Capul în gură al procurorului care copia din arhiva SIPA

Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol publicat luni în EVENIMENTUL ZILEI că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi Paul Dumitriu, la aceea vreme consilier al lui Macovei.

Dumitriu e acum procuror DNA, şeful Direcţiei II din Parchetul condus de Laura Codruţa Kovesi.

El a fost şeful Corpului de Control al Ministerului Justiţiei în vremea ministeriatului Monicăi Macovei.

Dumitriu a apărut în niște interceptări explozive.

Dumitriu a fost interceptat in timp ce avea o discuţie ca un interlop, pe un mandat emis de colegul său de birou, procurorul Marin Nicolae.

În cazul acestor interceptări au fost surprinse şi discuţii între comisarul Manolachi şi procurorul Dumitriu, care relevă cum vorbeau aceștia despre persoanele pe care le anchetau în dosarele lor.

Acesta îi cerea comisarului Manolachi să îl anunţe pe un “golan” să vină la declaraţii la sediul DNA că “vreau să îi dau un cap în gură”.

Acesta îi cerea comisarului Manolachi să îl anunţe pe un “golan” să vină la declaraţii la sediul DNA că “vreau să îi dau un cap în gură”.

Interesant este că tatăl procurorului este avocat în Baroul Teleorman.

 Interceptările cu procurorul Paul Dumitriu

Paul Dumitriu (procuror DNA): Dumneavoastră mai aveţi numărul lui Lemnaru?
Dan Emil Manolachi (fost comisar şef DNA) : Lui Lemnaru?
Paul Dumitriu: Da.
Dan Emil Manolachi : A, ăsta de la ADP?
Paul Dumitriu: De la ADP sector 2, că uitaţi, tocmai ce am audiat în dosarul ăsta cu procurorii şi mi-a apărut o informaţie pe Ionuţ Olteanu şi vreau să mai vorbesc cu golanul ăsta o dată.

Dan Emil Manolachi: Am stabilit cu el, în principiu, joi la ora 10 dimineaţa.
Paul Dumitriu: Joi la ora 10, da? Ok. Asta e! Dar pe unde e? Nu v-a zis pe unde e (limbaj trivial). (…) Oricum să nu-i spuneţi că… pe chestia cu Olteanu, aşa tot pe chestia veche.
Dan Emil Manolachi: N-am, n-am nicio… nu-i explic eu la telefon de genul ăsta.
Paul Dumitriu: Deci, să vină, că vreau să-i dau un cap în gură.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare