Ceea ce mă înduioșează în România cel mai mult, este precum urmează. Dacă, de exemplu, ambasada Rusiei expune poziția oficială a Guvernului său și punctul de vedere dominant al rușilor cu privire la orice aspect al istoriei relațiilor ruso-române, reacția cea mai caracteristică (formulată uneori într-un mod oarecum alegoric) este: „cum îndrăznesc acești ruși să ne învețe pe noi istoria noastră ?!?”.Pornind de la această logică, românii moderni, de fapt, și-au atribuit monopolul asupra interpretării acelei istorii pe care străbunii noștri au creat-o în comun și, de regulă, ignorând complet faptul că în epoca corespunzătoare, rușii și românii nu au perceput și nu au evaluat deloc relația lor după cum și-ar dori mulți „lideri ai opiniei publice românești” actuali, a declarat ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, înt-un interviu pentru Ziarul de Investigații preluat de Vești din Rusia.
De fapt, chiar „din aceeași operă” au fost împrumutate și nenumăratele acuzații față de Rusia cu privire la o oarecare „agresivitate”, „anexare ilegală”, „amplificare nejustificată de armament” pe teritoriul său național etc., în special cu referire la „toată umanitatea progresivă” (chiar la fel ca „în zilele comunismului”), la „comunitatea mondială” etc., a mai spus Kuzmin.