Germania și OMV reacționează dur la sancțiunile americane/ Rainer Seele, șeful OMV: „Sancţiunile împotriva Nord Stream 2 sunt o lovitură pentru Europa şi Germania. A venit timpul ca Berlinul şi Bruxelles-ul să adopte o poziţie politică clară şi să reacţioneze”

Guvernul german a condamnat joi votul din SUA cu privire la un proiect de lege care impune sancţiuni companiilor care colaborează la proiectul gazoductului Nord Stream 2, considerat crucial pentru aprovizionarea energetică a Germaniei, transmit AFP și Agerpres.

„Politica energetică europeană este decisă în Europa şi nu în SUA. Respingem, din principiu, intervenţiile străine şi sancţiunile extrateritoriale”, afirmă într-un mesaj pe Twitter ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas.

Anterior, Ministerul german al Economiei a afirmat că „a luat notă cu regret de votul din Camera Reprezentanţilor SUA”, subliniind însă că Senatul american nu s-a pronunţat încă asupra proiectului de lege. „Poziţia noastră cu privire la sancţiunile extrateritoriale este clară: le respingem”, adaugă Ministerul german al Economiei.

Şi mai vehementă a fost reacţia lui Rainer Seele, directorul grupului energetic austriac OMV, una din companiile implicate în proiectul Nord Stream 2. „Sancţiunile împotriva Nord Stream 2 sunt o lovitură pentru Europa şi Germania. A venit timpul ca Berlinul şi Bruxelles-ul să adopte o poziţie politică clară şi să reacţioneze”, a spus Seele.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro. Grupul rus Gazprom va suporta jumătate din costurile de construcţie ale gazoductului Nord Stream 2. Cealaltă jumătate este suportată de partenerii europeni ai grupului rus Gazprom, respectiv firmele germane Uniper şi Wintershall, grupul anglo-olandez Shell, compania franceză Engie şi cea austriacă OMV. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare