Tăriceanu anunță că numeroşi membri PSD nu doresc suspendarea lui Iohannis

Liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis că cei care vor să-l suspende din funcţie pe preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să facă un calcul foarte simplu, şi anume care este baza de susţinere în Parlament a unui astfel de demers. El a spus că, din câte ştie, UDMR nu susţine acest lucru, iar numeroşi membri PSD au rezerve, transmite news.ro.

„În primul rând, cei care doresc să lanseze acest subiect trebuie să facă un calcul foarte simplu: care este baza de susţinere în Parlament a unui astfel de demers. Din câte ştiu, UDMR nu subscrie. Există, din căte ştiu eu, numeroşi membri din PSD care au rezerve, ca sa nu spun mai mult. Trebuie începută această evaluare întăi şi după aceea trebuie luată această decizie”, a afirmat Tăricenau.

Suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri şi consecinţe, iar „declanşarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism şi violenţă de lideri politici lipsiţi de scrupule, poate avea urmări imprevizibile”, au transmis sătpămâna trecută reprezentanţii ALDE, în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat  că el vrea suspendarea şefului statului, dar trebuie văzut dacă liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a schimbat opinia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare