Kolinda Grabar-Kitarovic a pierdut prezidențialele din Croația: Un socialist a câștigat în țara care a preluat președinția Consiliului UE

Potrivit sondajelor făcute la urne, social-democratul Zoran Milanovici a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Croaţia, învingând-o pe preşedinta în exerciţiu, conservatoarea Kolinda Grabar-Kitarovic, potrivit Reuters citat de Radio Europa Liberă.

Conform sondajului difuzat de televiziunea naţională, Zoran Milanovici a obţinut 53.25% din voturi, iar Kolinda Grabar-Kitarovic 46.5%.

Zoran Milanovici, fost prim-ministru, câştigase şi primul tur de scrutin, cu o treime din voturi, avându-i de partea lui pe alegătorii urbani și beneficiind de divizarea dreptei.

În Croaţia funcţia prezidenţială este în mare măsură onorifică, dar înfrângerea Kolindei Grabar-Kitarovic poate complica sarcina Uniunii Democrate Croate şi a premierului moderat Andrej Plenkovic la alegerile legislative prevăzute pentru toamnă

Kolinda Grabar-Kitarovic, candidata Uniunii Democrate Croate, a avut ca slogan de campanie „Croaţia autentică” şi a încercat să atragă aripa dură a electoratului de dreapta sedus de către artistul populist Miroslav Skoro. În primul tur acesta a câştigat aproape un sfert din sufragii, promiţând să desfăşoare armata la frontiere pentru a-i împiedica pe migranţi să intre în ţară şi angajându-se de asemenea să graţieze un criminal de război.

Croaţia a preluat pe 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, cu patru subiecte principale pe agendă: relaţiile între UE şi Londra după Brexit, dorinţa de aderare a ţărilor din Balcanii din Vest, schimbarea climatică şi viitorul buget plurianual al blocului comunitar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare