Adriana Săftoiu: PNL susține candidatura sau intrarea în partid a lui Dacian Cioloș, a lui Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea și Costin Borc

Adriana Săftoiu, prim-vicepreședinte PNL București, a declarat, la emisiunea 24 de minute de pe digi24.ro, că liberalii susțin intrarea în partid sau candidatura lui Dacian Cioloș la alegerile parlamentare, însă acesta trebuie să-și clarifice poziția și să se decidă dacă va face politică.

Săftoiu, unul dintre liderii organizației de București, care lucrează în aceste zile la variante de liste pentru alegerile parlamentare din toamnă, a spus, în aceeași emisiune, că și alți minioștri ai Cabinetului Cioloș sunt așteptați în partid. Costin Borc, vicepremioerul pe probleme de economie, Vlad Voiculescu, ministrul sănătății și Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, au fost și ei menționați între tehnocrații care ar fi bineveniți în rândul liberalilor.

Liderul liberal a mai spus că nu știe să existe o ofertă concretă sau discuții avansate între PNL și premier sau membri ai Cabinetului în acest sens, însă decizia trebuie să le aparțină tehnocraților.Pe de altă parte, Adriana Săftoiu este de părere că, după alegeri, este nevoie de un guvern politic, pentru că desemnarea unui nou cabinet este una dintre mizele alegererilor din acest an.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare