Roma sub gunoaie: RISC DE COLAPS ÎN 10 ZILE. SPRE O CRIZĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Capitala italiană Roma se confruntă din nou cu o situaţie gravă în ce priveşte gunoiul, iar medicii avertizează că lucrurile stau atât de serios încât riscă să se transforme într-o criză de sănătate publică, transmite joi dpa.

Ziarele locale şi naţionale tratează această problemă în prima pagină, Il Messaggero titrând: „Gunoiul, situaţie urgentă la Roma, risc de colaps în 10 zile”.

Insuficienţa cronică a centrelor de procesare a deşeurilor de la Roma a devenit acută luni, după demisia în masă a conducerii agenţiei municipale de gestionare a deşeurilor AMA.

„Trebuie să împiedicăm ca oraşul să se umple în scurt timp cu mormane de gunoaie pe fiecare stradă, lângă şcoli, spitale, pe spaţii publice”, a atenţionat asociaţia medicilor din Roma într-un comunicat difuzat miercuri. „Nu avem timp de pierdut”, subliniază medicii italieni.

Un comunicat separat al asociaţiei directorilor de şcoli notează că gunoaiele se acumulează în apropierea şcolilor din tot oraşul, iar situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece.

Directorii de şcoli cer ca, în cazul în care lucrurile nu se ameliorează, autorităţile responsabile cu sănătatea publică să inspecteze fiecare din instituţiile de învăţământ afectate şi să solicite închiderea acestora, în cazul în care va fi nevoie.

În momentul de faţă, excesul de gunoaie din Roma este trimis la centre de procesare din regiunea Lazio, în care se află capitala, şi în alte regiuni ale Italiei, dar acest demers este costisitor şi nesustenabil.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare