Scandalul Antipa-Muzeul Evreilor

Peste 50 de personalităţi ale lumii academice şi reprezentanţi ai societăţii civile au adresat o scrisoare deschisă prim-ministrului Viorica Dancilă şi ministrului culturii, Daniel Breaz.

Ei subliniază necesitatea păstrării intacte a suprafaţei de teren care aparţine Muzeului Antipa din Bucureşti, potrivit Radio România Actualități, citat de Rador.

Demersul are loc în contextul discuţiilor din spaţiul public privind o posibilă înstrăinare a unei suprafeţe de peste 5.000 de metri pătraţi din parcul muzeului în vederea realizării unei alte construcţii, respectiv a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului din România.

Semnatarii scrisorii precizează că susţin înfiinţarea noii instituţii de cultură, dar spun că trebuie găsită o soluţie care să nu afecteze integritatea Muzeului Antipa.

Propunerea ca Muzeul Holocaustului să fie construit în curtea Muzeului Antipa a fost făcută de Institulul „Elie Wiesel”. Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a înaintat un răspuns către Ministerul Culturii, prin care îşi manifestă opoziţia faţă de ideea înstrăinării a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a instituţiei.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, directorul Muzeului Țăranului Român afirmă că între instituția pe care o conduce și Muzeul Antipa ar fi loc pentru un al treilea: „Nu știu dacă managerul Muzeului Antipa ar avea dreptul legal de a refuza o hotărâre a guvernului”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare