Bulgaria joacă în criza Macedoniei de Nord

Bulgaria, aflată la graniţa cu viitoarea „Macedonie de Nord” şi care împărtăşeşte cu micul stat balcanic caracteristici culturale şi lingvistice, doreşte, ca şi Grecia, să aplaneze diferendele istorice cu Skopje şi îi cere „garanţii” în acest scop, a afirmat joi şeful statului bulgar, Rumen Radev, citat de AFP.

„Bulgaria este în poziţia de a cere garanţii suplimentare. Trebuie să împiedicăm orice intervenţie din partea Macedoniei sau sprijin acordat pe teritoriul nostru unor organizaţii în contradicţie cu Constituţia noastră”, a insistat Rumen Radev la finalul unei întrevederi cu omologul său macedonean, Gjorge Ivanov.

Primul stat care a recunoscut independenţa Macedoniei, la 15 ianaurie 1992, Bulgaria consideră însă că macedonenii sunt slavi de origine bulgară şi că limba lor este doar un dialect al bulgarei.

În Grecia, care a încheiat marţi un acord istoric cu Skopje, se află, de altfel, o provincie în nordul ţării care poartă numele de Macedonia.

Sofia doreşte ca Skopje să îi garanteze printr-un tratat neamestecul în treburile interne, în timp ce un articol al Constituţiei macedonene prevede că „republica veghează la situaţia şi drepturile cetăţenilor de origine macedoneană din ţările vecine”.

„Geografia ne impune să fin extrem de prudenţi”, a adăugat Rumen Radev. Viitoarea „Republică a Macedoniei de Nord”, situată în sud-vestul Bulgariei, este un teritoriu care în antichitate a făcut parte din regatul lui Filip al II-lea al Macedoniei.

Bulgaria întreţine, totuşi, relaţii mult mai paşnice decât Grecia cu vecinul său din fosta Iugoslavie. Anul trecut, cele două ţări au semnat un tratat de prietenie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare