Brad Pitt s-a întâlnit cu fiul său Maddox, Angelina Jolie a fost audiată de FBI

Brad Pitt a avut prima sa întâlnire cu fiul său Maddox, 15 ani, de la incidentul pe care l-au avut în urmă cu o lună în avionul privat în care călătorea întreaga familie, incident investigat de FBI și pentru care Angelina Jolie a dat de asemenea o declarație, relatează EFE.

Potrivit site-ului de specialitate în celebrități TMZ, Brad Pitt s-a întâlnit miercuri după-amiază cu fiul său cel mare într-o reuniune supravegheată de un psihoterapeut. Actorul s-a întâlnit deja cu ceilalți cinci copii, dar este pentru prima dată când se vede cu Maddox de la mijlocul lunii septembrie când s-a produs incidentul.

Potrivit martorilor, familia călătorea cu un avion privat iar Pitt, presupus în stare de ebrietate, a țipat și a fost violent cu Maddox. Faptele au fost denunțate de un martor la Department of Children and Family Services din comitatul Los Angeles (California), care a predat cazul FBI, având în vedere că faptele s-au întâmplat în avion.

În cadrul acestui caz, doi agenți FBI au audiat-o marți timp de trei ore pe actriță în casa ei din Malibú (California). Potrivit TMZ, nu este vorba de o anchetă oficială, iar FBI se află mai degrabă în faza de „strângere a datelor”, pentru a stabili dacă există probe pentru a demara o investigație.

Una din aceste date este dacă avionul se afla sau nu în spațiul aerian american când s-au produs faptele și ce s-a întâmplat exact când avionul a făcut escală la Minnesota pentru realimentare. Surse consultate de TMZ au asigurat că Jolie a fost cooperantă cu agenții și vrea ca întreaga chestiune să se încheie cât mai repede cu putință.

Cei doi actori nu s-au mai văzut de la prezentarea cererii de divorț.

Pitt, 52 de ani, și Jolie, 41, sunt implicați în negocieri alături de avocați pentru a ajunge la un acord definitiv privind tutela asupra celor șase copii ai lor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare