ANAF a blocat conturile TVR

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv), având în vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, au declarat pentru MEDIAFAX mai multe surse din Televiziunea Română.

Motivul blocării conturilor ar fi datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat şi faptul că sub conducerea lui Stelian Tănase, preşedintele – director general al TVR, instituţia nu ar mai fi respectat memorandumul din 2012, prin care Guvernul a permis eşalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe o perioadă de şapte ani, au mai spus sursele citate.

Această situaţie, care ar putea duce la blocarea activităţii televiziunii publice, urmează să fie analizată în şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie (CA) al TVR, conform aceloraşi surse.

Până la ora difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX.

Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare