Elena Udrea: ”Dacă am scăpat de război, avem timp de poveşti”

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a publică, miercuri seară, o nouă fotografie în care apare împreună cu fiica sa şi povesteşte că i-a spus ”Capra cu trei iezi” dar recunoaşte că nu o mai ştie foarte bine. ”Dacă am scăpat de război, avem timp de poveşti”, scrie Udrea, în mesajul care însoţeşte fotografia, transmite News.ro.

”Wow…în seara aceasta am spus prima poveste copilului meu… nu mi-am imaginat vreodată momentul acesta. Luată pe nepregătite, am povestit «Capra cu trei iezi». Din fericire, Eva a adormit atunci când lupul a mâncat iezii, pentru că nu mi-am amintit finalul. Cum a reuşit capra să îi salveze până la urmă?”, scrie Elena Udrea, miercuri seară, pe Facebook, alături de fotografia în care apare alături de fiica sa.

Elena Udrea şi fiica sa sunt îmbrăcate în roşu şi sunt aşezate pe covor, în faţa şemineului. De altfel, sunt aceleaşi ţinute pe care cele două le-au avut şi în ultima foografie, postată în 26 decembrie. Şi cadrul în care este realizată fotografia este acelaşi. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare