România plătește 232 milioane lei pentru 5 secunde

Guvernul a aprobat, miercuri, alocarea a aproape 232 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii hardware și software a Platformei Comune TETRA, care asigură comunicarea între autorități în situații de urgență. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile și bugetare, iar după finalizarea, în 3 ani a proiectului, Executivul arată că timpul mediu de răspuns la situații de urgență în sistem va scădea cu 5 secunde, transmite Profit.ro.

De la operaţionalizarea sistemului, Guevrnul arată că s-au realizat investiţii care s-au axat pe extinderea sistemului şi a funcţionalităţilor sale, fără a viza componenta operaţională şi structurală de bază. Componentele funcționale ale PCT sunt acum, chiar potrivit Guvernului, într-o situaţie critică. Există, astfel, riscul tehnologic major de întrerupere a serviciilor PCT ca urmare a gradului de uzură avansat al echipamentelor din centrele de management şi comutare, declarate ”end of sale” și ”end of support” de către producători.

Prin urmarea, modernizarea infrastructurii hardware și software este justificată de faptul că PCT este un sistem critic, de importanţă naţională, care trebuie să funcţioneze permanent. Obiectivul general al proiectului constă în modernizarea infrastructurii hardware și software a Platformei Comune TETRA, cu scopul asigurării interoperabilității structurilor cu atribuții în domeniul gestionării situațiilor de urgență și a unui răspuns prompt și eficient al agențiilor de urgență și al altor autorități responsabile la urgențele cetățenilor, prin modernizarea sistemului de comandă a incidentelor, în vederea diminuării pierderilor umane și materiale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare