Românii din frăția europeană pentru frăgezirea naționalismelor politice și economice

Urmăresc, cu oarecare atenție, configurarea listelor pentru europarlamentare. Motivele celor care vor să fie incluși pe liste par a fi foarte diferite. Unii vor să se auto-exileze acolo, alții așteaptă recompense de la propriul partid, alții s-au săturat de scandalurile politice interne, alții își doresc, pur și simplu, o sinecură bine plătită. Unii fac deja parte dintr-o frăție europeană, trans-națională, utilă pentru frăgezirea naționalismelor politice și economice. Există astfel de mercenari în diferite delegații. Unii dintre ei sunt utili să-și atace propria țară la Parlamentul European, în numele unor interese trans-naționale, scrie pe blog fostul premier Adrian Năstase.

Utilizată, în calitate de ministru al Justiției, împotriva adversarilor politici, de către cel care a creat „regimul mafiot” din România, Monica Macovei și-a continuat apoi opera distructivă la Bruxelles, alături de alți „mercenari” ai internaționalei „Anti-corapshan”. Repudiată de PDL, chiar și de Băsescu, fostul procuror ceaușist și-a creat un partid cu 10 membri mititei – M10 – din care a demisionat în noiembrie 2018, așteptând să vadă de unde ar putea veni o nouă oferta de sinecură. Anunțul sau de publicitate ar putea sună astfel: „mercenar pentru Bruxelles pentru a reprezenta România (sau o altă țară), aștept provincia”, a mai scris Năstase.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare