SCANDAL LA DINAMO: Dan Nistor amenință că pleacă dacă până la Crăciun nu își primește lefurile restante

Fotbalistul dinamovist Dan Nistor a declarat, vineri seară, după meciul cu Poli Iaşi, scor 1-0, că dacă nu îşi va primi drepturile financiare restante de la FC Dinamo se va gândi serios să plece la altă echipă, transmite News.ro.

„Mi-aş dori din tot sufletul ca suporterii noştri să fie în număr cât mai mare la meciul de miercuri, pentru că cei de pe Facebook rămân doar pe Facebook şi nu sunt de acord cu acest lucru. Cu siguranţă, mă vor înjura, sunt convins, dar vreau mai mult de la ei. Să vorbească mai puţin pe Facebook şi să vină în tribună. Mi-aş dori foarte mult să mă înjure de aici din tribună, mi-aş dori să văd miercuri un stadion plin. În presă, acum două zile, a apărut că avem 15 zile de întârziere la bani şi noi avem două luni şi jumătate. Munceşti, munceşti, munceşti în gol, degeaba. Au fost promisiuni, dar a rămas totul doar la stadiul de promisiune. Aşteptăm. Mi se pare normal, chiar dacă suntem în România, banii să fie la zi. Păi dacă nu va veni Moş Crăciun, mă gândesc serios în decembrie să îmi caut altă echipă. Dacă nu voi fi plătit, cu siguranţă mă voi gândi la altă echipă, deoarece am un copil de crescut şi trebuie să îi ofer totul. Domnul Negoiţă nu zice nimic, pentru că nu l-am mai văzut de un an. Acum un an, când mi-am prelungit contractul, de atunci nu l-am văzut” , a spus Nistor, potrivit telekomsport.ro.

Formaţia Dinamo a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare