Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de locuri, construită la prețul unui hotel de lux. Mai precis, 12 milioane de lei, pentru 40 de locuri, adică 300.000 de lei pentru fiecare copil în parte, scrie Gândul.

Potrivit datelor prezentate de Bolojan la inaugurare, creșa are o suprafață de 1.342 de metri pătrați, iar valoarea contractului de execuție a fost de 12,4 milioane de lei, fără TVA. La un calcul simplu, investiția ajunge la aproximativ 9.240 de lei pentru fiecare metru pătrat construit, fără TVA, adică aproximativ 1.850 de euro.

Raportat la capacitatea creșei, calculele arată că investiția ajunge la 310.000 de lei pentru fiecare dintre cele 40 de locuri, fără TVA.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare copil care va fi înscris în noua creșă au fost alocați peste 300.000 de lei din fonduri europene nerambursabile.

Lucrările au fost executate de NEWCON TEHNIC SRL, companie din Oradea înființată în noiembrie 2022, care a cunoscut o ascensiune spectaculoasă într-un interval foarte scurt de timp.

Pe lângă contractul de peste 12,4 milioane de lei de la Oradea, NEWCON a acumulat într-un interval foarte scurt de timp și alte contracte finanțate din bani publici. Conform acelorași date, consultate de Gândul, firma figurează atât cu un contract atribuit prin procedură de achiziție publică, cât și cu mai multe achiziții directe încheiate în 2025 cu autorități locale din județele Bihor și Satu Mare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare