Premierul Poloniei se alătură Vioricăi Dăncilă în mesajul pentru eliminarea dublei măsuri și a inechităților din interiorul UE

Uniunea Europeană trebuie să-și schimbe direcția, avertizează Mateusz Morawiecki, într-un articol publicat în Politico.eu.

„Uniunea Europeană este blocată într-un cerc vicios, iar pentru a ieşi din această criză UE trebuie să-şi schimbe urgent direcţia după alegerile pentru Parlamentului European din luna mai.Am trecut prin multe crize în trecut, însă situația în care ne aflăm astăzi este cea mai gravă: Brexitul, valurile ulterioare de migrație, terorismul, încetinirea economică, datoria publică în multe state membre – toate acestea au ridicat îndoieli serioase asupra viitorului proiectului european în rândul cetățenilor săi.”, scrie premierul polonez.

După părerea lui Morawiecki, răspunsul Bruxelles-ului la aceste crize este unul total greșit.

Liderul Guvernului de la Varșovia spune că Bruxelles-ul doar a centralizat puterea, a uitat de democrație, de transparență și de responsabilitate și a ignora suveranitatea națională, aceasta fiind o abordare profund greşită.

„Bruxelles-ul pare să trateze unele state europene mai bine decât pe altele, cu abordări ce privesc deficitele bugetare, ajutorul de stat sau reformele instituţionale care par să difere în funcţie de ţările implicate.Este inacceptabil ca autorităţile europene să critice instituţiile unor ţări pentru practici faţă de care în cazul altora nu au obiecţii.Bruxelles-ul dă adesea dovadă de lipsă de înţelegere a situaţiei interne a ţărilor din Europa Centrală şi de Est.”, mai remarcă şeful executivului polonez.

Morawiecki apreciază că UE trebuie să se reinventeze pentru a le oferi speranțe noi cetățenilor din toate statele membre, iar dacă blocul comunitar nu va acționa, alegătorii europeni vor fi din ce în ce mai dezamăgiţi.

Practic, Europa Centrală și de Est se confruntă cu aceleași probleme. Uniunea Europeană ridică o nouă cortină de fier prin acceptarea standardelor duble. Mesajele promovate de Guvernul României în această perioadă se regăsesc și în Polonia, Ungaria sau Cehia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare