România nu e Polonia: Guvernul înghite atacul UE la Complexul Energetic Oltenia

Extrem de vocali atunci când instituțiile europene critică proiectele de modificare a legilor justiției, reprezentanții guvernării se dovedesc a fi mult mai „timizi” atunci când vine vorba despre contestarea oficială, transparentă și procedurală a deciziilor Comisiei Europene care afectează economia românească, transmite Profit.ro.

În urmă cu circa un an, în aprilie 2017, Comisia Europeană și un comitet special format din statele membre UE au adoptat prin vot, cu majoritate calificată, concluzii cu privire la cele mai bune tehnici disponibile pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari, în temeriul Directivei europene privind emisiile industriale. Măsura înăsprește drastic valorile limită de emisie în aer pentru oxizi de azot, dioxid de sulf și pulberi în suspensie.

Înăsprirea legislației europene de mediu este, de altfel, una dintre principalele cauze ale problemelor financiare ale Complexului Energetic Oltenia din ultimii ani. Complexul dă ca exemplu în acest sens țintele impuse de UE privind creșterea eficienței energetice cu 27%, creșterea ponderii energiei regenerabile în consumul final european la 30% sau diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% față de nivelul anului 1990, care au dus la creșterea semnificativă a prețului certificatelor de emisii de CO2 pe care Complexul este obligat să le achiziționeze. Astfel, acesta s-a majorat de la 4,65 euro/certificat în 2014 la peste 8 euro/certificat la finalul anului trecut.

Polonia a invitat celelalte 7 state care s-au opus măsurii să i se alăture ca interveniente în proces, iar pe 7 decembrie 2017, CE Oltenia a solicitat Ministerului Energiei ca România să întreprindă acest demers. România însă nu a marșat la idee.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare