USR vrea să intre la guvernare: Așteptăm un telefon

Alianţa USR-PLUS şi-a arătat disponibilitatea de a guverna şi aşteaptă „un telefon” de la premierul desemnat, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Alianţei, Ionuţ Moşteanu.

„Ne-am arătat disponibilitatea de a pune umărul la actul de guvernare. Acum, când suntem într-un moment greu pentru România, suntem în pragul unei potenţiale crize de sănătate publică şi cred că trebuie multă responsabilitate. Alianţa USR-PLUS are oamenii care sunt gata să pună umărul la actul de guvernare. Aşteptăm un telefon, telefon care nu a venit până acum de la premierul desemnat. Suntem aici, vom face tot ce ţine de noi să ducem ţara asta înainte, acum depinde şi de înţelepciunea celorlalţi”, a spus Moşteanu, joi, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că „anticipatele încă sunt pe masă”, deşi nici PSD, nici PNL nu spun acest lucru.

„Nu am văzut o intenţie clară de a forma o majoritate până în momentul ăsta. (…) Văd aceeaşi încercare de a forma un guvern monocolor în jurul PNL, partid de douăzeci şi ceva la sută şi au văzut că a fost dificil în ultimele trei patru luni să guverneze astfel. În continuare pare că discuţia de anticipate este pe masă. Cred că trebuie să ne uităm atenţi la realităţile care s-au schimbat, să ne uităm la decizia CCR şi la această potenţială criză de sănătate publică”, a precizat Moşteanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare