Carburanții sunt mai scumpi în benzinăriile de pe Autostrada Soarelui

Șoferii care pleacă spre stațiunile de pe litoral vor găsi la benzinăriile de pe Autostrada Soarelui carburanți mai scumpi decât în orașe, iar diferența pentru un plin poate ajunge la 10 lei, potrivit prețurilor analizate de AGERPRES.

Principalele companii petroliere din România pun la dispoziție, pe site-urile proprii, o hartă a rețelei de benzinării, precum și sortimentele și prețul carburanților comercializați.

Astfel, joi, la stațiile OMV Petrom de la Lehliu și Murfatlar, de pe A2, benzina standard costă 4,66 lei pe litru, iar motorina standard, 4,60 lei pe litru.

Într-o benzinărie Petrom din Capitală, respectiv cea de pe Calea Ferentari, aleasă aleatoriu, benzina standard are un preț de 4,49 lei pe litru, adică mai mic cu 3,7%, iar motorina costă 4,47 lei pe litru, cu 2,9% mai puțin. De asemenea, în benzinăria Petrom din Eforie Nord, un litru de benzină costă 4,54 lei, iar unul de motorină, 4,43 lei.

Situația este similară și la Rompetrol, a doua rețea de benzinării din România ca mărime. La stațiile de la Fetești, de pe A2, benzina costă 4,71 lei pe litru, iar motorina 4,67 lei.

În București, stația Rompetrol din Fundeni are un preț de 4,57 lei pentru benzină și 4,51 lei pentru diesel, iar la stația din Constanța benzina costă 4,59 lei pe litru și motorina 4,46 lei pe litru.

Având toate aceste cifre la dispoziție, la un rezervor mediu de 50 de litri, se poate economisi în jur de 10 lei dacă se face alimentarea înainte de intrarea pe Autostrada Soarelui.

Acesta nu este un fenomen care caracterizează doar România. La fel se întâmplă și în Ungaria, Austria sau Germania, unde prețurile din benzinăriile de pe autostrăzi sunt mai mari decât media.

În plus, pe Autostrada Soarelui, business-ul benzinăriilor este unul sezonier, adică, odată cu terminarea sezonului estival, fluxul de clienți scade considerabil. Chiar și vara, turiștii folosesc benzinăriile de pe autostradă mai mult ca punct de oprire și de odihnă.

Taxele reprezintă cea mai mare parte din prețul carburanților, menționează Petrom pe site.

„Aproximativ jumătate din prețurile carburanților comercializați în România sunt reprezentați de accize și TVA. Orice modificare a nivelului taxelor determinate de introducerea unei noi taxe sau de modificarea celor existente se reflectă în prețul de vânzare al carburanților”, explică reprezentanții companiei.

Celălalt factor important de influență îl reprezintă cotațiile internaționale ale produselor petroliere stabilit de Platts Mediteranean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare