Se va publica o listă cu 11.000 de români morţi în lagărele NKVD

O listă cu numele a aproximativ 11.000 de români morţi în lagărele NKVD, spitalele şi batalioanele de muncă sovietice va fi publicată până la sfârşitul acestui an de către Ambasada României la Moscova, după ce, la începutul verii, a fost prezentat un prim tabel, cu datele de identificare a 10.724 de prizonieri înhumaţi în cimitirele multinaţionale de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Prezent luni la un eveniment la Alba Iulia, ambasadorul României în Federaţia Rusă, Vasile Soare, a afirmat că românii „trebuie să ştie unde le sunt înaintaşii”, diplomatul menţionând că, după publicarea primei liste, a primit mii de mesaje din partea urmaşilor celor care au sfârşit în prizonierat şi care au aflat acum, după 80 de ani, că bunicul sau străbunicul nu a murit în luptă la Stalingrad, ci, poate, ani de zile mai târziu, în lagăr.

Numărul românilor care au căzut prizonieri în cel de-al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est şi care au murit în fostul spaţiu sovietic variază, existând istorici care vorbesc de 65.000, alţii de 45.000.

Cert este că ultimul român s-a întors din prizonierat în anul 1956, părinţii săi crezând în toţi acei ani de lipsă că e mort.

„Noi ştim cu exactitate de 29.800 de prizonieri români care au murit în lagăre, mai precis în 288 de lagăre. Din cele peste 500 existente, în peste o jumătate au fost şi prizonieri români”, a declarat ambasadorul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare