă ceremonie, zilele trecute, prin care comandantul suprem gen.Austin Miller a predat comanda către alți doi generali, unul care va monitoriza din Florida situația din Afganistan și altul care va coordona cei 650 de militari americani care vor rămîne la Kabul chiar și după retragere.

Noi, românii, am scos avioanele pe cerul Capitalei și clasa politică la Arcul de Triumf ca să marcăm momentul. O tragedie evitată la mustață în contul paradei militare putea face zilele trecute în buricul Capitalei mai multe victime între români decît talibanii în 19 ani.

Învingători sau învinși, nu e clar.
Dar sigur ridicoli!

de avocat Constantin Florin Durgheu

Ieri, 20.07.2021, m-am întors intempestiv dintr-o vacanță mult așteptată în Delta Dunării.

Deoarece până acum am vizitat toate zonele minunate ale țării, mai puțin Delta Dunării, am fost nerăbdător să văd și această zonă de vis cu care Dumnezeu a binecuvântat România.

Din păcate, deși această vacanță a fost mult așteptată am întrerupt-o prematur din cauza … Enel, mai precis a E-Distribuție Dobrogea.

La prima vedere, această afirmație pare a fi, cel puțin, ciudată, deoarece majoritatea concediilor sunt nereușite și / sau întrerupte brusc din cauza condițiilor de cazare și masă.

Din fericire pentru ideea oferirii unor servicii de clasă turiștilor, serviciile oferite de gazda noastră, Hotelul Paradise Delta House, au fost la înălțime din toate punctele de vedere.

Din nefericire pentru mine, familia mea și, cu siguranță, pentru toți ceilalți turiști, români sau străini aflați în Delta Dunării, condițiile excelente de cazare, mesele delicioase preparate de gazde și servirea ireproșabilă, nu au fost suficiente pentru a avea parte, și în România, de un concediu de vis.

Ceea ce se întâmplă în zona Deltei Dunării, este de neconceput într-un stat civilizat în secolul XXI : aproape zilnic se întrerupe furnizarea energiei electrice, pe perioade mai scurte sau mai lungi. 

Este adevărat faptul că, de când am ajuns în Deltă (15 iulie), până la 18 iulie 2021, furnizarea energiei electrice a fost întreruptă, pe perioade scurte, de mai multe ori pe zi, dar ceea ce s-a întâmplat pe 19 iulie a depășit limita suportabilului : furnizarea energiei electrice a fost întreruptă de la ora 8,15 până la ora 20,30 !?!

Deoarece ziua de luni a fost dedicată relaxării la hotel, nu doar că am resimțit, din plin, ce înseamnă o zi toridă de vară în beznă totală, dar am fost și martorul disperării managerului hotelului, domnul Alexandru Hancu, care nu doar că era disperat că nu primea, cu prilejul apelurilor la Dispeceratul E-Distribuție Dobrogea, un orizont de timp al remedierii avariei, dar se și întreba ce aparate de uz casnic se vor mai defecta în hotel și câte produse alimentare se vor altera.

Cu prilejul discuțiilor avute cu domnul Hancu, acesta mi-a explicat „entuziasmul” cu care angajații hotelului au încărcat într-o barcă, cu o săptămână înainte, un frigider care s-a defectat din cauza prea deselor întreruperi ale furnizării energiei electrice și „bucuria” cu care au descărcat frigiderul, după ce a fost reparat în Tulcea.

Văzând disperarea localnicilor din Delta Dunării, disperare cauzată de faptul că din luna mai 2021, întreruperile furnizării energiei electrice sunt prea numeroase, aș fi crezut că Enel sabotează turismul românesc dacă nu aș ști că și mie mi s-au defectat o mașină de spălat și o centrală din cauza repetatelor întreruperi ale furnizării energiei electrice în București,  Sectorul 4. 

Până acum huleam turismul românesc din cauza faptului că, în schimbul unor prețuri exorbitante, hotelierii ofereau servicii execrabile.

Acum, când din ce în ce mai mulți hotelieri au început să fie competitivi, oferind servicii de calitate la prețuri corecte, după ce au fost crunt loviți de pandemia generată de Sarv Cov 2, virusul devenit celebru peste noapte, agenții economici care operează în domeniul HoReCa sunt permanent sabotați de Enel care, nu doar că provoacă disconfortul turiștilor prin faptul că sunt obligați să facă saună din cauza nefuncționării aparatelor de aer condiționat, dar le generează și numeroase pagube materiale prin faptul că se defectează numeroase frigidere, aparate de aer condiționat și televizoare și se alterează produsele alimentare aflate în frigidere.

Pentru a nu ne mai uita cu jind la vecinii maghiari care, dintr-o baltă numită Balaton, realizează venituri din turism mai mari decât noi care avem atâtea zone turistice fabuloase, ar trebui ca autoritățile competente să ia măsurile necesare astfel încât operatorii din turism să nu mai întâmpine și alte dificultăți în afara celor pe care chiar nu le pot evita, de exemplu pandemia Covid 19.

Deoarece cuvintele rostite de doamna Monica Hodor, cu prilejul numirii sale în funcția de Director General al E-Distribuție Banat, Dobrogea și Muntenia Sud : „ Sunt onorată să îmi reiau activitatea în România la conducerea celui mai performant operator de distribuție din țară. Ca urmare a investițiilor realizate, societățile E-Distribuție sunt în topul calității serviciului de distribuție și al digitalizării, cu beneficii directe pentru clienți”, s-au dovedit a fi simple alegații, sper ca recenta numire a doamnei Atena Adriana Groza în funcția de Guvernator cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării” să se dovedească a fi benefică, în sensul ca aceasta să se implice rapid și ferm cu scopul de a rezolva problemele care afectează normala activitate a agenților economici din zona Deltei Dunării.

Pentru a nu exista nicio confuzie referitoare la titlul articolului, menționez faptul că, în mod evident, Enel este mumă pentru companiile care produc și vând produse electrocasnice și ciumă pentru consumatorii persoane fizice sau juridice, persoane care sunt obligate să schimbe diverse produse electrocasnice din cauza defectării lor generate de prea desele sincope existente în furnizarea energiei electrice.

Replica ENEL:

”În data de 19.07.2021 la care autorul articolului face referire, E-Distribuție Dobrogea a avut programată o lucrare de mentenanță a rețelelor de energie electrică din zona dintre Crișan și Mila 23, cea în care se află clădirea menționată în material. Lucrarea a fost anunțată pe toate canalele oficiale ale companiei și semnalată autorităților locale precum și presei regionale. Realimentarea totală a consumatorilor s-a efectuat în condiții de siguranță la ora 19:27, după ce au au fost remediate și alte defecțiuni neprevăzute.”