Un miliardar cu afaceri în România şi-a pierdut trei din cei patru copii în atacurile sângeroase de Paști din Sri Lanka

Miliardarul danez Anders Holch Povlsen, cel mai mare unic acţionar al gigantului de îmbrăcăminte Asos, şi-a pierdut trei din cei patru copii în atacurile sângeroase care au avut loc duminică în biserici şi hoteluri de lux din Sri Lanka, soldate cu sute de morţi şi alte sute de răniţi, a relatat azi BBC, citând un purtător de cuvânt, transmite Inpolitics.

Familia miliardarului se afla în Sri Lanka într-o vizită de Paşte. Numele celor trei copii ucişi în atentate nu au fost făcute publice.

Anders Holch Povlsen deţine lanţul internaţional de îmbrăcăminte Bestseller. El este de asemenea cel mai mare unic acţionar al gigantului din domeniul vestimentaţiei Asos şi cel mai mare proprietar privat de terenuri din Regatul Unit, potrivit cotidianului britanic Times.

Anders Holch Povlsen este, totodată, unul dintre marii latifundari ai României, el fiind unul dintre patronii celebrei Fundații Carpathia, despre care am mai scris și care a achiziționat la noi, în ultimii ani, peste 16.000 de hectare de pădure și are în plan să meargă pînă la 100.000 de ha ori chiar mai mult. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare