Băsescu îl ACUZĂ pe Iohannis că nu și-a atins obiectivele în SUA

Liderul PMP, Traian Băsescu, fost șef al statului, consideră că vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă nu poate fi catalogată drept „istorică”, ci una „de rutină”, care „nu și-a atins câteva obiective”.

„A fost o vizită de reconfirmare a relației bilaterale, nimic mai mult, nici istorică, o vizită de rutină. A fost o vizită în care România nu și-a atins câteva obiective. (…) Nimic despre Balcanii de Vest, care sunt un butoi cu pulbere(…). Nimic despre Republica Moldova, nimic despre Turcia. A nu vorbi despre Turcia, cu care ești riveran la Marea Neagră, cu care ești în proximitate de securitate, cu care ai o relație tradițională și bună, este o mare eroare, mai ales că perspectiva arată că s-ar putea, la un moment dat, România să devină o alternativă pentru bazele militare din Turcia — s-ar putea. Să nu vorbești despre Siria — avem opt ani de când le spunem americanilor, oameni buni, vreți să rupem Siria sau nu”, a declarat Băsescu duminică seară, la RTV.

Acesta a făcut referiri și la componența delegației cu care președintele Klaus Iohannis s-a deplasat la Washington, despre care a spus că a fost „absolut nesemnificativă”.

„Din delegațiile mele nu a lipsit niciodată ministrul de Externe, ministrul Apărării și șeful de Stat Major al Armatei. Au fost întotdeauna. SRI a fost. (…) N-am înțeles. Asta arată și formalismul acestei vizite, o vizită de confirmare, nici istorică, nici nimic. (…) Delegația, absolut nesemnificativă”, a mai afirmat Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare