Bulgaria autorizează finanțarea nelimitată a partidelor din donații private

Bulgaria, considerată una dintre ţările din UE cele mai corupte, a decis joi să autorizeze finanţarea nelimitată a partidelor politice din resurse private, în pofida temerilor legate de riscul conflictelor de interese şi al practicilor dubioase, informează France Presse.

Boiko Borisov, leader of Bulgaria’s centre right GERB party, speaks during their first news conference after winning the general elections in Sofia October 10, 2014. REUTERS/Stoyan Nenov

De asemenea, parlamentul a redus drastic – prin amendamente la legea bugetului – finanţarea publică a formaţiunilor bulgare, cu mai puţin de patru luni înainte de alegerile municipale: statul nu va da mai mult de 1 levă (0,50 euro) faţă de 11 leva (5,50 euro) până acum vărsate per vot la alegerile legislative precedente.

Donaţiile particulare erau până în prezent plafonate la 10.000 de leva (5.000 de euro), în timp ce finanţarea partidelor de către întreprinderi era interzisă. Parlamentul a autorizat joi donaţii neplafonate de către persoane juridice şi particulari.

Această schimbare va avea un impact imediat asupra alegerilor municipale din octombrie-noiembrie, la jumătatea mandatului guvernului condus de premierul conservator Boiko Borisov, aflat la putere aproape neîntrerupt de zece ani.

Potrivit politologului Daniel Smilov, noua lege contrastează cu modelul european în care finanţarea privată este plafonată, în timp ce „statul furnizează resurse financiare partidelor pentru a evita dependenţa lor de interese private şi pentru a le plasa pe picior de egalitate”.

Bulgaria este criticată frecvent de Bruxelles pentru slabele sale rezultate în lupta împotriva corupţiei endemice, care o afectează, notează AFP.

„Este un nou ‘impuls dat corupţiei’, care va compromite total procesul politic”, a protestat în parlament deputatul socialist (de opoziţie) Dragomir Stoinev.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare