Tăriceanu o susține pe Crețu în scandalul insultelor cu Guvernul

„Vreau să anunţ public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României faţă de munca pe care o fac”, a declarat luni comisarul eurpean pentru dezvolare regională Corina Creţu, la o conferinţă de presă privind viitoarele programe din cadrul politicii de coeziune.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că proiectele cu finanţare europeană ”nu sunt ca vinul, îl pui în cămară şi devin mai bune cu timpul”, după ce comisarul european Corina Creţu a criticat lipsa proiectelor „mature” de infrastructură.

”Sunt convins este animată de foarte bune intenţii. Pe de altă parte, cred că ce spune are mai mult decât un sâmbure de adevăr pentru că şi Corina Creţu şi Comisia Europeană au fondurile care sunt alocate pentru acest exerciţiu financiar, dar într-adevăr proiectele trebuie să fie pregătite. Nu se pot da bani… <Vă dăm bani şi faceţi ce vrei cu ei>… Nu, ei se dau pe proiecte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a dat ca exemplu proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu, despre care se discută de foarte multă vreme încât ar fi trebuit să ajungă la maturitate.

”Dacă mi-ar spune altcineva, poate aş avea o rezervă, dar dacă o spune Corina Creţu, chiar nu am nicio rezervă. Sunt convins de sinceritate şi de buna ei intenţie. Proiectele acestea nu sunt ca vinul, îl pui în cămară şi devin mai bune cu timpul. Nu, trebuie să lucrezi la ele, să le împingi, să le elaborezi”, a adăugat liderul ALDE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare