Băsescu: Tăriceanu a comis o infracțiune

Fostul președinte Traian Băsescu îl acuză marți pe facebook pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că a înfrânt Constituția și justiția în cazul lui Dan Șova și va fi cercetat pentru asta. Cred că domnul Tăriceanu s-a pricopsit cu un abuz în serviciu de toată frumusețea, este concluzia lui Băsescu.

POSTAREA LUI TRAIAN BĂSESCU:
In capul domnului Tăriceanu, nu s-a produs nicio evoluţie din 2006, cînd îmi scria bileţele roz, şi pînă astăzi. Este de neacceptat modul cum acest om înţelege să blocheze funcţionarea unor instituţii ale statului (Senat, DNA, instanţe de judecată) în apărarea senatorului Dan Şova, care, pur şi simplu, a distrus probe utile anchetei procurorilor şi judecătorilor.
Ce face acum domnul Tăriceanu înseamnă compromiterea Senatului, în condițiile în care majoritatea senatorilor a votat în favoarea justiției. Prin tertipuri copilărești, domnul Tăriceanu a înfrînt și Constituția și votul majoritar al senatorilor și justiția, făcînd din Senat o pavăză în interesul personal, dar penal al domnilor Şova şi, probabil, Ponta.
Atîta timp cît domnul Şova nu este acuzat de procurori pentru declaraţii politice sau pentru modul în care a votat, ci pentru fapte de corupţie și distrugere de probe, singurul care are dreptul să decidă este judecătorul şi nu senatorul, fie el și președinte al senatului.
Cred că domnul Tăriceanu s-a pricopsit cu un abuz în serviciu de toată frumusețea

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare