Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine la Tirana

Capitala albaneză Tirana a fost joi din nou scena unor ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi care cereau demisia premierului Edi Rama, relatează dpa și Agerpres.

Ciocnirile s-au produs după ce unii dintre protestatari au încercat să intre cu forţa în clădirea parlamentului.

A fost cel de-al şaptelea protest convocat de opoziţie în ultimele şase săptămâni şi cel puţin al treilea însoţit de violenţe.

Luna trecută, opoziţia albaneză a demisionat în bloc din parlament şi a lansat proteste de stradă. Parlamentul continuă totuşi să funcţioneze, premierul Edi Rama bucurându-se de o majoritate confortabilă.

Joi, în mijlocul mulţimii de manifestanţi adunaţi la Tirana, Lulzim Balsha, liderul Partidului Democrat, de opoziţie, i-a calificat pe Rama şi socialiştii săi drept „o bandă de hoţi”, a relatat TV Klan. „Slujitori ai lui Edi Rama, vine timpul să daţi socoteală”, a strigat Balsha.

Opoziţia, care îl acuză pe Rama că are legături cu criminalitatea organizată şi ţine sub presiune media şi instituţiile de stat, cere instalarea unui guvern tehnic care să pregătească alegeri corecte.

Edi Rama a venit la putere la alegerile din 2013, iar patru ani mai târziu a câştigat un nou mandat. Următoarele alegeri legislative sunt prevăzute pentru 2021, dar socialiştii se vor confrunta, în iunie, cu testul alegerilor locale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare