Categorie: Actualitate

de Adriana Stoicescu, judecător, Tribunalul Timiș

Cu mânecile cămășii albe suflecate, deschisă la primii nasturi, pe model Obama, politicianul român muncește din greu, pentru binele tău, al meu, al nostru. Pe vremuri, cominternistul făcea legea, îmbrăcat în haina tip Mao Tzedun. Avea și el idei de reformare a societății. Cu mâinile ”bătătorite” de muncă, ieșea în mijlocul mulțimii care îi sorbea cuvintele, promițând marea și sarea, un altfel de paradis, în care domneau egalitatea deplină, uniforma și bunăstarea. Și, mai ales, liniștea.

Oamenii politici moderni sunt tot timpul îngândurați, preocupați. Par a fi tot timpul pe fugă. Între două șantiere, au timp de un corn, pe marginea drumului. De cafea nu poate fi vorba. Au o țară pe mână, ce Dumnezeu! Un popor de scos din ghearele obscurantismului religios. O națiune de colorat în culorile veseliei date de, eventual, prafuri.

Când lectura ta se rezumă la textele scurte de pe net e firesc să nu vezi cumplita asemănare dintre cele două personaje.Când, deși ai în portofoliu diplome la instituții de prestigiu, nu ai ieșit din casă nici măcar să cumperi pâine, e firesc să fii complet rupt de realitate. Când părinții și bunicii tăi primeau salamul de Sibiu, atât de visat de popor, adus de mașina casei de comenzi direct în bătătură, în timp ce ”prostimea” se călca în picioare pentru o pâine, este normal să nu ai habar ce mănâncă azi oamenii de rând.

România este la marginea prăpastiei, cu un picior atârnând, deja, în gol.Și pentru asta suntem toți vinovați.

Străzile nu sunt murdare doar pentru ca avem politicieni de ”mare angajament”, ci și pentru că noi facem mizerie.Spitalele sunt focare de infecție nu doar pentru că niciun manager de spital nu este cocoțat acolo pe criterii de competență, ci și pentru că unii din noi sunt certați cu apa și săpunul.Școala e în cădere liberă pentru că părinții au pretenția să îi învețe pe profesori cât fac 2+2, dar și pentru că dascălii sunt plătiți în batjocură. Societatea se prăbușește sub ochii noștri. Pare că ne-am obișnuit cu ideea. Stăm și ne văicărim că ne fură austriecii pădurile, americanii gazul, rușii aerul.

Nu, nimeni nu ne pune arma la tâmplă și nimeni nu ne tâlhărește. Noi ne vindem pe nimic.Din dorința de a ciupi ceva, de la vlădică la opincă, toți sau aproape toți încălcăm reguli și legi, pentru că la noi merge și așa.Apoi ieșim mânioși pe facebook și ne certăm.

Clasa politică e oglinda noastră.În timp ce ne scuipăm virtual, ne tăiem capetele și ne înjurăm, de 30 de ani ei dezmembrează țara și o scot pe șest la mezat.Ei știu că suntem ”ocupați”. Vara, cu grătarele și concediul în imensa mare devenită latrină publică, din vina noastră, mâncând alimente alterate și zăcând pe plaje pline de gunoaie.Iarna, cu ”sfintele sărbători”, devenite, prin grija celor care ne scapă de ”povara” Credinței, chiolhanuri aducătoare de salvare și internare, come alcoolice și o grămadă de accidente.Suntem un popor ocupat cu veselia, hazul de necaz și bancurile.

Cu mațul plin și mintea goală și odihnită. Pentru că o națiune educată ar ridica cu adevărat probleme, îi lăsăm să cumpere arme la mâna a doua, alimente de plastic și apoi ne plângem că nu sunt bani pentru școală. Dar nu prea tare, ce drac să faci acum cu prea multă carte? Țăranii își aruncă recolta pe câmp în timp ce noi ne înghesuim să cumpărăm mere din China. Le luăm copiilor telefoane șmechere să poată, dragii de ei, să butoneze liniștiți în ”toaleta” din fundul curții.

O țară în cădere liberă, împinsă discret de la spate. Asta suntem.Și nu, nu e doar vina politicienilor.E, în primul rând, vina noastră.

Nefăcutele lui Biden se înmulțesc și se agravează pe zi ce trece, împovărând serios și președinția americană, și lupta pentru libertate a democrațiilor, în condițiile în care Europa nu se poate lipsi de protecția SUA, spune într-un comentariu Deutsche Welle.

Dar președintele SUA, departe de a fi un sprijin și-o nădejde, a devenit o daraveră, un bucluc și o belea și nu dă semne să-și poată reveni.La transferul solemn al rămășițelor pământești ale militarilor americani căzuți eroic, săptămâna trecută, printr-un atentat islamist sinucigaș la aeroportul din Kabul, Biden a dat nu atât onorul, cât semne de mare nerăbdare, consultându-și vizibil ceasul de la mână.După atentat, ținuse un discurs denotând dificultăți cognitive, cu totul deplasat ca ton. Unul contradictoriu și semnalizând mai degrabă slăbiciune, depresie și resemnare, decât hotărârea de a-i zdrobi pe teroriștii care tocmai asasinaseră aproape 200 de oameni și pe primii militari americani uciși în Afganistan în răstimp de un an și jumătate. Or, tocmai orientare, empatie, hotărâre și fermitate așteptau zăpăciții, zguduiții, înfricoșații și debusolații americani de la el, spune DW.

În plus, după cum relevă editorialiștii de la Commentary, Biden și-a exersat obiceiul de a plagia. În mod halucinant, a plagiat cuvânt cu cuvânt declarația lui George W. Bush de după mega-atentatele de la 9/11 2001 privind ”neuitarea”, ”neiertarea” și ”vânarea teroriștilor”, ca și cum Biden ar fi urmat să ordone, chipurile, revenirea în forță a trupelor americane în Afganistan. Retorica lui a agravat contraperformanța prezidențială de a declanșa, din inepte rațiuni politice interne, haotica retragere de la poalele Hindukușului la exact două decenii de la debutul războiului antiterorist.În fine, sinistre s-au dovedit inadvertențele și ”explicațiile” confuze ale oficialilor săi militari și civili, bâiguind imbecilități despre cât de ”încredere” și cât de ”competenți” ar fi, pasămite, talibanii. Care talibani tocmai lăsaseră să treacă de punctele lor de control draconic spre afganii adunați în masă la aeroport, ca să scape de islamiștii talibani, pe un terorist al statului islamic încărcat nu cu două-trei, ci cu 11 kilograme de exploziv. Iar acest vot dement de încredere acordat talibanilor, care adăpostiseră Al-Qaida în timpul atentatelor de la 9/11, s-a văzut dat în timp ce președintele SUA culpabiliza grav și armata, și națiunea afgană, dându-le vina pentru o prăbușire în fața inamicului datorată evident mai ales neajunsurilor strategice și tactice majore ale ultimelor trei administrații americane. Și, nu în ultimul rând, greșelilor, gafelor și neghiobiilor celei conduse de Joe Biden. (…)Dar poate nimic nu e mai contraproductiv decât impresia pe care o lasă tot mereu președintele superputerii, că-și supune acțiunile și deciziile ordinelor din culise ale unei camarile anonime. Așa, de pildă, la întrebarea unui ziarist care încerca duminică să-l întrebe despre situația de la Kabul, Biden a replicat că ”nu i s-a permis să răspundă la chestiuni privind Afganistanul”. Întrucît criza afgană continuă iar jurnalistul a insistat, președintele s-a întors cu spatele la el și a dispărut.(…)Or, democrația e libertate. Și, după cum reliefa nu de mult Thea Dorn, o autoare din Germania, unul ”dintre cei mai mari adversari ai libertății e angoasa”. Pe care o sporesc și acutizează și problemele financiare și economice grevând Occidentul. Nu e deci uimitor că, potrivit unui sondaj Allensbach, sentimentul libertății s-a topit în Germania. Doar 36 la sută se mai simt liberi.Se pune, în context, întrebarea, ce opțiuni politice vor fi având ceilalți? Cum să nu devină ei ceea ce Eric Hoffer numea cândva ”adepții fanatici” ai tiraniilor care se răspândesc și ne amenință de pretutindeni și ai mișcărilor de masă, pregătind regimuri autoritare, dictatoriale și totalitare, mase în care individul frustrat și angoasat să-și poate anula, odată cu anxietatea, individualitatea?, este concluzia DW.

Nici vorbă de evacuări până la 31/08. Germania își încheie operațiunea de joi, americanii de pe aeroportul din Kabul, unde tensiunea s-a întețit insuportabil, se retrag, căci nici musca nu mai trece de călăii talibani.Oamenii care s-au îmbulzit spre aeroportul afgan sperând să prindă un avion spre vest, spre a scăpa de talibani, par pe moment a fi pierduți. Nici un afgan nu mai trece neajutat de punctele de control edificate de islamiști spre a-i împiedica pe compatrioții lor neislamiști să-și regăsească libertatea, afirmă Petre M Iancu într-un comentariu Deutsche Welle.

CE MAI AFIRMĂ DW:

Nici unul din ei nu mai intră demult în aeroport. Pe care militarii americani fie șomează, fie încep să se retragă ori se pregătesc să-și ia zborul. În unele operațiuni clandestine se adună oameni la locuri secrete cu ajutorul unor elicoptere și unități mici, de elită, care încearcă să-i scape de călăi.

Dar și aceste operațiuni foarte riscante sunt pe ducă. Premierul britanic a admis joi după amiază că timpul rămas e scurt, se scurge inexorabil și vor rămâne refugiați neevacuați.

În timp ce tragedii umane de proporții epice distrug vieți cu acceleratul, pe aeroportul din Kabul și pe restul teritoriului afgan controlat de talibani, ale cărui străzi s-au vidat de fete și femei, G7 și UE s-au alăturat pe patul de moarte alianței nordatlantice.

Cine mai conduce lumea

Acum agonizează cot la cot cu pactul militar occidental, despre care președintele Franței Macron afirma nu demult că e ”în moarte clinică”.

Or, nu doar NATO e în comă. Nici G7 care, condus de britanici, îi ceruse în zadar președintelui american Biden să prelungească termenul limită de 31 august, nu se simte prea bine. Și cu atît mai puțin e, în lume, la butoane, superputerea. America pare decapitată. ”Domnule Președinte, dacă americanii rămân și după sorocul lui 31 august în Afganistan, ce veți face?” l-a întrebat un reporter pe Joe Biden. Niciun răspuns concret. Potrivit unei surse, Biden i-ar fi replicat ziaristului că va fi ”primul care va afla”. Iar apoi, ca niciodată în istorie, Casa Albă i-a tăiat președintelui Statelor Unite microfonul.

America se scufundă, iată, sub picioarele minciunii proferate de președintele american, când a afirmat, recent, în mod fals, că ”suntem în grafic pentru a termina evacuarea din Afganistan până pe 31 august”.

Dacă America nu știe pe ce lume e, G7, complet insignifiant, nu mai joacă niciun rol, NATO agonizează liniștită, Europa Angelei Merkel, care-și pune la nesfîrșit întrebări fără rost și fără răspuns despre un trecut soldat cu un naufragiu, în care cancelara și Biden au fost, respectiv au mai fost mulți ani la putere, iar atunci, ca și acum, au greșit mult și au greșit fatal, oare cine e la cârmă? Papa, care i-a cocoloșit nu o dată, în trecut, pe islamiști?

Ori conduc talibanii nu doar în Afganistan? Alți islamiști din Țara Sfântă sau din afara ei le cer să-și clădească grabnic califatul și să cucerească Ierusalimul. Iar frica de ei a ajuns să fie decisivă nu doar la Kabul, ci și la Washington.

Tactica talibanilor și mefiența din vest

În ce-i privește, talibanii știu bine de ce au închis robinetul refugierilor. Cu inșii luați ostatici în preajma aeroportului, a ambasadelor, sau de pe străzi, din casele și orașele afgane, criminalii islamiști vor pune pe picioare, șantajist, un foarte înfloritor comerț cu sclavi. Se vor folosi de ostateci și de promisiunea eliberării lor pentru a șantaja vestul economic, comercial, diplomatic, politic și, desigur, militar.

În răstimp, în vest, neîncrederea în clasa politică a luat proporții fără egal și fără precedent. Mefiența a început să afecteze și instituțiile cheie și forțele armate și nu va întârzia, poate, să crească și să ia o amploare destabilizatoare.

Popularitatea lui Biden s-a topit vertiginos iar sindicatul militarilor germani nu s-a ferit, culmea, să critice puternic conducerea politică a Germaniei, care ”a nesocotit ani la rând informațiile militarilor privind întărirea talibanilor”. Se poate lesne imagina ce e în sufletul camarazilor lor americani.

Sau români. Cât despre parașutiștii și militarii de elită germani, ei se vor replia cel târziu mâine de la Kabul. Apoi, se vor înghesui alții în știri, în talk-show-uri și pe primele pagini ale site-urilor și ziarelor. Se vor îmbulzi pe ele obișnuiții suspecți: exponenții elitei și incontinenții ”experți”, din cauza imbecilelor sfaturi ale cărora vestul a ajuns să fie cotropit de actuala calamitate.

Obișnuiții suspecți și ”expertiza” lor

Acești inși au evitat cu grijă, timp de decenii, să critice atrocitățile islamiste ori Consiliul ONU pentru Drepturile Omului care i-a scutit pe talibani (ca și pe iranieni, sau pe alți islamiști) de condamnări, în timp ce osândeau obsesiv democrația israeliană, care respectă scrupulos și drepturile inamicilor ei. Simultan, întrucât au condamnat monoman fosta administrație pentru vrute și nevrute, făcute și nefăcute, fapte rele, ca și pentru cele bune, vor continua s-o demonizeze retroactiv, încercând să distragă și pe viitor atenția de la culpa lui Biden, a Partidului Democrat și a stângii americane.

Falșii experți își vor clama din nou, in corpore, inexistentul ”realism” și presupusul ”pragmatism”. Își vor invoca stăruitor dorința de a salva cât mai mulți oameni din cei lăsați de izbeliște, acum, de vest. Își vor etala strident fantezista ”voință” de a le ajuta pe fetele afgane. Și vor revendica în prezumtivul ”interes” al victimelor talibanilor ”negocieri”, prin definiție absurd, cu torționarii și ucigașii islamiști, precum și rapida recunoaștere a regimului lor de epocă de piatră. Recunoaștere care ar fi catastrofală.

Totodată, narativul lor insolent ne va cere imperativ să ne punem iar și tot mai abundent cenușă-n cap. Îi va mângâia pe creștet pe talibani, înfierând tot mai virulent, rasist și relativist presupusele ambiții ”exagerate” ale vestului, naivitatea lui de a lucra pentru democratizarea Afganistanului și incapacitatea lui de a înțelege ”particularitățile culturale” ale afganilor.

Nu mai puțin dezastruoasă ar fi retragerea Apusului, reclamată de ei, din alte teatre de război, ceea ce ar lăsa ISIS și Al Qaida ori brațele prelungite ale Iranului, Chinei și Rusiei la pupitru și în Africa, și în Asia, Europa ori cele două Americi.

Cauza dezastrului și debutul remediului

Or, determinantă pentru anemierea fatală a Americii și actualul fiasco a fost decizia președintelui Biden de a retrage integral forțele armate ale SUA, ceea ce a antrenat replierea trupelor aliate, precum și hotărârea lui de a anula peste noapte întregul sprijin aerian și logistic acordat unei armate afgane care purta greul luptei anti-talibane.

Decisiv e și refuzul său de a asculta de aliați ori de sfaturi bune și de a reveni în forță la Kabul, spre a extrage din capitală miile de oameni eșuați și prinși în capcana talibană, înainte de a fi evacuați. Acest refuz egoist și laș ratează șansa recredibilizării parțiale a SUA. I se răpește astfel vestului și ultimul rest de demnitate, cum just reliefa un ziar elvețian.

Dar prea puțini ”experți” ai unei prese la rândul ei insuficient de suverane, de critice și de independente vor solicita tragerea la răspundere a actualelor conduceri de stânga din țări occidentale cheie și a marilor vinovați interni. Prea puțini le vor reclama demisia progresiștilor vinovați pentru jalea militară și căderea morală și psihologică a SUA, Germaniei, Europei și a NATO sau pentru actuala scufundare în adâncuri insondabile a vestului.

Una care, prefațată de degringolada culturală și axiologică a Vestului, dă aer, hrană și lumină verde, pe decenii, terorismelor și mișcărilor totalitare care macină Occidentul și încearcă să-i distrugă democrațiile liberale.

Or, tocmai pedepsirea politică a vinovaților pentru un dezastru moral, politic și militar de anvergura fără egal a naufragiului actual, unul marcat de reminiscența prăbușirii imperiului roman, e singura cale a unei posibile ieșiri din marasm. Alta pur și simplu nu e.

România a ratat din nou ocazia să-și demonstreze generozitatea, umanitarismul și capacitatea de a ieși din marginalitate, transmite Deutsche Welle.

CE MAI SPUNE DW:

Ca întotdeauna în istorie, România așteaptă să vadă ce fac ceilalți și tot ce face este să se așeze declarativ în spatele celor mari. Se teme să aibă inițiative, să spună ceva sau să dea o mână de ajutor înainte să i se ceară.

Acum o săptămână, Forumul Judecătorilor din România și Asociația pentru Justiție au cerut Ministerului de Externe ajutor concret pentru magistrații din Afganistan, mai exact „să acorde vize în format electronic tuturor judecătorilor și procurorilor afgani a căror viață este pusă în pericol”. Argumentele sunt la îndemâna oricui încearcă să facă ceva, pentru că, în ultimii 10 ani, au fost uciși și răniți zeci de magistrați, au explodat bombe în palatele de justiție din această țară în care Occidentul nu a putut face schimbări majore, au fost împușcați pe stradă judecători și procurori, chiar în perioada în care trupele americane și vestice erau încă acolo.

Diplomația de la București nu doar că nu a dat niciun răspuns public, dar nici măcar nu a încercat să vorbească la telefon cu magistrații români care au cerut sprijin. În schimb, aceștia împreună cu o asociație de avocați din Polonia au convins guvernul de la Varșovia să-i scoată rapid pe cei mai vulnerabili, în speciali pe femeile care au lucrat în magistratură.(…)

O parte dintre magistratele afgane, inclusiv Tayeba Parsa, se află la adăpost în Polonia, la câteva zile după inițiativa judecătorilor și procurorilor români, care au găsit sprijin la Varșovia. Diplomații de acolo s-au mișcat rapid și au înțeles cât de gravă e situația magistratelor afgane, n-au așteptat să vadă care e trendul internațional sau dacă cineva îi va mângâia pe cap pentru ce fac.

Bucureștiul a repatriat o parte dintre românii care lucrau în Kabul sub diferite umbrele internaționale și odată cu ei câțiva bulgari, dar acesta nu e doar un gest normal, ci și o datorie a statului față de cetățenii săi. Dincolo de acest efort, atât de lăudat, pare cel puțin ciudat că liderii români nu au luat încă alte decizii, că președintele a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării abia pentru miercuri și că până atunci tot ce face România e să fie de acord cu NATO și Uniunea Europeană, fără să gândească vreo formula proprie de reacție. 

Există apeluri disperate din partea femeilor instruite, care au pus umărul la dezvoltarea țării lor, sperând la fel ca Occidentul că într-o zi și Afganistanul se va transforma într-o țară normală, cu oameni educați, cu presă liberă și o justiție care nu se mai face cu pistolul mitralieră pe stradă. 

În urmă cu mai bine de zece ani, o ştire suavă îmi atrăgea atenţia: americanii au anunţat că au descoperit în Afganistan resurse minerale în valoare de un trilion de dolari. Mai precis, rezerve virgine de aur, argint, lantan, cobalt, cupru, litiu, ceriu, mercur, zinc, fier, neodim şi alte asemenea drăgălăşenii. Resurse care ar putea tranforma Afganistanul în mama exploatărilor miniere din lume. Acum, că americanii au ştiut despre resursele astea cu muuuuul timp înainte de a anunţa frumuşeaţa descoperirii, date fiind tehnicile lor superavansate de imagerie, asta-i altă discuţie. Revenind, deceniul a trecut, americanii au eşuat, talibanii sînt azi la putere şi, pe lîngă faptul că deţin o uriaşă dotare militară, mai stau şi cu curul pe un trilion de dolari, poate şi mai mult. Le mai trebuie doar echipamentele de extracţie şi instruirea necesară. Iar pe lîngă toate astea, mai pot scoate şi niscai petrol şi gaze naturale, plus olecuţă de uraniu, toate stînd cuminţi în aşteptare în solul afgan, a scris pe Facebook Daniela Tobă, fost şef birou relaţii publice şi colonel în cadrul STS.

Mi-am adus aminte de ştirea asta citind în news.ro care, la rîndu-i, citează CNBC, despre o analistă, Shamaila Khan, director pentru datorii în ţările emergiente la AllianceBernstein, care atrage atenţia că la poarta Afganistanului salivează China, dispusă să investească în extracţia acesor minereuri. Aceeaşi China care, de exemplu, a dat cu flit americanilor în Africa în materie de minerit şi extracţie de metale rare, adaug eu. Aceeaşi China care, pe şustache, a finanţat grupările talibane pe parcursul anilor de răzbel. Aceeaşi China care acum declară generoasă că vrea să se implice de numa’ în reconstrucţia Afganistanului. Iar articolul mai reaminteşte faptul că la sfârşitul lunii iulie, înainte de campania fulger a talibanilor în Afganistan, ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, s-a întâlnit cu o delegaţie condusă de şeful comitetului politic taliban afgan Mullah Abdul Ghani Baradar, la Tianjin. Baradar cel declarat noul președinte al Afganistanului.Să n-o mai lungesc, că puteţi goagăli şi singuri, stînd aşa relaxată, cu niscai popcorn şi cola imaginare în faţă, concluzionez că americanii nu au fost învinşi în Afganistan de talibani, de ruşi, de marţieni sau de furnici. Nu, tati, au fost învinşi de China.L.E. – The Diplomat, citat în articol, vorbeşte despre sume între unu şi trei trilioane de dolari. Şi mai vorbeşte şi despre pietre preţioase de înaltă calitate, precum safire, rubine, smaralde şi alte asemenea, pe lîngă metalele rare de mai sus, mai spune Tobă.

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a trezit în această seară în fața unei întrebări care pe moment l-a blocat pur și simplu: poate Florin Cîțu candida la șefia partidului în condițiile în care nu îndeplinește condițiile statutare?, transmite Inpolitics.

Prezent la Realitatea TV în această seară, Orban a fost abordat frontal de ziarista Anca Alexandrescu dacă Florin Cîțu va primi derogare de la conducerea partidului pentru a putea candida, în condițiile în care statutul prevede, la art.118, că nu pot candida la funcția supremă decît membrii cu minim 5 ani vechime în partid.

În condițiile în care, în aceeși emisiune, Orban a spus că premierul a intrat în partid în octombrie-noiembrie 2016, rezultă că acesta nu are cei cinci ani necesari.
Luat complet prin surprindere, Orban a recunoscut, după cîteva clipe de muțenie, că ”Nu m-am gîndit niciodată la acest aspect. Probabil va obține derogarea”. Doar că, pentru asta, orgoliosul Cîțu va trebui să o și solicite.
Interesant de punctat, adus în partid cu puțin înaintea alegerilor din 2016, Florin Cîțu fusese anunțat la începutul lunii decembrie de președintele de atunci al PNL, Alina Gorghiu, drept viitor ministru de Finanțe, în dauna unor membri cu mult mai mare vechime și greutate din formațiunea liberală. Victoria zdrobitoare a PSD a spulberat, pentru următorii trei ani, visul de mărire al actualului premier.

De Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Deși încă tînăr, premierul care conduce România are lacune grave de memorie relativ la fapte nu chiar atît de îndepărtate și foarte grave, genul care marchează orice om pe viață. Precum punerea de cătușe, împrumutul de bani grei în momente dificile, procese avute în justiție cu firme străine etc. Florin Cîțu a convocat azi, sîmbătă, o conferință de presă pentru a vorbi despre rectificarea bugetară, în fapt o modalitate șmecherească de a întrerupe neverosimila tăcere de cîteva zile în plin scandal al condamnării din SUA, în timp ce o țară întreagă se întreba unde a dispărut. O conferință în care premierul a lăsat impresia ori că e sclerozat, ori că își bate joc de inteligența românilor.

Cîteva aserțiuni ale lui Cîțu:

”Ştiţi foarte bine că în România, în legislație, pentru președinte, premier, miniștri, demnitari, cei care sunt numiți de Parlament nu se face cerere pentru ORNISS, în legislația în vigoare nu se face cerere… Avem acces la aceste informații fără a face o cerere pentru ORNISS”.
”Nu am adus în discuție acest eveniment în ceea ce-l priveşte pe domnul președinte. În ceea ce-l privește pe dl Ludovic Orban, un coleg mi-a spus că acum câteva luni de zile i-a arătat această hârtie și spunând că o are, deci presupun că avea această informație”.
”Am discutat cu dl preşedinte (Iohannis n.n.) și trebuie să fie foarte clar, aceasta nu este o situație, despre care vorbim, penală. Bineînţeles că sunt legislații diferite în România și în Statele Unite, dar nu se califică sub nici o formă. Dar am discutat cu dl președinte și despre acest subiect și despre rectificare și mai multe subiecte”.
”Au fost respectate toate procedurile legale pentru a fi numit premier, deci nu am considerat în acel moment, poate că ar fi trebuit, dar nu am considerat că este un element important pentru această funcţie.”
”Vă daţi seama că este un moment la care te uiți și trebuie să-ţi aduci aminte. Este o situație prin care nu am dorit să mai trec și nu am mai trecut niciodată. Era o sâmbătă, era 3 decembrie, fusese ziua colegului meu de cameră și de acolo veneam. Doar știu că am băut îndeajuns ca să depășesc limita legală”.
”Cred că bere am consumat. Nu pot să duc 7-8 beri, dar am băut, am depășit limita legală și am fost oprit.”
”Am recunoscut imediat că am consumat băuturi alcoolice și am respectat toate procedurile legale pe care le avea statul Iowa, deci nu a fost nimic special.”
”Din câte îmi aduc aminte, nu au fost 48 de ore (după gratii n.n.), dar am plătit tot ce a fost nevoie, am respectat toată legislaţia, toate recomandările instanţei. Subiectul a fost închis din momentul respectiv.”
”A trebuit să-mi vând mașina și m-am şi împrumutat, nu mai ştiu exact… ”
”Am vândut maşina şi cred că m-am împrumutat la bancă, ceva de genul ăsta… am luat nişte bani.”

DIN CICLUL ”NU ȘTIU, NU CRED, AM UITAT, NU ÎMI AMINTESC”

Reporter: ”Aţi plătit împrumutul ulterior?”
Florin Cîţu: ”Da, cred că da.”
Reporter: ”Ne puteţi spune şi de unde aţi luat banii?”
Florin Cîţu: ”Nu mai ştiu exact, dar, în momentul respectiv, avocatul a fost plătit… cred că am plătit eu avocatul şi apoi am vândut maşina.”
Reporter: ”În primul rând, cu cât ați vândut acea mașină, Ford Probe, din ce am înțeles. Și mai este un dosar, în 2008, apare tot în Iowa, legat de o problemă tot financiară, de un împrumut. Dacă puteți să ne dați explicaţii despre acest lucru?”
Florin Cîţu: ”Acolo nu am nicio explicaţie. În 2008, eram deja în România. Deci, chiar nu ştiu despre ce se întâmplă acolo. Chiar nu știu, în 2008 eram în România. În ceea ce privește mașina, nu știu, cred că 1.500 de dolari, ceva de genul acesta. Era veche, era de prin… eu o cumpărasem prin ’96, ea era deja de prin ’88 (1989 n.n.), deci, nu făcea foarte mulți bani, era o maşină veche.”
Reporter: ”Legat de dosarul din Statele Unite din 2008. Pe site-ul instanţei apare acest dosar și apare o sumă de 100 de euro achitată. Despre ce este vorba?”
Florin Cîţu: ”Chiar nu ştiu.”
Reporter: ”Numele dumneavoastră este acolo.”
Florin Cîţu: ”Am înțeles. Nu știu, nu am achitat nicio sută de euro, deci nu știu despre ce este vorba. În 2008, eram în România. Chiar nu știu despre ce este vorba, o să mă uit să văd, dar nu am achitat nicio sumă, chiar nu știu.”
Reporter: ”Aş mai vrea eu o precizare, dacă se poate. În momentul în care v-au reținut, polițiștii v-au pus și cătușele? Au fost momente în care ați avut cătușele puse la mână?”
Florin Cîţu: ”Nu mai știu, am respectat toate procedurile legale din acel moment. Mulţumesc!”
Reporter: ”Deci, aţi avut cătuşele puse la mână?”
Florin Cîţu: ”Nu ştiu, să ştiţi că nu mai ţin minte, dar am respectat toate procedurile legale.”
Reporter: ”În dosarul dumneavoastră este și un raport confidențial toxicologic, pe care dumneavoastră l-ați depus.”
Florin Cîţu: ”Da.”
Reporter: ”Aţi fi dispus să faceți public raportul respectiv?”
Florin Cîţu: ”Dar nu știu dacă îl am, în primul rând, și cred că dacă era confidențial, sunt lucruri medicale, ceva de genul ăsta, nu îmi dau seama ce e acolo.”
Reporter: ”Inclusiv alcoolemia dumneavoastră exactă, substanțele pe care le-ați consumat, asta din raportul…”
Florin Cîţu: ”Dar nu cred că am acel raport. Dar o să mă uit, dacă-l am, o să discutăm.”
Reporter: ”Dar dacă ajungeţi la el, l-aţi prezenta public?”
Florin Cîţu: ”Dar alcoolemia cred că era trecută în dosarul pe care l-aţi prezentat dvs.”
Reporter: ”Dincolo de alcoolemie, raportul pe care dvs. l-aţi depus în instanţă cuprindea inclusiv substanţele pe care…”
Florin Cîţu: ”Dar cred că era un raport cerut de instanţă. Înseamnă că era tot procedură legală, l-am depus pentru procedură legală.
Reporter: ”Nu mi-aţi răspuns la întrebare…”
Florin Cîţu: ”Dar nu ştiu dacă-l am, asta vă spun, că eu nu cred că-l am.”
Reporter: ”Dacă aţi putea intra în posesia lui, aţi verifica şi aţi putea face…”
Florin Cîţu:” Să văd întâi ce informaţii sunt acolo şi apoi discutăm, dar nu ştiu despre ce e vorba.”
Reporter: ”Nu vă mai aduceţi aminte?”
Florin Cîţu: ”Nu, nu…”
Reporter: ”Dar câte rapoarte toxicologice au trecut prin viaţa dvs.?”
Florin Cîţu: ”Acum 21 de ani… Un raport, nici nu ştiam că l-am făcut, am aflat de la dvs., deci atunci am făcut… Totul a fost printr-un avocat, avocatul s-a ocupat şi am mers mai departe.”
Reporter: ”Dar vă aduceţi aminte dacă vorbea exclusiv despre alcool, despre concentraţia de alcool…”
Florin Cîţu: ”Exclusiv despre alcool.”
Reporter: ”De ce anume nu i-aţi comunicat președintelui, pentru că spuneați că nu i-aţi comunicat acest aspect înainte de numire? Şi a doua, ați contestat, de fapt, v-aţi declarat nevinovat în momentul în care aţi ajuns în instanță, ce s-a întâmplat acolo?”
Florin Cîţu: ”Referitor la prima întrebare, nu am considerat relevant acest subiect pentru funcția din România. Cazierul meu, în România, este curat și ceea ce s-a întâmplat acum 21 de ani nu am considerat că este relevant. Poate că ar fi trebuit să spun acest lucru. Referitor la cum am pledat acolo, am vorbit cu un avocat. Eu, din primul moment, am recunoscut că am consumat băuturi alcoolice; după aceea, au intrat procedurile legale şi avocatul a fost cel care a făcut totul, eu am urmat doar sfaturile sale”.
Reporter: ”Avocatul, cu ştiinţa dvs.?”
Florin Cîţu: ”Da, dar mă sfătuia. Eu nu cunosc… Vă daţi seama, nu sunt jurist, sunt economist. Mai ales sistemul din Statele Unite.”
Reporter: ”Dosarul din 2008 ar putea avea legătură cu împrumutul pe care nu l-aţi restituit, de care spuneați mai devreme?”
Florin Cîţu: ”Nu cred, vă daţi seama că au trecut șase ani de atunci.”

Să tragem linie și să adunăm:

Premierul României, în vîrstă de 49 de ani, nu își amintește evenimente atît de dramatice, încît pot trimite un om obișnuit pentru tratament la psihoterapeut.
Nu își amintește exact ce a băut și cît a băut.
Nu își amintește dacă i s-au pus cătușe.
Nu își amintește cîți bani a plătit în urma condamnării.
Nu își amintește de unde i-a împrumutat. Nici măcar dacă a fost vorba de o bancă ori de persoane fizice. Din țară ori din SUA.
Nu e sigur dacă i-a restituit.
Nu își amintește cîți bani a luat pe mașina Ford Probe, cumpărată de el în ultimul an de colegiu la Grinnell, la doar 4 ani de la sosirea, sărac lipit, cu doar o pereche de ghete și una de blugi, în SUA. Un model care fusese lansat pe piață cu doar 7 ani înainte de a fi cumpărat de Cîțu-cel-care-spăla-vase, deci o mașină care putea avea, teoretic, chiar și numai 2-3 ani vechime ori mai puțin.
Nu își amintește dacă avocatul american a fost plătit de el sau de altcineva.
Nu își amintește de ce a fost tîrît în justiție de firma americană de consultanță financiară Clarke Jordan Financial, de fapt, nimic despre acel proces.
Nu știe dacă are propriul raport toxicologic. ”Nici nu ştiam că l-am făcut, am aflat de la dvs”(??!!!)
Nu ne spune cum e posibil să fi recunoscut din primul moment toate acuzațiile, dar să pledeze nevinovat ulterior, într-o primă fază?

”Vă daţi seama că este un moment la care te uiți și trebuie să-ţi aduci aminte.” spune, sfătos, premierul României.
Din păcate, el pare să fi jucat în alt film, din care nu își amintește mai nimic din chestiunile majore.

Florin Cîțu, o conferință de presă jenantă, în care am văzut un mort politic făcîndu-și singur și autopsia.
L-au lăsat din brațe pînă și cei mai apropiați sfătuitori de s-a putut prezenta în asemenea hal în fața românilor?

În fapt, e dezastruos că n-a mărturisit-o la timp. La timp? Dar când ? De îndată ce a început să urce treptele ierarhiei politice ar fi trebuit asumată clar și fără echivoc. Ar fi trebuit admisă deschis de orice om cu planuri de ascensiune politică și cu atât mai mult de un ins de aroganța și cu ambițiile nemăsurate afișate fără jenă de Florin Cîțu. Care n-a avut probleme, o dată ajuns premier, să se întoarcă agresiv împotriva șefului său de partid, sub oblăduirea căruia escaladase rapid treptele acestei fulminante ascensiuni. Un astfel de politician n-ar fi trebuit să fie bănuit nici măcar de umbra unei osaturi ascunse-n garderobă, necum să se trezească, vai, că e prins cu ditai scheletul politic în dulap. Care nu e atât contravenția serioasă și amenda grasă ori restul pedepsei americane de 1000 de dolari, de două zile de pușcărie și de suspendarea permisului, cât trecerea întregii tărășenii sub tăcere, în ciuda voinței aparente de a trece și peste leșuri spre a accede la mult – poate prea mult – râvnita funcție executivă supremă, scrie Petre M Iancu într-un comentariu Deutsche Welle.

CE MAI SUSȚINE DEUTSCHE WELLE:

Remarcabilă, pentru un om politic liberal, acuzat nu o dată, credibil, că nu ezită să recurgă în interesul carierei sale la intrigi, care n-a părut să se jeneze vizibil de acuza de carierism și arivism și care concurează cu maximă vanitate și râvnă pentru șefia PNL, este reacția sa și ipocrită, și antiliberală la publicarea documentului care-i dezvăluia fapta. ”Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum în competiția internă din PNL”, a spus Cîțu, reluat de Hotnews.ro. Premierul nu se arăta prin urmare supărat pe faptul că a greșit și, mai nou, nu doar atunci, ascunzându-și trecutul. Și era, simultan, mai iritat de colegii săi din PNL, decât de principalul său adversar politic, PSD. Iar acest ins concurează, după cum crede el, cu succes, pentru șefia partidului pe care nu are nici o jenă să-l beștealească și să-l vitupereze public?

Nu sunt acestea, din păcate pentru liberali, singurele sale greșeli grave. Cîțu a comis în scurta sa carieră de premier mai multe erori și nefăcute impardonabile decât mulți șefi de guvern cu state de serviciu îndelungate. Neuitată e superbia cu care, excesiv de impulsiv, Cîțu a decis remanierea subită a cabinetului său, nu doar fără justificări serioase pentru un demers politic major, ci, net mai grav, fără consultări prealabile cu partenerii din alianță, ceea ce era cât pe ce să arunce în aer guvernarea.

Iar, mai nou, într-o țară totuși mult mai săracă decât majoritatea celorlalte state ale Uniunii Europene, Cîțu și-a dat cu brio doctoratul în făcut gafe, neștiind răspunsul la întrebarea simplă: ”cât costă oare o pâine în România”. Or, pâinea e, de departe, alimentul de bază al românilor. Dar el unul nu-l consumă: de unde să știe cât costă? Iată ce a reieșit din replica trufașă a preopinentului cocoțat în fruntea guvernului, articulată spre a-l apăra pe Cîțu și de propria lui neștiință, și de costul politic exorbitant, în materie de popularitate, implicat de ignoranța lui de mare ”economist” cu studii în SUA. Replica nu l-a scutit de reacții de bun-simț: dar consilieri de ce nu-și ia? Dar informații elementare oare de ce nu-și procură? Și cum guvernează oare fără ele? N-o fi mâncând Cîțu pâine. Dar dacă e un os de ros și-l vrea cu dinadinsul, oare de ce nu are măcar istețimea de a se preface? De unde inteligența și înțelepciunea de a conduce o țară?

Lista inadecvărilor, restanțelor, carențelor, gafelor și erorilor lui Cîțu e mult mai lungă, dar n-are rost să fie redată exhaustiv. O mică doză de amoralitate i se poate admite, eventual, unui liberal, dar nu și unui șef de partid sau de guvern. A te lăsa în repetate rânduri prins și devoalat ca ins păgubos e suficient ca un politician să înțeleagă că nu poate aspira la mari demnități, cât timp, dincolo de păcatele sale multiple și de deficiențele sale evidente de caracter, se dovedește o pacoste pentru el însuși, înainte de a fi un ghinion mai mare pentru partidul său și pentru țară.

E adevărat că România nu debordează de politicieni ireproșabili moral. Or, tocmai de aceea, ar fi fost important un premier și un lider PNL de o factură mai puțin criticabilă, apt să lanseze un credibil semnal reformist, de tip occidental. Or, n-am avut iluzii în ce-l privește pe Cîțu. Deși n-am o miză politică personală în această dispută și nu sunt membru al PNL sau al altor partide, am scris demult că, ”dacă aș fi silit să aleg între Ludovic Orban și Florin Cîțu n-aș sta pe gânduri mult. Știu că există inși care se arată siguri de victoria lui Cîțu în disputa tot mai contondentă pentru șefia PNL. L-am criticat nu o dată, sever, pe Orban….Având în vedere criterii precum caracterul, mintea și capacitatea de a conduce un partid, îl prefer totuși, de departe, pe Orban”.

Mi-am văzut validată opinia mai rapid decât am crezut. Nu mi se pare că ar fi de adăugat acestui verdict altceva decât uimirea că Florin Cîțu n-a demisionat încă din toate funcțiile sale.

Fosta firmă a șefului CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a realizat 11 contracte cu primării și școli din județ, în primele 3 luni după ce a fost ales, scrie Libertatea.

Fiecare contract al companiei KUBO International Consulting din octombrie, noiembrie și decembrie 2020 are două variante de sumă (20.000 de lei și 24.300 de lei) și același obiect – servicii de consultanță și e încheiat cu școli ori primării din Maramureș. Șeful CJ a ieșit din firmă în 2019, iar soția sa, în septembrie 2020, cu două săptămâni înainte să fie ales președinte al Consiliul Județean.

Dintre primării, majoritatea (5 din 8) sunt PNL. Există însă și câte o primărie USR, PMP și Coaliția pentru Maramureș (numele prin care PSD și alte partide minore au candidat la alegerile din toamnă în județ).  

Firma a anunțat pierderi de 250.000 de euro la o cifră de afaceri de 162.000 de euro. 

De Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș

Revarsarea de ura pare de neoprit.
Mizeria umana iese la iveala ca uleiul deasupra apei, jignirile nu mai contenesc.
Am agitat un cuib de viespi…

Numele strabunicului mei este Rosenfeld. Hai, curaj, antisemitilor…
Pe antebratul Dorei, sotia strabunicului meu, era tatuat numarul…
Nu a convins-o nimeni, niciodata, ca nu trebuie sa mai stranga firimiturile cand terminam de mancat.
Asadar, nu imi vorbiti despre minoritati si drepturi fundamentale, despre prigoana si discriminare…

Nu ma puteti obliga sa accept ca omul trebuie lasat sa se simta dumnezeu ca sa fiti voi fericiti.
Suntem miliarde cei care credem in El.
Nu va obliga nimeni sa simtiti ca noi.
Dar nici pe noi nu puteti obliga sa acceptam ca vreti sa schimbati lumea, asa cum a fost creata de Dumnezeu.
Ce faceti in domitor, va priveste.
Nu ma intereseaza ca Ionica se iubeste cu Petrica sau ca Vasilica se iubeste cu poneiul.
E problema lor.
Dar de ce trebuie sa va veneram pentru asta? De ce trebuie sa iesiti in strada iar noi sa ne inchinam in fata voastra?
De ce trebuie sa dam la o parte doua mii de ani si o Carte?
De ce trebuie sa va lasam sa le vorbiti copiilor despre normalitatea voastra dar nu le putem vorbi despre El?
Aveti tot dreptul sa va simtiti liberi. De 30 de ani nimeni nu va mai incrimineaza. De ce trebuie sa ne incriminati pe noi?
Putem trai impreuna, stiu asta. Dar voi vreti mai mult.
Vreti sa deveniti majoritari. Si e simplu. Copiii de 13, 14 ani sunt usor de influentat si convinsi ca libertatea absoluta e calea spre fericire.

Voi celebrati iubirea, noi celebram Iubirea.
Marsul nostru se cheama Inviere.
Iubirea noastra e Iubirea Lui.
Avem voie sa spunem asta?
O mana de politruci patati la suflet a pornit un razboi cu Dumnezeu si vreti ca noi sa tacem?
Nu putem.
Voi va serbati sexualitatea, nu iubirea si nici libertatea.
Sunteti indreptatiti sa o faceti.
Dar lasati-ne si pe noi sa ne serbam Iubirea.
Lasati-ne sa iesim in strada si sa vorbim despre Cuvantul Intrupat.

Primul cuvant rostit de prunc este mama.
Oricat incercati sa schimbati asta, peste milioane de ani va fi tot asa.
Vreti sa va cununati? Cununia este o taina, la fel ca preotia. Oricat incercati sa schimbati asta, peste mii de ani va fi la fel.
Vreti sa Il inlocuiti? Puteti sa incercati.
Nu veti reusi niciodata.
Pentru ca razboiul asta nu este decat vesnicul razboi dintre bine si rau, dintre Dumnezeu si cel cazut.
Caci la asta se reduce totul.
La Dumnezeu.
Poate veti castiga mici batalii.
Dar, in final, fiti siguri ca va avea El ultimul cuvant.
Lapidati-ma. Maine va aparea altcineva si va lupta in numele nostru!