Basescu: Iohannis, papagal fără pene

Traian Băsescu intervine în războiul online dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis. „Oprea, Ponta, Mihalache şi Iohannis au jucat toți într-o piesă bine regizată public, dar numai unul nu a știut că rolul său este acela de papagal fără pene”, a scris fostul președinte pe Facebook.

 

„INTERES NAȚIONAL

Când interesul național este să-l faci de rahat pe Iohannis, se procedează după cum urmează:

1. Primul-ministru Victor Ponta îi promite, la un moment dat, lui Iohannis ca îi va rezolva dorința cu triplarea salariului, dar așteaptă un moment potrivit;

2. Se numește în funcția de prim-ministru-interimar un general care se culcă şi se scoală cu interesul național în gură;

3. Generalul interimar îi promite președintelui că-i poate satisface imediat pofta de triplare a salariului, cu condiția ca şi președintele să susțină public acest lucru;

4. Președintele acceptă jocul în timp ce interimarul îl asigură că şi turcitul şchiop este de acord;

5. Președintele face declarația de susținere a triplării propriului salariu, interimarul interesului național emite ordonanța de urgență prin care se ţine de cuvânt, dar uită să-i spună parvenitului însetat de triplarea salariului că a fost bine împachetat şi introdus într-o capcană;

6. După două zile de dezbatere publică sub un pretext bine regizat, vine turcitul şchiop şi spune: nu mai vreau să-ţi triplez salariul, pentru că nu-i corect față de popor.

Şi uite așa, din interes național, un papagal este lăsat fără pene de i se vede târtiţa.

Oprea, Ponta, Mihalache şi Iohannis au jucat toți într-o piesă bine regizată public, dar numai unul nu a știut că rolul său este acela de papagal fără pene.

P.S.: Dorința de parvenire l-a făcut pe papagal să solicite modificări şi dotări care vor depăși două milioane euro la vila LAC 3. Ce-o să ne distrăm când se va afla public că nu se mai poate aloca toată suma, drept pentru care se va declara lucrarea gata, doar că vila nu are montate ușile, geamurile, duşurile şi wc-urile. Să vedeți cum o să-i piară președintelui pofta de a mai cere demisia primului-ministru”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare