Aşa zisele partide pro europene care au câştigat alegerile din Olanda au EŞUAT în formarea unui guvern

Divergențele privind imigrația au dus la eșecul negocierilor în vederea formării unui guvern de coaliție în Olanda, în pofida a opt săptămâni de discuții dificile, a anunțat luni principalul negociator, transmite AFP.

„Am încercat totul pentru a reduce divergențele, iar ele s-au diminuat. Însă nu am ajuns la un rezultat”, a declarat presei Edith Schippers, responsabila politică pentru supervizarea negocierilor.

Discuțiile s-au purtat între Partidul Liberal (VVD) al premierului în exercițiu Mark Rutte, ieșit pe primul loc, cu 33 de mandate, la alegerile legislative de la 15 martie, și alte trei partide, între care creștin-democrații din CDA (19 mandate) și progresiștii din D66 (de asemenea 19 mandate).

Însă pentru a obține majoritatea în parlament, care are 155 de locuri, negocierile i-au inclus, din partea stângă a eșichierului politic, pe ecologiștii din GroenLinks, care au obținut în martie 14 mandate, de la patru câte aveau până atunci.

Edith Schippers, ministru în exercițiu al Sănătății, a deplâns eșecul negocierilor, adăugând: „Am decis împreună că nu se poate merge mai departe”.

Chestiunea imigrației s-a dovedit principalul obstacol, pe lângă divergențele privind schimbările climatice și nivelul veniturilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare