România prinsă într-un scandal de dopaj: Laboratorul antidoping de la Bucureşti a fost închis

Der Spiegel a intrat în posesia unor documente oficiale ale Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), în care se arată că Laboratorul antidoping de la Bucureşti a fost închis după ce WADA a descoperit probe manipulate, scrie News.ro.

Potrivit investigaţiei WADA, cel puţin două probe pozitivie au fost acoperite de persoane din cadrul laboratorului. Este vorba de probele de urină ale doi luptători, recoltate în aprilie 2016 şi în care se descoperiseră urme de furosemid, un diuretic, folosit ca agent de mascare a adevăratelor substanţe ce îmbunătăţesc ilegal performanţele sportivilor.

Potrivit Der Spiegel, şeful laboratorului de la Bucureşti, Valentin Pop, nu a raportat situaţia şi, mai mult, a intrat în baza de date a WADA şi a schimbat rezultatele analizelor.

Cazul a plecat de la un informator, care a alertat WADA de faptul că probe pozitive nu au fost raportate, la Bucureşti. Investigatori ai agenţiei mondiale au făcut o vizită inopinată la Bucureşti, la 1 iunie 2016, şi au confiscat cele două probe. A doua zi, user-ul vanetin.pop a intrat în baza de date a WADA şi a schimbat rezultatul probelor, din negativ în suspect.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare