Comisia Europeană dă înapoi în fondul de ajutorare financiar în criza coronavirusului: E NUMAI PENTRU ȚĂRILE BOGATE

Comisia Europeană a nuanţat miercuri amploarea „fondului de investiţii de răspuns la coronavirus”, care poate atinge 25 de miliarde de euro, anunţat în ajun de preşedinta Ursula von der Leyen, afirmând că acesta „nu are cum să rezolve toate problemele economice”, relatează AFP și Agerpres.

„Sensul propunerii care a fost făcută de Comisie vizează deblocarea utilizării unor fonduri existente”, a explicat purtătorul de cuvânt al executivului european, Eric Mamer, în cadrul unui briefing de presă cotidian.

„Nu spunem deloc că este vorba despre fonduri noi”, a adăugat el.

Dar „ar fi totuşi păcat să nu putem să încercăm să utilizăm, printre alte instrumente, o măsură privitoare la lichiditate care ar putea permite, în anumite cazuri, să se contribuie la răspunsul la criza sanitară şi economică”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Ursula von der Leyen a anunţat marţi, la finalul unei videoconferinţe cu liderii europeni privind coronavirusul, instituirea unui „fond de investiţii de răspuns” la epidemie.

Destinat sistemelor de sănătate, micilor întreprinderi, pieţei muncii şi „sectoarelor vulnerabile din economia noastră”, acest „fond” va putea atinge „rapid 25 de miliarde de euro”, a spus ea.

„Voi cere Consiliului şi Parlamentului în această săptămână să deblocheze lichidităţi în cuantum de 7,5 miliarde”, a adăugat ea, precizând că este vorba despre bani proveniţi din fondurile structurale.

Detaliind această propunere, Eric Mamer a explicat că aceste 7,5 miliarde de euro sunt fonduri deja vărsate către statele membre, dar neutilizate, şi care ar fi trebuit deci să fie returnate.

Propunerea Bruxellesului este de a li se lăsa statelor aceşti bani pentru ca ele să le utilizeze pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

„Dacă un stat membru nu are fonduri, această măsură de lichiditate nu se poate aplica, apriori, acestui stat membru”, a explicat Mamer.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare