2 străini în fuga fostului mogul al Renault-Nissan

Turcia a anunţat sâmbătă că doi străini au fost implicaţi în tranzitul ilegal prin Istanbul al magnatului decăzut al industriei auto Carlos Ghosn, care s-a produs în timpul fugii sale din Japonia în Liban din ajunul Anului Nou, relatează AFP și Agerpres.

„Există doi străini implicaţi în tranzit”, a declarat ministrul turc al justiţiei, Abdulhamit Gul, într-un interviu acordat postului CNN Turk. El nu a furnizat niciun detaliu privind naţionalitatea lor sau rolul exact pe care l-au jucat.

Carlos Ghosn, fost CEO al Renault şi Nissan, a ajuns pe 30 decembrie la Beirut, a doua zi după plecarea sa surpriză din Japonia. El este suspectat că a urcat la bordul unui avion privat pe aeroportul internaţional din Kansai, în apropiere de Osaka, de unde a mers până la Istanbul, iar de aici a plecat spre Beirut la bordul unui alt avion.

Urmărit pentru infracţiuni financiare, el era în arest la domiciliu de la sfârşitul lui aprilie la Tokyo, după 130 de zile petrecute în închisoare. Arestul său la domiciliu prevedea condiţii stricte şi interdicţia de a părăsi ţara în aşteptarea procesului său.

Goshn, un franco-libanezo-brazilian, a dat asigurări joi că şi-a organizat „singur” fuga în Liban, fără a furniza totuşi amănunte.

Turcia a deschis deja o anchetă privind condiţiile în care Ghosn a reuşit să tranziteze capitala economică a Turciei şi s-a interesat în principal de două zboruri considerate suspecte, potrivit agenţiei DHA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare