#Brexit: Franța și Germania vor să scoată SUA din Europa

O propunere pentru ‘consolidarea apărării europene’ va fi prezentată la inițiativa Franței, a anunțat miercuri președintele Francois Hollande, după ce și Germania s-a arătat favorabilă unui asemenea demers împiedicat până în prezent de Marea Britanie, transmite AFP.

Guvernul de la Berlin și-a anunțat tot miercuri obiectivul ca Germania să joace un rol militar sporit în lume și dorința de a profita de Brexit (ieșirea Marii Britanii din UE) pentru a avansa în crearea unei apărări comune a blocului comunitar.

Marea Britanie s-a opus ferm unei integrări militare sporite între statele Uniunii Europene, guvernele britanice considerând că securitatea europeană nu trebuie deconectată de cea a SUA.

Înaintea referendumului privind Brexitul au existat relatări despre pregătirea unei inițiative privind integrarea militară sporită în cadrul UE, dar care ar fi fost ținută secret pentru a nu alimenta sentimentele antieuropene ale britanicilor chiar în preajma votului, responsabilii europeni negând atunci existența unor asemenea planuri.

Referindu-se la implicațiile militare ale ieșirii Marii Britanii din UE, președintele Hollande a menționat în intervenția sa de miercuri că această țară ‘va rămâne o putere militară europeană și interesele ei vor fi convergente cu ale noastre’.

Dar Hollande a ținut să evidențieze faptul că, odată ce britanicii nu vor mai fi în blocul comunitar, ‘Franța se va regăsi într-o situație nouă’, întrucât, dintre toate statele UE, ea va fi singura care este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, singura ce dispune de capacități nucleare și care poate proiecta la distanță o forță militară semnificativă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare