A treia zi de demonstrații în Bulgaria împotriva planurilor guvernului de la Sofia de a închide termocentralele pe cărbune

Manifestanţi bulgari au continuat duminică acţiunile de blocare a unor principale artere rutiere, într-o acţiune de protest împotriva planurilor guvernului de la Sofia de a închide termocentralele pe cărbune pentru a se conforma exigenţelor europene privind tranziţia energetică, relatează agenţia DPA conform Agerpres.

Protestatarii au blocat drumul E79 către Grecia, autostrada Trakia care duce spre Marea Neagră şi Istanbul, încă o şosea care leagă Bulgaria de la est la vest, precum şi o trecătoare prin Munţii Balcani, oprind astfel traficul către Grecia şi Turcia şi provocând ambuteiaje.

Guvernul de la Sofia s-a angajat să închidă până în anul 2038 termocentralele şi minele de cărbune. Protestatarii, lucrători în aceste sectoare, sunt de acord cu data, nu însă şi cu modul în care ar urma să fie implementată tranziţia către energii mai curate.

În pofida manifestaţiilor, intrate duminică în a treia zi, premierul bulgar pro-european Nikolai Denkov a aprobat vineri planurile de închidere a trei zone miniere, pentru a nu pierde fonduri europene de peste două miliarde de euro.

Potrivit sindicatelor, circa 120.000 de persoane, din populaţia totală a ţării de circa 6,5 milioane, vor fi indirect afectate de închiderea celor trei centre miniere. Aproximativ jumătate din energia electrică a Bulgariei este în prezent produsă pe bază de cărbune, iar o treime provine din sectorul nuclear.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare