Teodorovici anunță amnistia fiscală

Amnistia fiscală ar da o şansă în plus companiilor private, iar Guvernul are în plan un pachet cu măsuri care vizează beneficii pentru firmele private şi ştergerea datoriei celor de stat. Pachetul de legi va fi public în luna mai, a declarat, joi, la Bistriţa, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că se lucrează la un pachet de măsuri în ceea ce priveşte restructurarea financiară atât pentru companiile de stat, cât şi pentru cele private. Măsurile ar putea fi făcute publice în luna mai.

„Restructurarea aceasta financiară este o măsură pe care o avem în atenţie la Guvern. Eu îmi doresc foarte mult ca în luna mai să venim cu un pachet de măsuri pentru mediul privat, pachet care să cuprindă printre altele şi această măsură de restructurare financiară (…). Pe noi ne interesează să dăm o şansă în principal marilor companii publice, pentru că acestea, în anii care urmează, nu vor mai putea fi susţinute de către stat pe diverse căi. Comisia Europeană spune foarte clar că este ajutor de stat ilegal şi trebuie să îl recuperezi. Există riscul ca peste un an, doi, cinci aceste companii să poată fi închise şi atunci, dacă suntem un Guvern responsabil, trebuie să acţionăm în acest fel şi anume: luăm o companie de stat şi ştergem penalităţile, dobânzile dar rămâne principalul pentru a nu avea probleme cu Uniunea Europeană”, a declarat Teodorovici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare