Adrian Nastase: Ponta a ignorat Partidul, ministrul Justitiei sta proptit in portile ambasadelor

„Victor Ponta s-a concentrat pe activitatea de guvernare și a ignorat activitatea de partid. Departamentele nu au mai funcționat. Ședintele BPN erau doar ocazii de transmis mesaje, nu brain storming-uri cu cei din teritoiu. Succesiunea de compromisuri, coabitări, uniuni personale, deplasarea spre centru (sub imperiul guvernării), fără corecții ideologice, pierderea sentimentului de solidaritate, pierderea alegerilor prezidențiale, numirile guvernamentale fără o consultare în partid, transformarea congresului anunțat în Consiliu Național și apoi încercarea de amânare a Congresului până în 2017 au fost doar câteva din motivele pentru care membrii Cex au votat pentru Dragnea. Cu speranța că unele lucruri vor putea fi îndreptate”, a scris Adrian Năstase pe blogul său..

„Spre exemplu, prin formularea unei politici a guvernului în domeniul justitei. Actualul ministru al justiției crede că toată responsabilitatea în această materie revine CSM. Greșit. Astfel, în ceea ce privește violatorii în grup, ministrul poate propune înăsprirea pedepselor prin modificarea Codului penal (daca îl lasă ambasada americană), eventual pedepsirea violatorilor prin agățarea lor de instalație un anumit număr de ore. Pot fi și alte idei. Asta e sarcina ministrului și nu a televiziunilor. Sigur că stând proptiți în porțile ambasadelor, ei nu se vor ocupa decât de „problemele” de corupție. Astfel, obiectivul, va fi atins – marele capital românesc va dispărea complet iar românii vor oferi în continuare munca ieftină pentru capitalul străin (aici sau afară). Ați aflat deja, capitalul american nu merge acolo unde este corupție. De aceea,el merge în China, pentru că acolo nu este corupție. Românii așteaptă o schimbare de atitudine, internă și externăa. Membrii PSD – cel puțin, cei cu care am vorbit- de asemenea”, mai spune Nastase.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare