Oltchim s-a prăbușit pe bursă

Acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) se tranzacţionează marţi după-amiază în scădere cu 15% faţă de preţul de închidere de ieri, cel mai probabil fiind vorba de o reacţie negativă a pieţei la anunţul de luni potrivit căruia compania a finalizat contractul de vânzare încheiat cu Chimcomplex. Ieri acţiunile companiei s-au depreciat cu 14,8% pe un rulaj de tranzacţionare de aproape 42.000 de lei, iar azi la ora redactării aceste ştiri valorea tranzacţiilor pe acest emitent este de 4.600 de lei. Practic în doar două zile compania a pierdut aproape 30% din valoarea de piaţă la circa 88 milioane de lei capitalizare, scrie Ziarul Financiar.

Declinul este surprinzător în contextul în care investitorii cunoşteau preţul şi detaliile tranzacţiei prin care Chimcomplex Borzeşti, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, cumpăra o mare parte din activele Oltchim.

Chimcomplex Borzeşti şi Oltchim au finalizat tranzacţia prin care combinatul din Borzeşti a cumpărat cinci pachete Oltchim din cele nouă oferite în procesul de licitaţie, pentru 127 de milioane de euro exclusiv TVA. Finanţarea oferită Chimcomplex Borzeşti a fost asigurată de Credit Suisse şi VTB Europe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare