Categorie: Actualitate

  • Valeriu Stoica îl îngroapă pe Iohannis: Dacă USR PLUS va fi în opoziție până în 2024, s-ar putea ca alegătorii PNL să se îndrepte spre USR PLUS. Sper să nu fie gândul că după ce președintele își termină acest al doilea mandat ar trebui să-și garanteze în vreun fel revenirea la conducerea PNL


    „Dacă suntem puși în această alternativă „să rămână Cîțu chiar dacă moare lumea” asta înseamnă că o să murim pentru că nu vedem realitatea. (…) Sper să nu fie gândul că după ce președintele își termină acest al doilea mandat ar trebui să-și garanteze în vreun fel revenirea la conducerea PNL. Toți președinții României nu au mai avut succes în politica internă. O mișcare Putin – Medvedev nu e de conceput într-o democrație constituțională. (…) Eu sper ca Iohannis să nu sacrifice șansa României de dragul unui proiect politic personal. Singura soluție este să se renunțe la Florin Cîțu. Criza politică nu poate fi deblocată decât prin demisia lui Cîțu. Dacă se stă în data de 25 septembrie, PNL va avea un președinte fără credibilitate politică.(…) În firea lucrurilor este ca Florin Cîțu să-și dea demisia. Cu cât trece mai mult timp, cu atât mai multe pagube vor fi pentru PNL și România”, a declarat Valeriu Stoica, fost lider PNL, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

    „Dacă PNL se aliază cu PSD, PNL va fi marele perdant din 2024. Dacă USR PLUS va fi în opoziție până în 2024, s-ar putea ca alegătorii PNL să se îndrepte spre USR PLUS”, susține fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, arătând că „este inadmisibil că România n-are proiecte de țară”.

    „Niciodată un partid mai mic nu va fi la dispoziția celui mai mare. Ce este important este cum negociezi, trebuie să ai răbdare. (…) Moțiunea de cenzură a arătat imaturitatea tactică și strategică a USR PLUS. Alianța USR PLUS cu AUR este împotriva firii. Firesc ar fi fost ca USR PLUS să iasă de la guvernare fără nicio moțiune de cenzură. (…) Schimbarea compoziției politice a Guvernului înseamnă vot. Se va ajunge la un vot în Parlament”, spune Valeriu Stoica, fostul președinte al PNL, comentând conflictul dintre USR PLUS și PNL.

  • Polonia va trece în facturile de energie care e costul suplimentar impus de UE


    Confruntat cu o creştere semnificativă şi nepopulară a preţurilor energiei, Guvernul Poloniei vrea ca în facturile de electricitate să fie specificate costurile suplimentare care afectează gospodăriile din cauza politicilor UE în domeniul schimbărilor climatice, transmite Bloomberg.

    Statul cel mai dependent de cărbune din blocul comunitar va trebui să majoreze preţurile reglementate ale energiei pentru consumatori, după ce costul emiterii de dioxid de carbon (CO2) aproape s-a dublat anul acesta. Companiile de utilităţi ar putea solicita autorităţilor de reglementare să majoreze preţurile cu 40% în 2022, conform Radio Zet, o decizie ca va duce la creşterea inflaţiei, care este deja la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii.

    Premierul Mateusz Morawiecki a dat asigurări că preţurilor energiei nu vor creşte atât de mult, dar ele sunt sub presiune deoarece Polonia trebuie să facă investiţii masive pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE. Costurile se vor ridica la 415 miliarde de dolari, sau aproximativ două treimi din PIB, pentru ca ţara să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, conform estimărilor Guvernului.

    „Dacă va exista o creştere anul viitor, înainte de toate va fi legată de acţiunile UE. Sunt total de acord să arătăm asta în facturile de electricitate, astfel încât oamenii să ştie cât costă politica climatică a blocului comunitar”, a declarat vineri Morawiecki pentru Dziennik Gazeta Prawna.

    Acesta a adăugat că vede „efecte pozitive” pentru Polonia în obiectivele climatice ale UE, inclusiv fonduri pentru tranziţia energetică a ţării.

  • Ministrul Dandana îi face buni de plată și „penali” pe membrii Consiliului de Administrație al ROMGAZ


    Adrian Volintiru, care a fost demis, în ianuarie, de la conducerea Romgaz, a trimis în data de 6 septembrie o notificare prin avocat către actuala conducere a companiei controlate de stat prin care cere ca, în 15 zile, să fie reinstalat în funcție pe durata a 21 de luni sau, în caz contrar, să i se plătească 1,17 milioane lei (respectiv 55.760 de lei lunar), sumă reprezentând salariile neîncasate până la finalul mandatului. Cele 21 de luni reprezintă perioada rămasă de la demiterea sa până la finele mandatului de 4 ani pe care îl primise Volintiru.

    Volintiru a fost schimbat din funcție la insistențele ministrului Virgil Popescu poreclit și Ministrul Dandana.

    Dacă în cele 15 zile menționate Consiliul de Administrație al Romgaz nu răspunde sau răspunde negativ, Volintiru spune, tot prin intermediul notificării, că va merge în justiție cu aceleași plângeri, la care va adăuga și o solicitare pentru plata remunerației variabile și, în plus, își rezervă și dreptul de a face plângere penală membrilor CA.

    În Notificare, fostului director precizează că durata contractului său de mandat a fost stabilită pentru 4 ani, începând cu data de 2 octombrie 2018 și până la 1 octombrie 2022, demiterea sa, la începutul acestui an, fiind practic la jumătatea acestui mandat. De asemenea, Volintiru spune că el și-a îndeplinit toate obligațiile avute față de companie și indicatorii de performanță trasați primind, în schimb, de la CA Romgaz (președinte Marius Aristotel Jude) o revocare pe care el o numește „nelegală”, scrie Economica.net.

  • Iohannis s-a îmbrățișat cu AURul elvețian


    Președintele Klaus Iohannis a plecat din țară în plină criza guvernamentală în Elveția, motivând că are întâlniri importante cu președintele Confederației Helevetice, Guy Parmelin.

    Interesant este că Parmelin este membru al partidului de dreapta populist elvețian, Union démocratique du centre (UDC), un fel de AUR românesc.

    UDC este un partid anti migranți și anti Uniunea Europeană.

    “De la intrarea Romaniei in UE, crimele violente au sporit masiv in Italia. Elvetia este deja tinta bandelor criminale de romi, care fac turnee de jafuri in Elvetia, venind din Alsacia”, afirma UDC în 2008 când a respins extinderea pentru romani si bulgari a acordurilor de libera circulatie.

    PNL, partidul lui Klaus Iohannis, critică AUR, partidul frate al celui din care face parte președintele elvețian.

  • Primarul liberal al Reșiței îi cere lui Iohannis să îl demită pe Cîțu din fruntea guvernului


    Liderul PNL și primarul Reșiței Nelu Popa îi cere președintelui Klaus Iohannis să rezolve „criza stupidă” de la nivelul Guvernului.

    „E o chestiune stupidă! Cuvântul stupid e cel mai potrivit. E culmea să câștigi alegerile în 2020, să faci o alianță și să ai predictibilitate timp de patru ani în care nu sunt alegeri, e liniște, pace și poți să construiești, dar la niciun an să intrăm într-o astfel de criză. E stupid! Suntem în curs de validare a PNRR, vorbim de 70-80 de miliarde de euro pe care ni-i dă Uniunea Europeană fără să facem noi nimic. În momentul ăsta să ai o așa criză e stupid. Președintele României trebuie să aibă un rol mult mai ferm, mai activ, acum! Acum! Variante sunt puține, nu sunt multe. Demiterea Guvernului Cîțu și numirea unui alt prim-ministru e una dintre ele. Să încerci să faci o altă majoritate parlamentară?! Cu cine?! Nu poți să o faci decât cu PSD, dacă nu funcționează cu USR. Eu nu sunt strateg politic, dar nu sunt multe variante.”, a declarat Nelu Popa pentru expressdebanat.ro.

  • VIDEO/Simbolul antipesedismului din USRPLUS: PSD nu e Ciuma Roșie


    Deputata USRPLUS Cosette Chichirău, simbolul antipescedismului din partidul condus de Dacian Cioloș și Dan Barna, a declarat în emisiunea România de pe TVR că PSD nu este ciuma roșie.

    Fragmentul video din emisiune a fost difuzat de Ion Cristoiu pe youtube.

    Eu nu am fost folosit niciodată expresia asta. Orice partid poate acționa corect în anumite situații, a susținut Chichirău.

    Cristoiu a difuzat un filmuleț în care Chichirău transmitea de la un Congres PSD în care vorbea de „mafia PSD, o mână de hoți”.

  • Valeriu Stoica: Cîțu e terminat! – Flux24.ro


    Fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, a avut aseară una dintre foarte rarele sale ieșiri pe tărîmul politicii în ultimii ani, după retragerea din prim-plan. Și încă o ieșire de o duritate neuzuală pentru stilul său de exprimare. Unul dintre mari păpușari post-decembriști transpartinici, cum îl numea cîndva Rodica Stănoiu, reprezentat al unor cercuri majore de influență, Stoica iese, de regulă, doar ca să dea semnale puternice în momente speciale. Pentru cine are urechi de auzit. Iar semnalul dat aseară este fără echivoc: Cîțu, out!, transmite Inpolitics.

    Prezent în studioul Digi 24, Valeriu Stoica, a declarat aseară că premierul Cîțu „este terminat ca prim-ministru” iar PNL se poate scufunda odată cu el. În opinia acestuia singura soluție pentru ieșirea din criză o reprezintă alegerea unui alt președinte al PNL „peste noapte”.

    „În calitate de alegător și cetățean, sunt foarte dezamăgit. Pentru că după opt ani în care am avut tulburări politice create de PSD, din 2012 până în 2020, astrele au intrat în conjuncție: președinte, guvern, majoritate parlamentară. Pe lângă asta, România are șansa de a beneficia de un buget european foarte generos, care poate să fie o rampă de relansare economică.
    Și ce vedem după șapte luni de la instalarea guvernului Cîțu? Ceea ce ne înșală toate așteptările și toate speranțele. Vedem că stă să explodeze cursul leului, vedem că factura la energie pentru toți cetățenii și antreprenori este din ce în ce mai greu de suportat – toate astea pentru că s-a produs o sarabandă a erorilor”.

    Potrivit lui Stoica, o mare eroare a fost comisă de PNL, ”pentru că în loc să înțeleagă ce se întâmplă, să înțeleagă că mandatul lui Cîțu este terminat ca prim-ministru, Cîțu nu mai are nicio șansă ca premier în România, poate să mai rămână 1,2 luni – dar asta să se scufunde corabia cu tot cu premier și cu tot cu România. Eroarea făcută de PNL este că s-a pus în spatele lui Florin Cîțu și a spus că „noi nu dăm înapoi”. A răspuns unui gest imatur al USR cu un alt gest imatur”.

    Stoica mai spune că există o singură soluție de ieșire din criză:
    „Există o singură cheie. Să cheme la masa discuțiilor și PNL și USR PLUS. Să spună clar că s-a încheiat mandatul lui Florin Cîțu, și să caute un alt prim-ministru.
    Congresul PNL din 25 septembrie este un impediment major, însă nu e insurmontabil. Am trăit multe precedente de criză și am văzut ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, la congres. Vă dau două exemple, cum a fost ales Andrei Marga, președinte al PNȚCD – peste noapte; cum a fost ales Victor Ponta președintele PSD în 2009, când Geoană era candidatul principal – peste noapte. PNL poate să facă același lucru. Se va spune că nu se mai poate că s-au depus candidaturile și a expirat termenul. Însă congresul este cel care face legea în partid. Dacă la congres se decide că se poate înscrie în competiție se poate face acest lucru” mai spune fostul lider PNL. 

  • Judecătoarea Adriana Stoicescu: După ce și-a luat în primire sinecura, intelectualul, acum de rit nou, a continuat activitatea ce l-a consacrat : lingușeala. A suspinat la picioarele politicienilor mioritici, a trecut pe la europeni în drumul spre americani, cu o haltă obligatorie pe la slujiri aducătoare de cătușe


    de Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș

    După bitterul suedez și cătina, Roșia Montană și urșii, a venit rândul Afganistanului.

    Înțepenit în proiectul ”me too” sau ”je suis Charlie”, intelectualul român de mare angajament a luat în cătare problema afgană. Alături de politicianul epilat o va rezolva deîndată, nu am nicio îndoială.După ce a închinat ode conducătorului iubit, în 90 a virat brusc și și-a adus aminte că a fost dizidentul perfect, dar noi, nerecunoscătorii, nu ne-am prins.

    După ce și-a luat în primire sinecura, intelectualul, acum de rit nou, a continuat activitatea ce l-a consacrat : lingușeala. A suspinat la picioarele politicienilor mioritici, a trecut pe la europeni în drumul spre americani, cu o haltă obligatorie pe la slujiri aducătoare de cătușe. A aruncat rapid cu noroi și rahat în cei care cred, pentru a fi pe placul noilor stăpâni, atei și suficienți.Nu am văzut pe nimeni, din sfera prea înaltă, să se îngrijoreze de soarta pruncilor abandonați de mame incapabile să mai crească un suflet, pe lângă cele de 10 de acasă.Nu am văzut pe nimeni îngrijorat de copiii abuzați în propria casă, de tați alocoolici, cu mame care întorc privirea în altă parte, asta în cazul în care nu își vând ele însele copiii pe o sticlă de vodcă și o pîine mucegăită.Nu am auzit niciun scâncet în fața școlilor care cad peste copii, a spitalelor insalubre în care poți să arzi liniștit

    Dar plângem cu lacrimi de crocodil pentru situația din Afganistan. Sărim cu mânuțele ridicate să primim migranți, mulți migranți pentru că, nu-i așa, suntem un popor primitor, cu vocație europeană.Vom fi primii care vom da crucile jos de pe biserici, dacă așa cere împărăția.Vom fi primii care vom purta burka, dacă e musai.

    Așa cum suntem primii la cumpărat fier vechi, pe post de avioane, mere din plastic și coca cola bună de dizolvat rugina.Și toate astea pentru că suntem pupincuriștii de serviciu ai tuturor licuricilor, de ieri și de azi, de pretutindeni.Ce nu suntem capabili să înțelegem este că nu așa îi convingem. Nu prin ligușeală și minciună, nu prin pseudolupte la adăpostul cărora băieții deștepți fură nestingheriți. Pentru ei am fost și vom rămâne fata care curăța cartofii și pe care au fost nevoiți să o îmbrace cât de cât frumos și să o primească în salon. Nu se așteaptă la nimic bun.

    Știu că suntem ași în trădări și, într-un moment de neatenție, s-ar putea să subtilizăm argintăria.Dar nu au încotro. Ne tolerează cu un zâmbet ce aduce mai mult a grimasă, știind că de la manele la Mozart nu te poți întoarce.În timpul ăsta, noi încă ne mirăm de luxul în care trăiesc alții. Știm că nu prea avem ce căuta lângă ei, doar geografia ne-a adus aici.Când tsunami ne va lovi pe toți, ne vom întoarce la câmp. Și la lampa cu petrol, la cum merg lucrurile. Și la cărțile tipărite.Nu ar fi mai bine să o lăsăm mai moale cu infatuarea și vocația de lideri regionali ? Să ne uităm în ogradă și să începem să facem curat ? Că premiul Nobel pentru lingușeală îl avem asigurat, prin căpeteniile noastre de mare angajament intelectual…

  • Cîțu împrumuturi record: 85,1 miliarde de lei


    Executivul continuă împrumuturile. În Luna august a împrumutat 4,7 miliarde de lei, totalul împrumuturilor semnate de la începutul anului urcând la 85,1 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro. 

    Trebuie menționat că datoria publică a depășit, probabil, pragul de 50% din PIB.

    Cu 7 miliarde de euro împrumutați de pe extern, în mod egal în aprilie și iulie, Guvernul a ajuns aproape de limita a ce intenționează, la nivel declarativ, să împrumute prin vânzarea de eurobonduri în acest an, ținta fiind de 7-7,4 miliarde de euro. Un nou împrumut masiv în euro nu este, însă, exclus mai târziu în acest an, în funcție și de evoluția economiei și a încasărilor la buget.

  • Ungurii cumpără o parte din Auchan: Orbán este încrezător că problemele strategice ale comerţului cu alimente autohtone vor fi controlate de Ungaria


    Potrivit politicii economice patriotice concepute de guvernul Ungariei începând din 2010, predominanţa naţională pare să se realizeze şi în sectorul comerţului cu amănuntul, după mass-media, industria energetică şi sectorul bancar. Această evoluţie este indicată de faptul că unul dintre cele mai mari grupuri de gestionare a investiţiilor din Ungaria, Indotek cumpără o participaţie minoritară în lanţul de magazine francez Auchan, scrie în numărul de vineri al cotidianului Magyar Nemzet conform agenției maghiare de știri MTI.

    Articolul relatează despre negocierile exclusive întreprinse de
    Indotek Group – companie ungaro-americană în domeniul
    managementului investiţiilor – cu cele două filiale ungare ale
    grupului ELO (Auchan Retail Hungary, Ceetrus Ungaria) care
    administrează lanţul Auchan, pentru a-şi consolida împreună poziţia
    economică în Ungaria pe termen lung.

    Consecinţa spectaculoasă a tranzacţiei, care aşteaptă aprobarea
    Autorităţii pentru Concurenţă din Ungaria, este că, din moment ce o
    parte din magazinele Auchan funcţionează deja în centre comerciale
    administrate de grupul Indotek, societatea mixtă franco-ungară va
    deschide noi magazine Auchan în care noul co-proprietar se va putea
    implica în problemele importante ale activităţii societăţii, însă
    cu mai puţină influenţă în privinţa funcţionării magazinelor sau în
    gestionarea operaţională.

    Guvernul Fidesz s-a străduit încă de la început ca anumite
    sectoare strategice să fie controlate de firme maghiare, a declarat
    cotidianului Kristóf Szatmáry, care a reprezentat direcţia
    politicii economice patriotice începând din 2010 ca secretar de
    stat responsabil pentru economia internă la Ministerul Economiei,
    iar din 2014 ca însărcinat ministerial în cadrul Cancelariei
    Prim-ministrului.

    După cum a subliniat, a sosit momentul ca, pe lângă
    repoziţionarea agriculturii, şi în comerţul cu amănuntul să se
    realizeze acest deziderat. El a afirmat: guvernul este încrezător
    că problemele strategice ale comerţului cu alimente autohton vor fi
    controlate de Ungaria.

    El a explicat că, în comparaţie cu sectorul energetic şi
    bancar, acest proces s-a prelungit în domeniul comerţului cu
    amănuntul, deoarece normele UE nu asigură un cadru flexibil pentru
    protejarea pieţelor interne ale statelor membre. Cu toate acestea,
    Ungaria a câştigat un avantaj poziţional semnificativ, dat fiind că
    dominaţia timp de decenii a companiilor multinaţionale nu a cauzat
    pierderi atât de grave ca în cazul altor ţări din zonă. Ungaria are
    fundaţii solide în întregul lanţ de aprovizionare, în producţia de
    alimente şi în agricultură, a remarcat Szatmáry.

    György Vámos, secretarul general al Uniunii Naţionale a
    Comerţului, a amintit în declaraţia acordată ziarului Magyar Nemzet
    că potrivit unor informaţii vehiculate în presă, unul dintre
    punctele esenţiale ale tranzacţiei referitoare la Auchan este
    favorizarea produselor maghiare, ceea ce de câţiva ani încoace este
    o prioritate şi la alte lanţuri magazine. Intenţiile noului
    investitor vor genera cu siguranţă reacţii din partea celorlalţi,
    deci se aşteaptă o rivalizare intensificată în sectorul vânzărilor
    de alimente, a menţionat secretarul general al uniunii.

    În opinia sa, noul investitor poate fi interesat de acest pas
    şi pentru că guvernul a lansat un program grandios de sprijinire a
    dezvoltării industriei alimentare, a zonei rurale ungare şi a
    agriculturii, în cadrul căruia, în următorii 7 ani vor fi
    direcţionaţi către acest domeniu 4265 de miliarde de forinţi (12,3
    de miliarde de euro).

    Dezvoltările semnificative vor permite creşterea numărului şi
    calităţii produselor alimentare ungare care ajung în magazine, iar
    acest lucru va încuraja toţi actorii din domeniu să facă noi
    investiţii şi dezvoltări, a menţionat György Vámos, subliniind că
    investiţiile servesc în primul rând binele consumatorilor.