America dezamăgită că Varșovia a promulgat legea care instituie pedepse cu închisoarea pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului

Statele Unite sunt dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea care instituie pedepse cu închisoarea pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului, declară secretarul de Stat american Rex Tillerson conform News.ro.

„Statele Unite sunt dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea care instituie pedepse penale pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului. Înţelegem că această lege va fi transmisă Tribunalului constituţional al Poloniei”, afirmă Tillerson, conform unei declaraţii postate pe site-ul Departamentului de Stat, potrivit căreia intrarea în vigoare a unei astfel de legi va afecta libertatea de expresie, precum şi cercetările academice.

Statele Unite reafirmă că termeni precum „lagărele morţii din Polonia” sunt dureroşi şi incorecţi.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat marţi că va promulga controversata lege cu privire la Holocaust, menită să apere imaginea ţării sale în străinătate, dar care a provocat tensiuni puternice cu Israelul, Statele Unite şi Ucraina, relatează AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare