Air Serbia are peste 100 de destinații, TAROM 27

Air Serbia a introdus 10 noi rute directe în 2026, aducând numărul destinațiilor din rețeaua sa la peste 100. În prima jumătate a anului, peste două milioane de pasageri au călătorit cu compania aeriană națională.

Compania românească TAROM operează în mod direct cu aeronave proprii către aproximativ 27 de destinații (interne și externe).

Potrivit Air Serbia, compania a generat venituri de aproape 720 de milioane de euro în 2025, iar dezvoltarea afacerii este însoțită și de investiții în cei angajați.

Compania anunță, de asemenea, o creștere a flotei cu două aeronave noi – un Airbus A320 și un Embraer. Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, spune că își doresc să fie compania aeriană regională de top

„Putem să ne extindem ambițiile la ceea ce numim regiunea balcanică extinsă – nu doar zona fostei Iugoslavii, ci și Balcanii în sens larg. Nu este doar o cursă pentru numărul de pasageri sau pentru numărul de avioane. Este mult mai important ca afacerile să fie sănătoase, ca noi să fim profitabili și sustenabile”, a declarat Marek pentru RTS.

Atunci când selectează noi rute, Air Serbia analizează nevoile pasagerilor, precum și potențialul comercial și turistic al destinațiilor.

Aproximativ 40% dintre pasagerii care își continuă călătoria cu un transfer, se opersc și la Belgrad, ceea ce demonstrează cât de importantă este capitala în rețeaua de zboruri a companiei.

„Avem planuri pe cinci și zece ani în care căutăm în permanență noi oportunități de piață. Pe de o parte, există o strategie de dezvoltare pe termen lung, iar pe de altă parte, profităm de oportunitățile care apar și reacționăm la schimbările de pe piață. De exemplu, München și Brac nu au fost destinații planificate inițial, dar am reacționat la schimbările de pe piață și ne-am adaptat nevoilor călătorilor”, a spus Marek. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare