Austria va ridica „bariere tehnice” la granița cu Slovenia

Austria va construi „bariere tehnice” la granița sa cu Slovenia pentru a ajuta la ținerea sub control a fluxului de refugiați care intră zilnic pe teritoriul austriac, a anunțat ministrul de interne austriac Johanna Mikl-Leitner, informează Reuters, conform Agerpres.

Peste 680.000 de solicitanți de azil care fug de războaiele și sărăcia din Orientul Mijlociu, Africa și Asia au ajuns în Europa în acest an.

‘Am autorizat planuri pentru măsuri speciale de construcții. Situația de aici este dinamică. Avem între 3.000 și 8.000 de oameni care trec granița zilnic, dar trebuie să fim pregătiți și pentru 12.000’, a spus Mikl-Leitner.

Ea nu a oferit alte detalii privind măsurile respective sau calendarul punerii lor în aplicare.

Anterior, ministrul-președinte al landului german Bavaria, Horst Seehofer, a criticat Austria pentru faptul că nu a reușit să se coordoneze cu Germania pentru ținerea eficientă sub control a fluxului de refugiați.

Slovenia a anunțat marți că aproximativ 14.500 de migranți se află în prezent pe teritoriul său și ei sperau să-și poată continua călătoria spre Austria.

După ce Ungaria și-a închis granița cu Croația în urmă cu zece zile, 86.500 de refugiați au intrat pe teritoriul sloven, majoritatea dintre ei plănuind să ajungă în Europa Occidentală, în special în Germania. Mulți refugiați sunt sirieni, irakieni sau afgani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare