Anchetatorii americani au DECRIPTAT Iphone-ul fără acordul Apple

Anchetatorii au reușit să acceseze conținutul iPhone-ului unuia dintre autorii atentatului de la San Bernardino (California), au anunțat luni autoritățile americane, punând capăt unei dispute judiciare de mai multe săptămâni cu producătorul aparatului, Apple, scrie AFP.

Guvernul a „accesat cu succes datele stocate pe iPhone-ul lui (Syed) Farook și, prin urmare, nu mai are nevoie de asistență din partea Apple”, se menționează într-un document trimis justiției de autoritățile americane.

Acestea au cerut anularea ordinului cu care au încercat să oblige Apple să îi ajute pe anchetatori.

„Decizia noastră de a pune capăt procedurii se bazează numai pe faptul că, beneficiind recent de asistență din partea unui terț, suntem capabili în prezent să deblocăm acest iPhone fără a compromite informațiile din telefon”, a precizat Eileen Decker, procuror federal pentru centrul Californiei, într-un comunicat.

Guvernul american anunțase săptămâna trecută că se află pe urmele unei metode susceptibile de a debloca aparatul, lăsând astfel să se întrevadă posibilitatea de a scurta bătălia judiciară cu Apple, care amenința să fie lungă și periculoasă.

FBI a cerut Apple să ajute la deblocarea unui iPhone al unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015, din orașul californian San Bernardino, considerat un act terorist, în care și-au pierdut viața 14 persoane, solicitare care a fost însă respinsă de compania de tehnologie.

Cazul a creat o ruptură majoră între cei care cred că utilizatorul unui aparat electronic, cum ar fi un smartphone, trebuie să poată păstra informații private datorită blocării și cei care consideră că anchetele legitime ale poliției ar trebui să prevaleze.

„Trebuie să decidem, ca țară, câtă putere ar trebui să aibă guvernul în ceea ce privește datele noastre și intimitatea noastră”, a declarat recent directorul general al Apple, Tim Cook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare