S-ar pune la cale executarea unui ministru PSD

Sâmbătă sunt programate alegeri pentru conducerea PSD Sibiu, însă vremurile când în organizație funcționa unanimitatea par apuse. Deși până acum nu s-a înscris pentru funcția de președinte al PSD Sibiu decât liderul interimar Bogdan Trif, surse din cadrul partidului spun că se pregătește o adevărată surpriză. Trif este ministrul transporturilor, scrie Turnul Sfatului.

Prefectul Adela Muntean ar urma în această săptămână să demisioneze din funcție, să se înscrie în partid, și să candideze direct pentru funcția de președinte. Deși planul pare unul destul de fantezist este confirmat de mai multe voci din cadrul organizației. „E singura variantă prin care PSD Sibiu poate scăpa de Bogdan Trif. Nu există o altă variantă, doar aceasta. Vom vedea ce fel de susținere vom avea de la centru pentru această mișcare, dar în acest moment lucrurile merg în această direcție”, spune o sursă din cadrul PSD Sibiu. Prefectul Adela Muntean nu a răspuns la niciun apel telefonic pe tot parcursul săptămânii, nici măcar după ce a primit un mesaj în care i se cerea un punct de vedere. Și în Instituția Prefectului se știe că se pregătește o mișcare. ”Relația dintre doamna prefect și președintele PSD Sibiu nu este deloc bună. Au existat tot felul de șicane, deși numirile celor doi în funcție au venit în același timp și pe aceeași filieră. De un timp relațiile s-au răcit foarte mult și se vorbește despre intenția lui Bogdan Trif de a o înlocui de funcție atât pe ea, cât și pe Horațiu Marin”, spun surse din cadrul Instituției Prefectului.  Apropiat al senatorului Nicolae Avram, Traian Stoiță, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale  și-a anunțat săptămâna trecută demisia din PSD. Motivul: Comunicarea deficitară prin care Trif conduce organizația. ”Vă aduc la cunoștință încetarea activității mele din cadrul organizației sibiene. Voi rămâne un susținător al doctrinei social-democrate, însă comunicarea deficitară cu filiala pe care o conduceți mă face să iau această decizie. Vă urez succes, domnule președinte, în îndeplinirea Programului de Guvernare și a tuturor proiectelor pe care le demarați”, a scris Stoiță în demisie, mai scrie sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare