Agenţii lui Gaddafi au operat în Marea Britanie cu binecuvântarea guvernului de la Londra

Marea Britanie a autorizat agenţi secreţi libieni să opereze pe teritoriul său, pe vremea regimului lui Muammar Kadhafi, permiţându-le să exercite presiuni asupra unor opozanţi politici faţă de fostul regim, scria vineri presa britanică, citată de AFP, transmite Mediafax. Aceste informaţii, publicate de către ziarele The Guardian şi Daily Mail, au la bază documente provenind din arhivele lui Muammar Kadhafi, descoperite după înlăturarea sa de la putere în 2011. Aceste documente sunt citate de 12 bărbaţi de origine libiană care au dat în judecată autorităţile britanice – şi anume serviciile de informaţii interne (MI5) şi externe (MI6) – afirmând că au fost supuşi unor măsuri arbitrare în anii 2000, ca de exemplu blocarea averilor şi arestări, pe când se aflau în Marea Britanie. Potrivit unor documente judiciare consultate de către AFP, reclamanţii au fost acuzaţi, la vremea respectivă, de legături cu Grupul Islamic Combatant din Libia (GICL), o mişcare care a încercat să-l înlăture de la putere pe Muammar Kadhafi şi considerată apropiată de Al-Qaida.
nsă, în plângerile pe care le-au depus, ei afirmă că Londra şi Tripoli făceau schimb de informaţii despre opozanţi şi că acuzaţiile formulate împotriva lor au fost obţinute prin torturarea unor membri GICL.
Un judecător britanic a respins, joi, o acţiune în apel a Guvernului, care cerea clasarea cazului.Această plângere este ultimul ecou în cazul „Acordului din deşert” încheiat între Muammar Kadhafi şi fostul premier britanic Tony Blair, care a contribuit la restabilirea relaţiilor între cele două ţări. Guvernul britanic a acceptat, în 2012, să plătească suma de 2,2 milioane de lire sterline (2,7 milioane de euro) unui opozant libian, Sami al Saadi, care acuza Londra că a participat la capturarea şi predarea sa, în 2004, autorităţilor libiene, care l-au torturat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare