Episcopul Hușilor: Să ne descotorosim de prostia ca fudulie naţională

Episcopul Huşilor, Ignatie, a afirmat, vineri, după slujba de pomenire a eroilor neamului, susţinută cu ocazia Zilei Armatei Române, că trebuie să confirmăm prin viaţa noastră de zi cu zi, prin atitudine, reacţii şi mentalitate, valorile în care au crezul înaintaşii noştri, transmite Agerpres.

Ierarhul a transmis că este important să ne gândim cum am putea face ca demnitatea, spiritul de jertfă şi libertatea, înţeleasă ca responsabilitate conştientă faţă de orice fel de pericol care ne poate denatura ca oameni, să devină „hrana noastră de zi cu zi”.

„Cum am putea aceste valori, în care au crezut înaintaşii noştri, să le transmutăm în prezentul pe care îl trăim, pentru ca demnitatea naţională, în care au crezut şi cred ostaşii armatei române, să nu devină o simplă retorică gratuită? Este absolut necesar să ne descotorosim de tot ceea ce ne degradează ca cetăţeni ai acestei patrii. Să ne descotorosim de trivialitate şi de demagogie, să ne descotorosim de sabotarea perpetuă a identităţii noastre spirituale, naţionale şi culturale, să ne descotorosim de compromisul moral şi de ipocrizia relaţiilor dintre oameni! Să ne descotorosim de prostia ca fudulie naţională şi mai ales să ne descotorosim de calomnie ca formă de desfiinţare a semenului nostru! Cred cu convingere că cea mai autentică şi minunată manieră de cinstire a eroilor Armatei Române constă în faptul ca toate valorile trecutului, la care facem acum referire cu nespusă bucurie, să devină firescul vieţii noastre. Adică orice zvâcnet al inimii noastre, orice gând al minţii noastre, orice concreteţe a faptelor noastre, să devină nişte realităţi care favorizează permanent şi consecvent demnitatea naţională în care au crezul ostaşii, eroii neamului nostru. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Dumnezeu să binecuvânteze Armata Română”, a spus Episcopul Huşilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare